|
Plângerile
lui Ieremia |
Capitolul 1
Nenorocire asupra Ierusalimului.
1. O, cum a rămas pustie cetatea cea cu mult popor! Cum a ajuns ca
o văduvă cea mai de frunte dintre neamuri; doamna cetăților a ajuns
birnică.
2. Noaptea plânge întruna cu lacrimi pe obraz și dintre toți câți
o iubeau, nici unul n-o mai mângâie; toți prietenii au devenit dușmani.
3. Iuda s-a dus în robie, la suferință și la muncă grea; sălășluiește
printre neamuri și nu-și află odihnă. Toți asupritorii lui l-au prins
la strâmtorare.
4. Toate căile Sionului sunt pline de jale și nimeni nu mai vine la
sărbătoare. Toate porțile (cetății) sunt pustii, preoții ei suspină;
fecioarele sunt deznădăjduite și ea este plină de amar.
5. Vrăjmașii ei sunt biruitori, dușmanii ei sunt cu voie bună; căci
Domnul a umilit-o din pricina multelor ei păcate, iar feciorii ei
au plecat în robie înaintea asupritorului.
6. Așa și-a irosit fiica Sionului toată strălucirea! Căpeteniile ei
sunt asemenea cerbilor care nu află pășune și fug sleiți de puteri
dinaintea urmăritorului.
7. Ierusalimul își aduce aminte de zilele ticăloșiei lui și ale rătăcirii
lui, de toate strălucirile pe care le-a avut în străvechile vremuri.
Acum însă, când poporul a căzut în mâna vrăjmașului și când nimeni
nu-i poate veni în ajutor, dușmanii lui se uită la el și râd de prăbușirea
lui.
8. Ierusalimul a păcătuit de moarte, pentru aceasta a ajuns de spaimă;
toți cei ce-l cinsteau nu-l mai iau în seamă, căci au văzut goliciunea
lui, iar el suspină și își întoarce fața.
9. Necurăția lui e lipită de poala hainelor lui căci la sfârșitul
lui el nu s-a gândit. El s-a prăbușit în chip uluitor și n-are pe
nimeni să-l mângâie! "Vezi, Doamne, necazul meu, căci vrăjmașul
biruiește".
10. Dușmanii au întins mâna spre toate vistieriile lui. El a văzut
neamuri intrând în templul său, neamuri cărora le-ai dat poruncă:
"Să nu intre în obștea ta!"
11. Tot poporul Tău suspină căutând pâine, și își dau odoarele lor
pentru mâncare, ca să-și țină viața. Vezi, Doamne, și ia aminte cum
am ajuns de ocară!
12. O, voi trecătorilor, priviți și vedeți dacă este vreo durere ca
aceea care mă copleșește și cu care Domnul m-a umplut de necaz în
ziua întăririi mâniei Lui.
13. Foc a trimis de sus peste oasele mele și m-a smerit, picioarelor
mele le-a întins cursă, și m-a făcut să dau înapoi; pustiitu-m-a cu
totul, iar eu toată ziua bolesc.
14. Jugul păcatelor mele mi-a fost legat de gât de către mâna Lui;
strânse ca într-un mănunchi, ele atârnă de grumazul meu; El a făcut
să se destrame puterea mea și m-a dat în mâna celor cărora nu puteam
să mă împotrivesc.
15. Domnul a spulberat pe toți voinicii din mijlocul meu, El a chemat
oaste împotriva mea, ca să sfărâme pe voinicii mei. Stăpânul a toate
a strivit ca în teasc pe fecioara, fiica lui Iuda.
16. Pentru aceasta eu plâng mereu, din ochii mei izvorăsc lacrimi,
căci departe de mine este Mângâietorul, Cel ce-mi îmbărbăta inima.
Feciorii mei cu toții au fost dați pieirii, căci dușmanul a avut biruință.
17. Sionul întinde mâinile sale și nimeni nu-l mângâie! Domnul a dat
poruncă tuturor vrăjmașilor lui Iacov ca să-l împresoare. Ajuns-a
Ierusalimul înaintea ochilor lor ca un lucru spurcat.
18. Drept este Domnul, căci împotriva poruncilor Lui m-am răzvrătit.
Luați aminte, voi, toate popoarele, și vedeți necazul meu: fecioarele
mele și flăcăii mei au fost duși în robie.
19. Strigat-am către iubiții mei, dar ei m-au înșelat; preoții mei
și bătrânii mei au pierit în cetate, când căutau hrană ca să-și țină
viața.
