Capitolul 1 Chemarea, neascultarea și pedeapsa
lui Iona.
1. Și a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând:
2. "Scoală-te și du-te în cetatea cea mare a Ninivei și propovăduiește
acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!"
3. Și s-a sculat Iona să fugă la Tarsis, departe de Domnul. Și s-a
coborât la Iope, unde a găsit o corabie, care mergea la Tarsis, și,
plătind prețul călătoriei, s-a coborât în ea ca să meargă la Tarsis
împreună cu toți cei de acolo, el fugind din fața Domnului.
4. Dar Domnul a ridicat un vânt năpraznic pe mare și o furtună puternică
s-a stârnit, încât corabia era gata să se sfărâme.
5. Corăbierii s-au înfricoșat și au strigat fiecare către dumnezeul
său și au aruncat în mare încărcătura corăbiei ca să se ușureze. Dar
Iona se coborâse în fundul corăbiei, se culcase și adormise.
6. Atunci s-a apropiat de el cârmaciul corăbiei, și i-a zis: "Pentru
ce dormi? Scoală-te și strigă către Dumnezeul tău, poate El Își va
aduce aminte de noi, ca să nu pierim!"
7. Și au zis unul către altul: "Haidem să aruncăm sorți, ca să
știm din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!"
Și au aruncat sorți, și sorțul a căzut pe Iona.
8. Și l-au întrebat pe el: "Spune-ne nouă din pricina cui s-a
abătut nenorocirea aceasta asupra noastră? Care este meșteșugul tău,
de unde și din ce țară vii și din ce popor ești?"
9. Atunci el le-a răspuns: "Sunt evreu și Domnului Dumnezeului
cerului mă închin - Cel care a făcut marea și uscatul".
10. Și toți oamenii s-au temut cu frică mare și i-au zis lui: "Pentru
ce ai săvârșit una ca aceasta?" Căci ei știau că el fuge din
fața lui Dumnezeu, fiindcă el le spusese.
11. Și i-au zis lui: "Ce să-ți facem ca să se potolească marea?"
Căci marea se ridica din ce în ce mai mult.
12. Atunci el a răspuns: "Luați-mă și mă aruncați în mare și
ea se va potoli, căci știu bine că din pricina mea s-a pornit peste
voi această vijelie".
13. Și marinarii vâsleau ca să ajungă la țărm, dar în zadar, căci
marea se ridica din ce în ce mai mult împotriva lor.
14. Atunci au strigat către Domnul și au zis: "O, Doamne, de-am
putea să nu pierim din pricina vieții acestui om și să nu ne împovărezi
pe noi cu un sânge nevinovat! Că Tu, Doamne, precum ai voit ai făcut!"
15. Și îl ridicară pe Iona și îl aruncară în mare și s-a potolit urgia
ei.
16. Și oamenii s-au temut cu teamă mare de Domnul și au adus jertfă
lui Dumnezeu și I-au făcut Lui făgăduințe.
Capitolul 2 Rugăciunea lui Iona pentru izbăvire.
1. Și Dumnezeu a dat poruncă unui pește mare să înghită pe Iona. Și
a stat Iona în pântecele peștelui trei zile și trei nopți.
2. Atunci s-a rugat Iona din pântecele peștelui către Domnul Dumnezeul
lui, zicând:
3. "Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, și El m-a auzit;
din pântecele locuinței morților către El am strigat, și El a luat
aminte la glasul meu!
4. Tu m-ai aruncat în adânc, în sânul mării și undele m-au înconjurat;
toate talazurile și valurile Tale au trecut peste mine.
5. Și gândeam: Aruncat sunt dinaintea ochilor Tăi! Dar voi vedea din
nou templul cel sfânt al Tău!
6. Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba
mării s-a încolăcit în jurul capului meu;
7. Mă coborâsem până la temeliile munților, zăvoarele pământului erau
trase asupra mea pentru totdeauna, dar Tu ai scos din stricăciune
viața mea, Doamne Dumnezeul meu!
8. Când se sfârșea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte,
și la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt!
