Capitolul 1 Relele întâmplări ale lui Iov.
1. Era odată în ținutul Uz un om pe care îl chema Iov și acest om
era fără prihană și drept; se temea de Dumnezeu și se ferea de ce
este rău.
2. Și i s-au născut șapte feciori și trei fete.
3. El avea șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi
de boi și cinci sute de asini și mulțime mare de slugi. Și omul acesta
era cel mai de seamă dintre toți răsăritenii.
4. Feciorii lui se duceau unul la altul și făceau ospețe în casele
lor, fiecare la ziua lui, și trimiteau să cheme pe surorile lor ca
să mănânce și să bea cu ei.
5. Și apoi, când isprăveau zilele petrecerii lor, Iov chema și sfințea
pe feciorii săi și se scula dis-de-dimineață și aducea arderi de tot,
după numărul lor al tuturor, căci Iov zicea: "Se poate ca feciorii
mei să fi păcătuit și să fi cugetat cu păcat împotriva lui Dumnezeu".
Și așa făcea Iov mereu.
6. Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfățișat înaintea Domnului
și Satan a venit și el printre ei.
7. Atunci Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan
a răspuns Domnului și a zis: "Am dat târcoale pe pământ și m-am
plimbat în sus și în jos".
8. Și Domnul a zis către Satan: "Te-ai uitat la robul Meu Iov,
că nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană și drept și temător
de Dumnezeu și care să se ferească de ce este rău?"
9. Dar Satan a răspuns Domnului și a zis: "Ore degeaba se teme
Iov de Dumnezeu?
10. N-ai făcut Tu gard în jurul lui și în jurul casei lui și în jurul
a tot ce este al lui, în toate părțile și ai binecuvântat lucrul mâinilor
lui și turmele lui au umplut pământul?
11. Dar ia întinde mâna Ta și atinge-Te de tot ce este al lui, să
vedem dacă nu Te va blestema în față!"
12. Atunci Domnul a zis către Satan: "Iată, tot ce are el este
în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta". Și Satan
a pierit din fața lui Dumnezeu.
13. Și într-o zi, când feciorii și fetele lui Iov mâncau și beau vin
în casa fratelui lor mai mare,
14. A sosit un vestitor la Iov și i-a spus: "Boii erau la arătură
și asinele pășteau pe lângă ei;
15. Atunci Sabeenii au năvălit asupra lor, au pus mâna pe vite, și
pe robi i-au trecut prin ascuțișul sabiei. Și am scăpat numai eu singur
și am venit să-ți dau de veste!"
16. Nu a sfârșit vorba bine și altul a sosit și a spus: "Focul
lui Dumnezeu a căzut din cer și a ars oile tale și pe robii tăi și
i-a mistuit. Și am scăpat numai eu singur și am venit să-ți dau de
veste!"
17. Nu a sfârșit vorba bine și altul a sosit și a spus: "Caldeii,
împărțiți în trei cete, au dat năvală peste cămilele tale și le-au
ridicat și pe robi i-au trecut prin ascuțișul sabiei. Și am scăpat
numai eu singur și am venit să-ți dau de veste!"
18. Nu sfârșise vorba bine și altul a sosit și a spus: "Feciorii
tăi și fetele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor mai mare,
19. Și iată că un vânt puternic s-a stârnit dinspre pustiu și a izbit
în cele patru colțuri ale casei și casa s-a prăbușit peste tineri
și ei au murit. Și am scăpat numai eu singur și am venit să-ți dau
de veste".
20. Atunci Iov s-a sculat și-a sfâșiat veșmântul, s-a ras pe cap și,
căzând la pământ, s-a închinat,
21. Și a rostit: "Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol
mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele
Domnului binecuvântat!"
22. Și întru toate acestea, Iov nu a păcătuit și nu a rostit nici
un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu.
Capitolul 2 Răbdarea lui Iov
l. Și iarăși au venit într-o zi îngerii lui Dumnezeu să se înfățișeze
înaintea Domnului și Satan a venit și el printre ei să se înfățișeze
înaintea Domnului.