20. Vezi, Doamne, cât sunt de strâmtorat, lăuntrul meu arde! Inima
mea se zbuciumă în trupul meu, pentru că m-am răzvrătit foarte. Afară
sabia seceră pe feciorii mei, iar înăuntru, moartea.
21. Toți aud suspinul meu, dar nimeni nu mă mângâie! Toii dușmanii,
aflând de nenorocirea mea, se bucură că ai făcut așa. Să vină peste
ei ziua pe care ai făgăduit-o și să ajungă și ei ca mine!
22. Toată fărădelegea lor să vină înaintea Ta și să le faci lor precum
mi-ai făcut mie, pentru toate păcatele mele! Căci suspinele mele sunt
fără de număr, iar inima mea bolește!
Capitolul 2
Ruina Ierusalimului.
1. O, cum a acoperit cu nori Domnul întru mânia Lui pe fiica Sionului!
Din cer a aruncat pe pământ măreția lui Israel și în ziua mâniei Sale
nu și-a adus aminte de așternutul picioarelor Sale.
2. Domnul a nimicit fără milă toate sălașele lui Iacov; întru întărâtarea
urgiei Lui a doborât la pământ întăriturile fiicei lui Iuda; le-a
făcut una cu pământul, a pângărit regatul și căpeteniile lui.
3. Întru aprinderea mâniei Lui a zdrobit toată puterea lui Israel;
înaintea dușmanului și-a tras dreapta înapoi. El a aprins pe Iacov
cu un foc arzător care prăpădește de jur împrejur.
4. El a încordat arcul Său ca un dușman, dreapta Sa a stat gata ca
a unui vrăjmaș și a ucis tot ce desfăta ochiul în cortul fiicei Sionului;
vărsat-a ca un foc mânia Lui.
S. Stăpânul S-a arătat ca un dușman nimicind Israelul; i-a dărâmat
toate palatele și cetățile întărite și asupra fiicei lui Iuda a adus
multă supărare.
6. Prăbușit-a la pământ ca pe o dumbravă cortul lui, stricat-a locul
de sărbătoare. Domnul a făcut să se uite zilele de odihnă în Sion,
disprețuind, în văpaia mâniei Lui, pe rege și pe preot.
7. Disprețuit-a Domnul jertfelnicul Său și S-a îndepărtat de locașul
Său cel sfânt; dat-a zidurile palatelor Sale în mâna dușmanilor care
au strigat în templul Domnului ca în zilele de sărbătoare.
8. Găsit-a Domnul cu cale să surpe zidurile fiicei Sionului; întins-a
funia și n-a tras înapoi mâna Sa, până nu le-a nimicit. El a întins
jalea peste ziduri și întărituri, ce stau laolaltă dărăpănate.
9. Porțile lui s-au afundat în pământ, zăvoarele lor El le-a sfărâmat;
regele lui și căpeteniile sunt pribegi printre neamuri. Lege nu mai
au, chiar și profeții nu mai primesc vedenii de la Domnul.
10. Stau la pământ și tac bătrânii fiicei Sionului; pe capul lor și-au
pus țărână și s-au încins cu sac; la pământ își pleacă fecioarele
Ierusalimului capetele lor.
11. Ochii mei se sfârșesc de plâns, lăuntrul meu arde ca văpaia, măruntaiele
mele fierb și fierea mi se varsă pe pământ din pricina zdrobirii fiicei
neamului meu, când copiii și pruncii stau sleiți de putere în piețele
cetății,
12. Zicând mamei lor: "Unde este pâine, unde este vin?"
Ei cad sleiți de putere ca doborâți de sabie pe piețele cetății și
își dau sufletul la sânul maicii lor.
13. Cu cine te voi asemăna, cu cine aș putea să te pun alături, o,
fiică a Ierusalimului! Cu cine te-aș pune față în față, ca să te pot
mângâia, o, fecioară, fiică a Sionului? Căci nețărmurită ca marea
este năruirea ta! Cine ar putea să te tămăduiască?
14. Profeții tăi au avut pentru tine vedenii zadarnice și arătări
și nu ți-au dat pe față fărădelegea ta, ca să-ți schimbe calea ta,
ci ți-au arătat vedenii înșelătoare și aducătoare de pieire.
15. Bat spre tine din palme toți cei ce trec pe cale, fluieră și clatină
din cap pentru fiica Ierusalimului: "Aceasta este, oare, cetatea
pe care o numeau cununa frumuseții, bucuria a tot pământul?"
