Capitolul 1
Mărirea și puterea lui Dumnezeu împotriva vrăjmașilor Săi.
1. Proorocie despre Ninive. Cartea vedeniei lui Naum cel din Elcoș.
2. Domnul este un Dumnezeu zelos, Domnul se răzbună, El cunoaște
mânia. Domnul se răzbună pe potrivnicii Săi și împotriva dușmanilor
Săi stă neînduplecat.
3. Domnul este îndelung-răbdător și mult-milostiv, dar nepedepsit
nimic nu lasă. În vifor și în furtună Își face loc, norii sunt pulberea
de sub picioarele Lui.
4. El ceartă marea și o deșartă și toate râurile cele mari le seacă;
Vasanul și Carmelul se ofilesc și floarea Libanului se veștejește;
5. Munții se cutremură înaintea Lui și calinele se fac una cu pământul;
pământul se zbuciumă în fața Lui, lumea și toți cei ce locuiesc
în ea.
6. Împotriva furiei Lui cine stă și cine poate să stăvilească iuțimea
urgiei Lui? Văpaia mâniei Lui se varsă ca focul și stâncile se prăvălesc
în fața Lui!
7. Bun este Domnul; loc de scăpare în zi de strâmtorare, și pe cei
ce se încred în El îi știe!
8. Dar, printr-o revărsare de ape, va nimici locul Ninivei și pe
vrăjmașii Lui până în întuneric îi va urmări.
9. Ce puneți la cale împotriva Domnului? El îi va stârpi cu totul,
fiindcă urgia nu vine de două ori.
10. Căci se încâlcesc unii într-alții ca mărăcinii, când se îmbată
la ospețele lor; pentru aceasta mistuiți vor fi ca paiele uscate.
11. Din tine a ieșit urzitorul de rele împotriva Domnului și cel
ce sfătuiește fapte ticăloase.
12. Așa grăiește Domnul: "Vor fi pierduți și secerați, oricât
ar fi de viteji și de mulți!"
13. Și te-am smerit, dar nu te voi mai smeri. Voi sfărâma jugul
de pe grumazul tău și voi rupe lanțurile tale!
14. Și iată ce a poruncit Domnul pentru tine: "Nu vor mai fi
urmași cu numele tău; din casa dumnezeilor tăi voi sfărâma chipurile
cioplite și turnate și mormântul tău îl voi pregăti, căci de puțin
preț ai fost!"
Capitolul 2
Proorocie despre dărâmarea Ninivei.
1. Iată că pe munți sunt picioarele celui ce binevestește, ale
celui ce vestește pacea! Prăznuiește, Iuda, sărbătorile tale, împlinește
făgăduințele tale, că nu va mai trece pe la tine dușmanul cel înverșunat!
El este cu totul pierdut!
2. Un vrăjmaș distrugător a pornit împotriva ta, Ninive; păzește
întăriturile, străjuiește calea, încinge-ți coapsele, adună-ți toate
puterile!
3. Căci Domnul a sădit din nou via lui Iacov - slava lui Israel
- pe care furii au prădat-o și i-au stricat vițele.
4. Scuturile războinicilor săi sunt roșii; îmbrăcați în roșu aprins
sunt oștenii; în focul armelor de oțel carele se ivesc. În ziua
de năvală, călăreții peste câmpii se avântă.
5. Carele de luptă huruie pe ulițe, în piețe dau unul peste altul.
Înfățișarea lor e ca a flăcărilor de foc, care scapără fulgere.
6. Căpeteniile ei îi aduc aminte... și se poticnesc în mersul lor...
Dau zor spre ziduri și pregătesc apărători.
7. Porțile fluviilor se deschid și palatul de spaimă este cuprins...
8. S-a sfârșit! Ea este prinsă și dusă în robie. Slujnicele ei scot
suspine ca porumbeii și se bat în piept.
9. Ninive este ca un iaz de apă pe vremuri! Locuitorii ei fug. "Stați,
opriți-vă!" Nici unul nu se întoarce.
10. "Prădați aurul! Jefuiți argintul", căci fără sfârșit
sunt comorile ei: tot felul de bogății de lucruri scumpe.