2. Și Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan
a răspuns Domnului și a zis: "Am dat târcoale pe pământ și m-am
plimbat în sus și în jos".
3. Și Domnul a zis către Satan: "Ai luat tu seama la robul Meu
Iov? Că nu este nici unul ca el pe pământ, fără prihană și drept și
temător de Dumnezeu și care să se ferească de ce este rău. El se ține
cu putere în statornicia lui și tu M-ai întărâtat pe nedrept împotriva
lui ca să-l prăpădesc".
4. Dar Satan a răspuns Domnului și a zis: "Cojoc pentru cojoc!
Că tot ce are omul dă pentru viața lui.
5. Dar ia întinde-ți mâna și atinge-Te de osul și de carnea lui! Să
vedem dacă nu Te va blestema în față!"
6. Și Domnul a zis către Satan: "Îl dau în puterea ta! Numai
nu te atinge de viața lui".
7. Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului și a lovit pe Iov cu lepră,
din tălpile picioarelor până în creștetul capului.
8. Și a luat Iov un ciob ca să se scarpine și ședea pe gunoi, afară
din oraș.
9. Atunci nevasta lui a zis către el: "Te ții mereu în statornicia
ta? Blesteamă pe Dumnezeu și mori!
10. Dar Iov i-a răspuns: "Vorbești cum ar vorbi una din femeile
nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi
oare și pe cele rele?" Și în toate acestea, Iov n-a păcătuit
de loc cu buzele sale.
11. Iar trei prieteni ai lui Iov au aflat despre toate aceste nenorociri
care dăduseră peste el și au venit fiecare din țara lui și ei erau:
Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naamah. Ei se înțeleseseră
împreună să vină să împărtășească durerea lui și să-l mângâie.
12. Și când ei și-au ridicat ochii de departe nu l-au mai recunoscut.
Atunci au slobozit glasurile lor, s-au tânguit și și-au sfâșiat fiecare
veșmântul și și-au presărat capul cu țărână.
13. Apoi au șezut pe pământ, lângă el, șapte zile și șapte nopți,
fără să-i spună nici un cuvânt, căci vedeau cât este de mare durerea
lui.
Capitolul 3 Plângerea lui Iov.
1. După aceea, Iov a deschis gura sa și a blestemat ziua în care s-a
născut.
2. Și Iov a vorbit și a zis:
3. "Piară ziua în care m-am născut și noaptea care a zis: un
prunc de parte bărbătească s-a zămislit!
4. Ziua aceea să se facă întuneric și Domnului din cer să nu-I pese
de ea și lumina să n-o mai lumineze.
5. Bezna și umbra morții s-o cotropească, norii s-o învăluiască și
toate negurile s-o înspăimânte!
6. Întunericul să cuprindă noaptea aceea și să nu mai fie pusă în
zilele anului și în socoteala lunilor să nu mai intre!
7. Pustie să rămână noaptea aceea și nici o bucurie să nu pătrundă
în ea!
8. Blestemată să fie de către cei ce blesteamă zilele, de către cei
ce știu să descânte Leviatanul.
9. Să se întunece stelele revărsatului zorilor ei; să aștepte lumina
și nimic să nu vină și să nu mai vadă genele aurorei,
10. Pentru că n-a închis pântecele care m-a zămislit și n-a ascuns
durerea dinaintea ochilor mei.
11. De ce n-am murit când eram în sânul mamei mele? Și nu mi-am dat
duhul, ieșind din pântecele ei?
12. De ce m-au primit cei doi genunchi și de ce cei doi sâni mi-au
dat să sug?
13. Căci acum aș sta culcat și liniștit, aș dormi și m-aș odihni,
14. Cu împărații și cu dregătorii pământului, care și-au zidit morminte
în singurătate,
15. Sau cu domnitorii care umplu de aur și de argint casele lor.
16. Sau de ce n-am fost o stârpitură aruncată și ascunsă, ca acei
prunci care n-au apucat să vadă lumina?
17. Acolo cei nelegiuiți se astâmpără și cei împovărați se odihnesc.
18. Acolo cei ce poartă lanțuri ajung la liman de pace și nu mai aud
glasul paznicului.