16. Către tine toți vrăjmașii tăi cască gura lor, fluieră, scrâșnesc
din dinți, zicând: "Am nimicit-o. Da, aceasta este ziua pe care
noi o așteptam; am aflat-o și o vedem".
17. Împlinit-a Domnul hotărârea Sa, adus-a la îndeplinire cuvântul
Său, spus din zilele străvechi; prăbușit-a fără milă, bucurat-a pe
vrăjmașul tău, înălțat-a puterea apăsătorilor tăi.
18. Strigă către Domnul, tu fecioară, fiică a Sionului! Să curgă lacrimile
tale ca un șuvoi, zi și noapte; nu înceta, ochiul tău să nu zăbovească!
19. Scoală, jelește-te în timpul nopții, la început do strajă; varsă-ți
inima ta ca apa înaintea feței Celui Atotstăpânitor. Către El ridică
mâna ta pentru viata pruncilor tăi, care se prăpădesc de foame la
colțul tuturor ulițelor.
20. Vezi, o, Doamne, și privește cui ai făcut aceasta! Să mănânce
femeile rodul pântecelui lor, copiii pe care îi poartă în brațe? Să
fie uciși în templu, Doamne, preotul și profetul?
21. Stau culcați la pământ pe ulițe tânăr și bătrân. Fecioarele și
flăcăii mei de sabie au căzut; Tu i-ai ucis în ziua mâniei Tale, jertfitu-i-ai
fără de milă.
22. Chemat-ai ca la sărbătoare pe toți cei ce au sălaș în jurul meu.
Și în ziua mâniei Domnului n-a scăpat, nici n-a rămas vreunul; pe
cei care i-am purtat în brațe și i-am făcut mari, mi i-a nimicit dușmanul.
Capitolul 3
Tânguire și nădejde.
l. Eu sunt omul care am văzut nenorocirea sub varga aprinderii Lui.
2. El m-a purtat și m-a dus în întuneric și în beznă.
3. Da, împotriva mea întoarce și iar întoarce în toată vremea mâna
Sa.
4. Mistuit-a trupul meu și pielea mea, zdrobit-a oasele mele;
5. A ridicat zid împotriva mea și m-a înconjurat de venin și de zbucium,
6. Mutându-mă în împărăția morii, ca pe morții cei din veac.
7. M-a împrejmuit cu zid și n-am pe unde să ies, îngreuiat-a lanțurile
mele;
8. Chiar când strig și răcnesc, rugăciunea mea nu se aude;
9. El a astupat cărările mele cu piatră și a întortochiat potecile
mele.
10. El a ajuns pentru mine ca un urs la pândă, ca un leu în ascunzătoare.
11. Rătăcit-a căile mele, m-a sfâșiat și m-a pustiit;
12. A încordat arcul Său și m-a așezat ca țintă săgeții Sale,
13. Trimițând în rărunchii mei pe fiii tolbei Sale.
14. Făcutu-m-am de râs față de poporul meu, cântecul lor de batjocură
în fiecare zi.
15. El m-a săturat de amărăciuni, adăpatu-m-a cu pelin.
16. A zdrobit de piatră dinții mei și m-a afundat în cenușă.
17. Tu ai răpit pacea sufletului meu, uitat-am fericirea
18. ți am zis: "S-a dus puterea vieții mele și nădejdea mea în
Domnul".
19. Adu-ți aminte de nevoia și necazul meu, de pelin și otravă!
20. Să-ți aduci aminte că împovărat este în mine sufletul meu.
21. Aceasta voi pune-o la inimă, de aceea voi nădăjdui:
22. Milele Domnului nu s-au sfârșit, milostivirile Lui nu încetează.
23. În fiecare dimineață sunt altele, credincioșia Ta este mare!
24. "Partea mea este Domnul, a zis sufletul meu, de aceea voi
nădăjdui în El".
25. Bun este Domnul cu cei ce se încred în El, pentru omul care Îl
caută.
26. Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.