11. Ea este pustiită, jefuită și prădată!... Inimi frânte, genunchi
care se încovoaie, coapse care tremură de groază, și fețele tuturor
sunt îngălbenite de spaimă.
12. Unde este culcușul leilor, peștera puilor de leu în care leul,
leoaica și puiul de leu se învârteau și nimeni nu îndrăznea să-i
tulbure?
13. Leul, care sfâșia și sugruma prada pentru pui și leoaice, își
umplea de pradă peștera și culcușurile lui de vânat?
14. "Iată, sunt împotriva ta!", zice Domnul Savaot. Voi
arde cu foc carele tale; pe puii tăi de leu sabia îi va străpunge;
voi stârpi din țară prada ta și nu se va mai auzi glasul solilor
tăi!"
Capitolul 3
Fărădelegile Ninivei și pustiirea ei.
1. Vai de cetatea cea vărsătoare de sânge, plină de minciună și
de silnicie, din care nu se mai curmă jaful!
2. Pocnet de bici, duruit cutremurător de roți, cai în galop, care
de război care zdruncină pământul;
3. Călăreți care se avântă, sclipiri de sabie, scăpărări de lance,
mulțime de răniți, grămezi de cadavre, leșuri fără de sfârșit, hoituri,
care stau în cale!
4. Numai din pricina multelor desfrânări ale celei desfrânate, frumoasă
la chip și meșteră în farmece, care duce în robie neamurile prin
desfrânările ei și popoarele prin fermecătoriile ei!
5. "Sunt împotriva ta!", zice Domnul. "Voi smulge
veșmântul tău, să arăt neamurilor goliciunea și regatelor ocara
ta;
6. Voi arunca asupra ta cu spurcăciuni, te voi batjocori, priveliște
te voi face 7. și oricine te va vedea va întoarce capul de la tine,
zicând: "Pierit-a Ninive! Cine o va jeli și de unde îi voi
căuta mângâietori?"
8. Oare tu ești mai bine întărită decât No-Amon, cea așezată pe
malurile Nilului, înconjurată de apă, a cărei întăritură era marea
și ziduri erau apele?
9. Etiopia împreună cu Egiptul erau nesfârșita ei putere. Put și
Libienii, ajutoarele ei de luptă!
10. Dar și ea a fost surghiunită și dusă în robie! Și tot așa pruncii
ei au fost zdrobiți la răspântiile tuturor ulițelor; asupra celor
de viță bună au aruncat sorți și toți fruntașii ei au fost ferecați
în lanțuri.
11. Tu te vei îmbăta de sichera mâniei Mele și fără vlagă vei ajunge;
tot așa vei cere și tu ajutor de la dușmanii tăi.
12. Toate întăriturile tale sunt smochini cu pârgă în ei; dacă le
scutură cineva pârga, cade în gura celui ce vrea să o mănânce.
13. Iată poporul tău este ca femeile înăuntrul tău! Porțile țării
tale se vor deschide în fața vrăjmașilor tăi și focul va mistui
zăvoarele tale!
14. Adu-ți apă pentru vremuri de împresurare, repară-ți întăriturile,
frământă lutul, calcă pământul cel clisos și fă cărămidă tare!
15. Dar și atunci te va mistui focul și sabia te va stârpi și te
va prăpădi ca lăcusta, chiar dacă ai fi fără de număr ca lăcustele
și ca stolurile lor.
16. Înmulțitu-ți-ai neguțătorii tăi mai mult decât stelele de pe
cer. Ei sunt ca lăcusta care întinde aripile și zboară!
17. Căpeteniile tale sunt ca lăcustele fără număr, iar dregătorii
tăi, ca stolurile de lăcuste care se așază pe ziduri în vreme friguroasă
și, după ce răsare soarele, zboară și nu se mai cunoaște locul unde
au fost.
18. Păstorii tăi dorm, rege al Asiriei! Vitejii dormitează; poporul
s-a împrăștiat în munți și nu este cine să-l adune!
19. Prăbușirea ta este fără leac, și năpraznic prăpădul tău! Toți
cei care vor auzi această veste despre tine vor bate din palme,
că peste cine nu s-a abătut necontenit răutatea ta?
|