19. Mic și mare acolo sunt tot una și robul a scăpat de stăpânul său.
20. Pentru ce dă Dumnezeu lumina vieții celui nenorocit și zile celor
cu sufletul amărât;
21. Celor ce așteaptă moartea, și ea nu vine, și care scormonesc după
ea mai mult ca după o comoară;
22. Celor ce se bucură cu bucurie mare și sunt plini de fericire,
fiindcă au găsit un mormânt;
23. Celui care nu știe încotro să meargă și pe care îl îngrădește
Dumnezeu de jur-împrejur?
24. Gemetele mele sunt pâinea mea și vaietele mele curg ca apa.
25. De ceea ce mă tem, aceea mi se întâmplă și de ceea ce mi-e frică
tocmai de aceea am parte.
26. N-am nici tihnă, nici odihnă, nu-mi găsesc nici o pace și zbuciumul
mă stăpânește".
Capitolul 4 Elifaz mustră pe Iov.
1. Atunci Elifaz din Teman a deschis gura și a zis:
2. "Să-ți vorbim ori să nu-ți vorbim? Necazul tău e crâncen!
Dar cine ar putea să-și înăbușe cuvintele?
3. Iată, tu dădeai învățătură multora și întăreai multe mâini slăbite.
4. Cuvintele tale au ținut în sus pe cei ce erau să cadă și tu ai
întărit genunchii care se clătinau.
5. Acum când ți-a venit și ție rândul, ești la strâmtorare și ți-ai
pierdut firea; acum când lovitura te-a ajuns, te-ai spăimântat!
6. Frica ta de Dumnezeu nu-ți dă încredere și desăvârșirea căilor
tale nu-ți dă nădejde?
7. Ia adu-ți aminte, care nevinovat s-a prăpădit și unde le-a pierit
urma celor drepți în fala lui Dumnezeu?
8. După cum am văzut eu, numai cei ce ară nelegiuirea și seamănă răutatea
au parte de asemenea roade.
9. La porunca Domnului, ei vor pieri, de suflarea mâniei Lui se vor
stinge.
10. Răcnetul leului și glasul leopardului, precum și dinții puilor
de lei se sfărâmă.
11. Leul bătrân moare că nu mai are ce mânca și puii leoaicei se risipesc.
12. O șoaptă a răzbit până la mine și urechea mea a prins ceva din
ea.
13. În spaimele care vin din nălucirile nopții, atunci când somn adânc
se lasă peste oameni,
14. Cutremur m-a apucat și fiori mi-au scuturat toate oasele.
15. Atunci un duh a trecut prin fața mea; tot părul mi s-a zbârlit
de groază.
16. A stat drept în picioare, dar n-am știut cine este; o umbră este
înaintea ochilor mei, și aud o voce ușoară care zice:
17. "Un om poate să fie drept în fața lui Dumnezeu? O făptură
omenească este ea curată înaintea Celui ce a zidit-o?
18. Dacă El nu se încrede în slujitorii Săi și dacă găsește vină chiar
îngerilor Săi,
19. Cu cât mai vârtos celor ce locuiesc în locuințe de lut, a căror
obârșie este în țărână și pe care îi strivește ca pe o molie.
20. De dimineață până seara sunt zdrobiți, pier pe vecie fără să-i
scape nimeni.
21. Mor, dar nu mor de prea multă înțelepciune".
Capitolul 5 Fericit este omul pe care Dumnezeu
îl mustră.
1. Strigă acum, dacă o fi cineva care să-ți răspundă. Către care din
sfinții îngeri te vei îndrepta?
2. Mânia ucide pe cel fără de minte, iar aprinderea omoară pe cel
rătăcit.
3. Am văzut pe nebun prinzând rădăcină și pe loc am blestemat sălașul
lui:
4. Să se depărteze copiii lui de orice izbăvire și să fie călcați
în picioare la poartă și nimeni să nu le vină într-ajutor.
5. Secerișul lui să-l mănânce flămânzii și să-l ducă cu ei în ascunzișuri
și toată averea lui s-o soarbă însetații!