27. Bine este omului să poarte un jug din tinerețile lui.
28. Să stea la o parte în tăcere, dacă Domnul îi dă poruncă!
29. Să atingă pulberea cu buzele lui; poate mai este nădejde!
30. Să dea obrazul lui spre lovire și să se sature de ocară!
31. Căci Domnul nu aruncă pe oameni pentru totdeauna;
32. Ci El pedepsește și are milă după mulțimea milelor Lui.
33. Că nu de bună voie umilește și pedepsește pe fiii oamenilor.
34. Când călcăm în picioare pe toți robii pământului,
35. Când călcăm dreptatea omului înaintea feței Celui Preaînalt,
36. Când nu dăm dreptate cuiva în pricina lui, oare Stăpânul a toate
nu vede?
37. Cine este Cel ce a grăit și s-a făcut, fără numai Domnul, Care
a poruncit?
38. Nu iese oare din gura Celui Preaînalt binele și răul?
39. De ce suspină omul toată viața, fiecare pentru păcatul lui?
40. Să cercetăm căile noastre, luând aminte și întorcându-ne la Domnul!
41. Să ridicăm inimile și mâinile noastre la Domnul din cer!
42. Noi am păcătuit și ne-am răzvrătit și Tu ne-ai iertat.
43. Tu Te-ai învesmântat cu mânie și ne-ai urmărit; Tu ai ucis fără
milă;
44. Tu Te-ai ascuns în nori, ca să nu străbată rugăciunea la Tine;
45. Tu ai făcut din mine o măturătură și un gunoi, în mijlocul popoarelor.
46. Toți dușmanii noștri au deschis gura împotriva noastră;
47. De spaimă și de groapă am avut parte, de pustiire și de ruină.
48. Șuvoaie de apă lăcrimează ochiul meu, din pricina prăpădului fiicei
poporului meu.
49. Ochiul meu varsă lacrimi fără încetare, căci nu este ușurare,
50. Până să se uite în jos și să privească Domnul din ceruri.
51. Ochiul meu mă doare din pricina fiicelor cetății mele.
52. Ca pe o pasăre m-au vânat fără cuvânt vrăjmașii mei,
53. Au vrut să nimicească în groapă viața mea, și au aruncat cu pietre
în mine.
54. Ape năvăleau peste capul meu și cugetam: "Sunt pierdut!"
55. Chemat-am numele Tău, Doamne, din groapa cea mai dedesubt.
56. Tu ai auzit glasul meu: "Nu astupa urechea la suspinul și
strigătul meu".
57. Tu erai aproape în ziua când Te-am strigat și ai zis: "Nu-ți
fie frică!"
58. O, Doamne, Tu ai judecat pricina mea, Tu ai izbăvit viața mea!
59. Văzut-ai, Doamne, apăsarea mea, ajută-mi și-mi fă dreptate!
60. Tu ai văzut toată răzbunarea lor, toate uneltirile lor împotriva
mea;
61. O, Doamne, Tu ai auzit ocările lor, toate chibzuielile lor împotriva
mea,
62. Graiurile potrivnicilor mei și gândul lor ascuns împotriva mea.
63. Privește: de stau sau de se scoală, eu sunt de râsul lor!
64. Răsplătește-le, Doamne, după faptele mâinilor lor,
65. Dă-le învârtoșare inimii, blestemul Tău să fie pentru ei!
66. Urmărește-i cu mânie și nimicește-i sub cerurile Tale, Doamne!
Capitolul 4
Ultimele nenorociri ale cetății.
l. O, cum s-a întunecat aurul, și cel mai curat aur și-a schimbat
fața; pietrele nestemate vărsate au fost la colțul tuturor ulițelor!
2. Feciorii Sionului, cei mai de seamă altădată, cântăriți cu aur,
cum au ajuns să fie socotiți ca vasele de lut, lucru de mână de olar!
3. Chiar și șacalii își dau sânul, ca puii lor să sugă, dar fiica
poporului meu ajuns-a crudă, ca struții în pustiu.
4. Din pricina setei lipitu-s-a limba sugaciului de cerul gurii lui;
copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o întinde.
5. Cei care mâncau odinioară mâncăruri alese cad de foame pe ulițe;
cei care au fost crescuți în purpură stau trântiți în gunoi.
6. Vina fiicei poporului meu a fost mai mare decât a Sodomei, prăbușită
într-o clipă, nu de mână omenească.
7. Căpeteniile ei erau mai strălucitoare decât zăpada, mai albe decât
laptele; trupul lor era mai roșu decât mărgeanul, ca safirul era înfățișarea
lor.
8. Chipul lor a ajuns mai negru decât funinginea, pe ulițe nu-i poți
cunoaște; pielea lor s-a zbârcit pe oase, s-a uscat ca o așchie de
lemn.