9. Cei ce slujesc idolilor deșerți disprețuiesc harul Tău;
10. Dar eu Îți voi aduce Ție jertfe cu glas de laudă și toate făgăduințele
mele le voi împlini, căci mântuirea vine de la Domnul!"
11. Și Domnul a dat poruncă peștelui și peștele a aruncat pe Iona
la țărm!
Capitolul 3 Mustrarea cea roditoare a lui Iona.
Pocăința Ninivitenilor.
1. Și a fost cuvântul Domnului către Iona, pentru a doua oară, zicând:
2. "Scoală și pornește către cetatea cea mare a Ninivei și vestește-le
ceea ce îți voi spune!"
3. Și s-a sculat Iona și a mers în Ninive, după cuvântul Domnului.
Și Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îți trebuia trei
zile ca s-o străbați.
4. Și a pătruns Iona în cetate, zicând: "Patruzeci de zile mai
sunt, și Ninive va fi distrusă!"
5. Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ținut post și s-au
îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari și până la cei mai mici.
6. Și a ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de
pe tronul său, și-a lepădat veșmântul lui cel scump, s-a acoperit
cu sac și s-a culcat în cenușă.
7. Apoi, din porunca regelui și a dregătorilor săi, s-au strigat și
s-au zis acestea: Oamenii și animalele, vitele mari și mici să nu
mănânce nimic, să nu pască și nici să bea apă;
8. Iar oamenii să se îmbrace cu sac și către Dumnezeu să strige din
toată puterea și fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea și
de la nedreptatea pe care o săvârșesc mâinile lui;
9. Poate că Dumnezeu Se va întoarce și Se va milostivi și va ține
în loc iuțimea mâniei Lui ca să nu pierim!"
10. Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăință, că s-au
întors din căile lor cele rele. Și i-a părut rău Domnului de prezicerile
de rău pe care li le făcuse și nu le-a împlinit.
Capitolul 4 Întristarea lui Iona și mustrarea lui
Dumnezeu.
l. Și Iona a fost cuprins de mare supărare și s-a aprins de mânie.
2. Și a rugat pe Domnul, zicând: "O, Doamne, iată tocmai ceea
ce cugetam eu când eram în tara mea! Pentru aceasta eu am încercat
să fug în Tarsis, că știam că Tu ești Dumnezeu îndurat și milostiv,
îndelung-răbdător și mult-milosârd și Îți pare rău de fărădelegi.
3. Și acum, Doamne, ia-mi sufletul meu, căci este mai bine să mor
decât să fiu viu!"
4. Și a zis Domnul: "Faci tu oare bine că ți-ai aprins mânia?"
S. Atunci Iona a ieșit din cetate și s-a așezat la răsăritul ei, și-a
făcut o colibă și a stat sub ea la umbră, ca să vadă ce se va întâmpla
cu cetatea.
6. Și Domnul Dumnezeu a făcut să crească un vrej care s-a ridicat
deasupra capului lui Iona, ca să-i țină umbră și să-i mai potolească
mânia. Și s-a bucurat Iona cu bucurie mare pentru vrej.
7. Dar Dumnezeu, a doua zi, la revărsatul zorilor, a poruncit unui
vierme să reteze vrejul. Iar el s-a uscat.
8. Și la răsăritul soarelui a pornit Dumnezeu un vânt arzător de la
răsărit și soarele a dogorit capul lui Iona, încât el se prăpădea
de căldură. Și și-a rugat moartea zicând: "Mai bine este să mor
decât să trăiesc!"
9. Și a grăit Domnul către Iona: "Ai tu dreptate să te mânii
pentru vrej?" Și el a răspuns: "Da, am dreptate să fiu supărat
de moarte!"
10. Și a zis Domnul: "Tu ți-ai făcut necaz pentru acest vrej
pentru care nu te-ai trudit și nici nu l-ai crescut, care și-a luat
ființă într-o noapte și într-alta a pierit!
11. Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu
mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească
dreapta de stânga lor, și cu un mare număr de dobitoace?"
|