6. Pentru că nelegiuirea nu iese din pământ și necazul nu răsare din
pulbere,
7. Ci omul își naște singur suferința, precum vulturii se ridică în
aer, prin puterile lor;
8. Dar eu alerg la Dumnezeu și Lui Îi arăt necazul meu.
9. El face lucruri mari și nepătrunse, lucruri minunate și fără număr.
10. El dă ploaie pe pământ și trimite apă pe câmpii.
11. El înalță pe cei smeriți și izbăvește pe cei necăjiți.
12. El destramă planurile celor vicleni și cu mâinile lor nu pot să
izbândească.
13. El prinde pe înțelepți în istețimea lor și sfatul celor înșelători
iese prost.
14. Ziua în amiaza mare dau de întuneric și umblă ca pe timp de noapte
în ceas de zi.
15. Dar Dumnezeu scapă din gura lor pe omul dosădit și din mâna celui
puternic pe cel sărac.
16. Astfel, sărmanul prinde nădejde și nedreptatea își închide gura.
17. Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Și să nu disprețuiești
certarea Celui Atotputernic.
18. Căci El rănește și El leagă rana, El lovește și mâinile Lui tămăduiesc.
19. De șase ori din nevoi te va scoate, iar a șaptea oară, răul te
va ocoli.
20. În timp de foamete, te va scăpa de la moarte și în bătălie din
primejdia sabiei.
21. Vei fi la adăpost de biciul bârfelii și nu te vei teme de prăpăd
când va veni.
22. Îți vei râde de pustiire și de foamete și nu-ți va păsa de fiarele
pământului.
23. Căci vei avea legământ cu pietrele câmpului și fiara sălbatică
va trăi cu tine în pace.
24. Tu vei ști cortul tău la adăpost și când îți vei cerceta locuința
nu vei avea dezamăgire.
25. Vei ști că urmașii tăi sunt numeroși și că odraslele tale sunt
multe ca iarba pământului.
26. Sosi-vei la mormânt, la adânci bătrânețe, ca o șiră de grâu strânsă
la vremea ei.
27. Iată ceea ce am cercetat și așa este. Ascultă și învață spre folosul
tău".
Capitolul 6 Iov răspunde lui Elifaz.
l. Atunci Iov a răspuns și a grăit:
2. "O, dacă durerea mea s-ar cântări și nenorocirea mea ar fi
pusă la cântar!
3. Și fiindcă este mai grea decât nisipul mărilor, de aceea cuvintele
mele sunt bâlbâite!
4. Pentru că săgețile Celui Atotputernic stau înfipte în mine și duhul
meu bea veninul lor, de aceea spaimele lui Dumnezeu vin cete-cete
împotriva mea.
5. Zbiară măgarul sălbatic când e lângă pășunea verde? Mugește boul
când stă lângă nutreț?
6. Poți să mănânci ce n-are sare fără sare? Are vreun gust albușul
oului?
7. Sufletul meu n-a voit să se atingă de ele; inima mea s-a dezgustat
de pâinea mea.
8. Cine îmi va dărui îndeplinirea rugăciunii mele și va face ca Dumnezeu
să-mi dea ce aștept,
9. Și să primească să mă sfărâme și să-și întindă mâna și să mă nimicească!
10. Dar va fi încă o mângâiere pentru mine și voi tresălta, deși împovărat
de dureri nemiloase, fiindcă n-am ascuns poruncile Celui Sfânt.
11. Ce putere mai am ca să aștept și ce viitor mai am ca să prelungesc
viața mea?
12. Tăria mea este tăria pietrelor? Trupul meu este oare de aramă?
13. Aș putea găsi vreun sprijin în mine și tot ajutorul n-a fugit,
oare, departe de mine?
14. Celui ce este în suferință i se cuvine mila prietenului său, dar
el uită teama de Cel Atotputernic.
15. Frații mei s-au arătat înșelători ca un puhoi, ca albia puhoaielor
repezi.