9. Mai fericiți au fost cei care au căzut de sabie, decât cei morți
de foame, care se prăpădesc încet, doborâți de lipsa roadelor de pe
câmp.
10. Femeile, deși miloase, au fiert cu mâinile lor copiii și i-au
mâncat în vremea căderii fiicei poporului meu.
11. Sfârșit-a Domnul mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii Lui;
și în Sion a aprins un fac care l-a mistuit.
12. Nici n-ar fi putut să creadă regii pământului și toți locuitorii
lumii că vrăjmașul și apăsătorul ar putea să intre pe porțile Ierusalimului!
13. Dar s-a întâmplat, din pricina păcatelor profeților (mincinoși)
și a fărădelegilor preoților, care au vărsat în mijlocul lui sângele
celor drepți.
14. Pe ulițe rătăceau pătați de sânge, și nimeni nu se atingea de
hainele lor.
15. "Păziți-vă! Un necurat!" Striga lumea după ei. "Fugiți,
la o parte, nu-i atingeți!" Și dacă mai voiesc să rătăcească
undeva - se zicea printre neamuri - n-ar trebui să rămână aici!
16. Fața plină de mânie a Domnului i-a risipit pe ei. Pe preoți nimeni
nu-i mai lua în seamă, de bătrâni nu se îndura.
17. Și ochii noștri se sting de supărare, așteptând zadarnic un ajutor!
Din turnul nostru ne-am uitat departe spre un popor al cărui ajutor
nu vine.
18. Și pândeau pașii noștri ca să nu umblăm prin piețele noastre.
Sfârșitul nostru se apropia, sosise!
19. Prigonitorii noștri erau mai iuți decât vulturii de pe cer; umblau
după noi prin munți, ne pândeau în pustiu.
20. Suflarea vieții noastre, unsul Domnului, a fost prins în groapa
lor - acela despre care noi ziceam: "La umbra lui vom viețui
printre popoare".
21. Bucură-te și te veselește, fiica Edomului, tu care locuiești în
pământul Uț; și la tine va veni cupa; vei bea și te vei lăsa goală.
22. Fărădelegea ta, o, fiică a Sionului, s-a sfârșit; la fel robia.
Dar ție îți cercetează păcatele, o, fiică a Edomului, și dă pe față
fărădelegile tale!
Capitolul 5
Rugăciunea profetului Ieremia.
1. Adu-ți aminte, Doamne, de cele întâmplate, și vezi ocara noastră!
2. Moștenirea și casele noastre au căzut în mâna celor străini, de
alt neam.
3. Am ajuns orfani, fără de tată, mamele noastre sunt văduve.
4. Bem apa noastră cu bani, lemnele noastre le primim cu plată.
5. Pe grumajii noștri stau prigonitorii și, deși n-avem puteri, nu
ne dau răgaz.
6. Întindem mâna către Egipt și Asiria ca să ne sature de pâine.
7. Părinții noștri au greșit și nu mai sunt, dar noi purtăm fărădelegile
lor.
8. Slugi ne stăpânesc și nimeni nu vine să ne scoată din mina lor.
9. Cu primejdia vieții noastre ne agonisim pâinea, în fața sabiei
care ne amenință în pustiu.
10. Pielea noastră s-a înnegrit ca un cuptor de văpaia foametei.
11. Ei au batjocorit femeile în Sion, fecioarele din cetățile lui
Iuda.
12. Căpeteniile au fost spânzurate de mâna lor, fețele bătrânilor
nu au mai fost luate în seamă.
13. Flăcăii au învârtit la râșniță și tinerii s-au poticnit cărând
lemne.
14. Bătrânii nu mai stau la poartă, cei tineri nu mai cântă din alăute.
15. S-a dus veselia inimii noastre, jocul nostru s-a schimbat în plâns.
16. Căzut-a cununa de pe capul nostru; vai nouă, că am păcătuit!
17. Pentru aceasta inima noastră tânjește și ochii s-au întunecat.
18. Muntele Sionului a rămas pustiu și pe el se plimbă vulpile.
19. Tu, Doamne, împărățești în veci și scaunul Tău în neam de neam!
20. Pentru ce vrei să ne uiți, să ne părăsești atât de multă vreme?
21. Întoarce-Te către noi și ne vom întoarce; înnoiește zilele noastre
ca în vremea cea de demult!
22. Sau Tu ne-ai urgisit și Te-ai mâniat pe noi, fără măsură?
|
|