16. Erau acoperite de ghiață, zăpada stătea grămadă peste ele;
17. Dar cum se topește zăpada, ele și seacă și, cum se încălzește,
ele se usucă pe loc.
18. Caravanele se abat din drumul lor, ele înaintează în pustiu și
se rătăcesc.
19. Caravanele din Tema așteaptă, convoaiele din Saba nădăjduiesc
în ele.
20. Și sunt uimiți că au avut încredere; când sosesc lângă uscatele
puhoaie sunt uimiți.
21. Așa ați fost și voi acum pentru mine: Vă scutură spaima și vă
este frică!
22. Nu cumva v-am zis: Dați-mi de pomană și împărțiți din averile
voastre pentru mine?
23. Sau scăpați-mă din mâna unui dușman sau răscumpărați-mă din mâna
tiranilor?
24. Fiți învățătorii mei și eu voi tăcea; lămuriți-mă unde este păcatul
meu!
25. Cât de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufletești! Dar ce
judecă judecata care vine de la voi?
26. Cugetați voi să faceți judecata vorbelor? Ducă-se în vânt cuvintele
unui deznădăjduit!
27. Voi năpăstuiți pe orfan, voi împovărați pe prietenul vostru.
28. Și acum întrebați și vă întoarceți către mine și în fața voastră
nu voi spune minciună!
29. Cercetați din nou! Nu este nici o viclenie! Cercetați din nou!
Dreptatea mea este mereu aici!
30. Este oare vreo strâmbătate pe limba mea și cerul gurii mele nu
va deosebi el ce este rău și ce este amar?
Capitolul 7 Iov se tânguiește de ticăloșia omului.
1. Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostășească și zilele
lui nu sunt ca zilele unui simbriaș?
2. El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea năimitului
care-și așteaptă simbria.
3. Astfel și eu am avut parte de luni de durere, și mi-au fost date
nopți de suferință.
4. Dacă mă culc, zic: Când va veni ziua? Dacă mă scol, mă întreb:
Când va veni seara? Și sunt năpădit de fel de fel de arătări până
la asfințit.
5. Trupul meu e plin de păduchi și de solzi de murdărie; pielea mea
crapă și se zbârcește.
6. Zilele mele au fost mai grabnice ca suveica și s-au isprăvit, fiindcă
firul s-a terminat.
7. Adu-ți aminte, Doamne, că viața mea e o suflare, că ochiul meu
nu va mai vedea fericirea.
8. Ochiul celui ce mă vedea nu mă va mai zări; ochii Tăi mă vor căuta,
dar eu nu voi mai fi.
9. Negura se risipește, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu
mai vine înapoi.
10. Nu se mai înapoiază în casa sa și locuința sa nu-l mai cunoaște.
11. Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru
deznădejdea duhului meu și mă voi plânge întru amărăciunea inimii
mele.
12. Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca să pui să mă
păzească?
13. Când gândesc: Patul meu mă va odihni, culcușul meu îmi va alina
durerile,
14. Atunci Tu mă spăimântezi cu vise și mă îngrozești cu năluciri.
15. Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine ștreangul, mai bine
moartea decât aceste chinuri.
16. Mă isprăvesc, nu voi trăi în veac; lasă-mă, căci zilele mele sunt
o suflare.
17. Ce este omul, ca să-ți bați capul cu el și ca să-i dai luarea
Ta aminte?
18. De ce îl cercetezi în fiecare dimineață și de ce îl urmărești
în orice clipă?
19. Când vei înceta să mă privești? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit
saliva?
20. Dacă am greșit, ce ți-am făcut ție, Păzitorule de oameni? De ce
m-ai luat țintă pentru săgețile Tale și de ce ți-am ajuns povară?
21. De ce nu îngădui greșeala mea și nu lași să treacă fărădelegea
mea? Degrabă mă voi culca în țărână; mă vei căuta, dar nu mă vei mai
găsi".
Capitolul 8 Bildad mustră pe Iov.
1. Atunci Bildad din Șuah a răspuns și a zis:
2. "Până când vei tot vorbi astfel de lucruri și cuvintele din
gura ta vor izvorî ca vijelia?
3. Dumnezeu o să încovoaie ce e drept? Cel Atotputernic o să strâmbe
El dreptatea?
4. Dacă feciorii tăi au păcătuit față de El, El i-a lăsat să se prăbușească
sub povara nelegiuirii lor.
S. Dar tu dacă vii la Dumnezeu, dacă te rogi de Cel Atotputernic,
6. Dacă ești nevinovat și fără pată, atunci de bună seamă că va veghea
asupra ta și va clădi la loc casa dreptății tale
7. Și starea ta cea veche va fi nimica toată, atât de mult vei fi
deasupra în starea ta cea nouă.
8. Întreabă pe cei care au fost înaintea noastră și ia aminte la cele
trăite și pățite de părinți.
9. Căci noi suntem de ieri și nu știm nimic, căci zilele noastre pe
pământ nu sunt decât o umbră.
10. Ei îți vor da învățătură, ei îți vor grăi și din inima lor îți
vor cuvânta unele ca acestea:
11. Oare papura crește fără baltă și rogozul fără umezeală?
12. Pe când încă este în floare și nu este tăiat, el se usucă, mai
înainte decât orice buruiană.
13. Tot așa se întâmplă cu toți aceia care uită pe Dumnezeu și așa
se veștejește nădejdea celui nelegiuit.
14. Încrederea lui e spulberată și bizuința lui este o pânză de păianjen.
15. Se sprijină pe casa sa, dar ea nu se ține; se agață de ea, dar
casa se prăvale.
16. Stă plin de suc în fața soarelui și în grădina unde este își întinde
vlăstarii;
17. Rădăcinile lui se împletesc cu pietrele și se înfig în adâncul
stâncilor.
18. Dacă îl smulgi din loc, locul îl tăgăduiește: Nu te-am văzut niciodată!
19. Iată-l acum putred, pe cărare, și din pământ răsar alți vlăstari.
20. Dumnezeu nu disprețuiește pe cel desăvârșit și nu ia de mână pe
răufăcători.
21. Gura ta va fi plină încă o dată de râsete și buzele tale de veselie.
22. Cei ce te urăsc se vor înveșmânta în rușine și cortul celor răi
va pieri!"
Capitolul 9 Apărarea lui Iov.
l. Atunci Iov a răspuns și a zis:
2. "Știu bine că așa este; căci cum ar putea un om să fie drept
înaintea lui Dumnezeu?
3. Dacă ar fi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să-I
răspundă nici la unul singur.
4. A Lui este înțelepciunea și atotputernicia; cine ar putea să-I
stea împotrivă și să rămână teafăr?
5. El mișcă munții din loc fără ca ei să prindă de veste că El i-a
răsturnat în mânia Lui.
6. El zguduie pământul din temelia lui, așa încât stâlpii lui se clatină.
7. El poruncește soarelui și soarele nu se mai ridică. El pune pecetea
Lui asupra stelelor.
8. El singur este Cel ce întinde cerurile și umblă pe valurile mării.
9. El a zidit Carul mare, Ralița, Pleiadele și cămările stelelor de
miazăzi.
10. El a făcut lucruri mari și nepătrunse și minuni fără de număr.
11. Iată, dacă trece pe lângă mine, eu nu-L văd, și dacă se strecoară,
eu nu-I prind de veste.
12. Dacă ia și ridică, cine va putea să-L oprească și cine-I va zice:
Ce ai făcut?
13. Dumnezeu nu-și înfrânează mânia Sa și sub El se încovoaie toți
slujitorii mândriei.
14. Și eu atunci cum o să-I răspund și ce cuvinte o să aleg?
15. Chiar dacă aș avea dreptate, nu-I voi răspunde, ci mă voi ruga
judecătorului.
16. Chiar dacă m-ar asculta, când Îl chem, tot n-aș putea să cred
că ascultă glasul meu,
17. Căci El mă sfărâmă ca sub furtună și înmulțește fără cuvânt rănile
mele.
18. El nu-mi dă răgaz să răsuflu și mă adapă cu amărăciune.
19. Dacă este vorba de putere, El este Cel puternic. Dacă este vorba
de judecată, cine mă va apăra?
20. Oricâtă dreptate aș avea, gura mea mă va osândi și dacă sunt fără
prihană ea mă scoate vinovat.
21. Sunt oare desăvârșit? Eu singur nu mă cunosc pe mine și viața
mea o disprețuiesc.
22. Pentru aceea am zis: Tot una este! El nimicește pe cel desăvârșit
și pe cel viclean.
23. Dacă o nenorocire aduce moartea deodată, ce-I pasă Lui de deznădejdea
celor fără de vină?
24. Dacă o țară a încăput pe mâna unui om viclean, El acoperă fața
judecătorilor Săi. Și dacă nu El, cine atunci?
25. Zilele mele sunt mai grabnice decât un aducător de vești și au
fugit fără să vadă fericirea.
26. S-au strecurat ca niște bărci de papură, ca un vultur care se
năpustește asupra prăzii sale.
27. Dacă zic: Vreau să-mi uit suferința, să-mi schimb înfățișarea
și să fiu voios,
28. Sunt năpădit de teama chinurilor mele, știind bine că Tu nu mă
vei scoate nevinovat.
29. Dacă sunt vinovat, de ce să mă mai trudesc zadarnic?
30. Dacă m-aș spăla cu zăpadă și mi-aș curăți mâinile cu leșie,
31. Atunci Tu tot m-ai cufunda în noroi, încât și veșmintele mele
s-ar scârbi de mine.
32. Căci Dumnezeu nu este un om ca mine, ca să stau cu El de vorbă
și ca să mergem împreună la judecată.
33. Între noi nu se află un al treilea care să-și pună mâna peste
noi amândoi
34. Și care să depărteze varga Sa de deasupra capului meu, așa încât
groaza Lui să nu mă mai tulbure;
35. Atunci aș vorbi și nu m-aș mai teme de El. Dar nu este așa și
eu sunt singur cu mine însumi.
Capitolul 10 Iov se tânguiește de necazul său.
1. Sufletul meu este dezgustat de viața mea. Voi lăsa să curgă slobodă
tânguirea mea și voi vorbi întru suferința sufletului meu.
2. Voi spune către Domnul: Nu mă osândi; lămurește-mă, să știu pentru
ce Te cerți cu mine.
3. Care e folosul Tău, când ești aprig și disprețuiești făptura mâinilor
Tale și ești surâzător la sfatul celor răi?
4. Ai Tu ochi materiali și vezi lucrurile precum le vede omul?
5. Zilele Tale sunt oare ca zilele omului și anii Tăi ca anii omenești,
6. Ca să cercetezi fărădelegea mea și să cauți păcatul meu,
7. Când știi bine că nu sunt vinovat și că nimeni nu mă poate scăpa
din mâna Ta?
8. Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit și apoi Tu mă nimicești în
întregime.
9. Adu-ți aminte că m-ai făcut din pământ și că mă vei întoarce în
țărână.
10. Nu m-ai turnat oare ca pe lapte și nu m-ai închegat ca pe caș?
11. M-ai îmbrăcat în piele și în carne, m-ai țesut din oase și din
vine;
12. Apoi mi-ai dat viață, și bunăvoința Ta și purtarea Ta de grijă
au ținut vie suflarea mea,
13. Și ceea ce Tu țineai ascuns în inima Ta, iată știu acum gândul
Tău:
14. Dacă păcătuiesc, Tu mă supraveghezi și nu mă dezvinovățești de
greșeala mea.
15. Dacă sunt vinovat este amar de mine și dacă sunt drept nu cutez
să ridic capul, ca unul ce sunt sătul de ocară și sunt apăsat de necazuri.
16. Și astfel fără vlagă cum sunt, Tu mă vânezi ca un leu și din nou
Te arăți minunat față de mine.
17. Tu înnoiești dușmănia Ta împotriva mea. Tu sporești mânia Ta asupră-mi
ca niște oștiri primenite care se luptă cu mine.
18. De ce m-ai scos din sânul mamei mele? Aș fi murit și nici un ochi
nu m-ar fi văzut!
19. Aș fi fost ca unul care n-a fost niciodată și din pântecele mamei
mele aș fi trecut în mormânt.
20. Nu sunt oare zilele mele destul de puține? Dă-Te la o parte ca
să pot să-mi vin puțin în fire,
21. Mai înainte ca să plec spre a nu mă mai întoarce din ținutul întunericului
și al umbrelor morții,
22. Țara de întuneric și neorânduială unde lumina e totuna cu bezna".
Capitolul 11 Iov învinovățit de fățărnicie.
1. Atunci Țofar, din Naamah, a luat cuvântul și a vorbit:
2. "Cel ce înșiră atâtea vorbe să nu primească nici un răspuns
și tocmai vorbărețul să aibă dreptate?
3. Toate câte le-ai spus îi vor face pe oameni să tacă și vei râde
de ei, fără ca nimeni să te înfrunte?
4. Fiindcă tu zici: Credința mea este curată și în ochii Tăi n-am
nici o vină.
5. Dar cine va face pe Dumnezeu să vorbească, să Își deschidă buzele
spre tine,
6. Și să-ți destăinuiască tainele înțelepciunii? (căci ele sunt cu
anevoie de înțeles); atunci de-abia vei ști că Dumnezeu îți cere socoteală
de greșeala ta.
7. Descoperi-vei tu care este firea lui Dumnezeu? Urca-vei tu până
la desăvârșirea Celui Atotputernic?
8. Ea este mai înaltă decât cerurile. Și ce vei face tu? Ea este mai
adâncă decât împărăția morții. Cum vei pătrunde-o tu?
9. Măsura ei este mai lungă decât pământul și mai lată decât marea.
10. Dacă trece cu vederea, dacă ține ascuns, dacă dă pe față, cine
poate să-L oprească?
11. El cunoaște pe cei ce trăiesc din înșelăciune, El vede nedreptatea
și o ține în seamă;
12. Astfel deci un om fără minte câștigă înțelepciune, precum puiul
de asin ajunge asin mare.
13. Cât despre tine, dacă inima ta e credincioasă și dacă întinzi
mâinile către El,
14. Și depărtezi de mâna ta fărădelegea ei și nu rabzi să locuiască
nedreptatea în corturile tale,
15. Atunci vei ridica fruntea ta fără pată pe ea, vei fi puternic
și fără frică.
16. Fiindcă vei uita necazul tău de azi și-ți vei aduce aminte de
el numai ca de niște ape, care au fost și au trecut.
17. Și viața ta va înflori mai mândră decât miezul zilei, iar întunericul
se va face revărsat de zori.
18. Atunci tu vei fi la adăpost, căci vei fi plin de nădejde, te vei
simți ocrotit și te vei culca fără grijă.
19. Te vei întinde fără ca să te strâmtoreze nimeni și mulți vor răsfăța
obrazul tău.
20. Dar ochii nelegiuiților tânjesc și loc de scăpare nu au, iar nădejdea
este când își vor da sufletul".
Capitolul 12 Iov se apără înaintea lui Țofar și
a prietenilor săi.
1. Atunci Iov a răspuns și a zis:
2. "Cu adevărat numai voi sunteți înțelepți și înțelepciunea
va muri o dată cu voi.
3. Dar și eu am minte ca voi și nu sunt mai prejos decât voi și cine
nu cunoaște lucrurile pe care mi le-ați spus?
4. Eu am ajuns pricină de batjocură pentru prietenul meu, eu care
chem pe Dumnezeu și căruia El răspunde: cel drept, cel fără vină e
pricină de râs.
5. Să disprețuim nenorocirea (gândesc cei fericiți); încă o lovitură
celor ce se poticnesc.
6. Foarte liniștite stau și sunt corturile jefuitorilor și cei ce
mânie pe Dumnezeu sunt plini de încredere, ca unii care au făcut din
pumnul lor un dumnezeu.
7. Dar ia întreabă dobitoacele și te vor învăța, și păsările cerului,
și te vor lămuri;
8. Sau vorbește cu pământul, și-ți va da învățătură și peștii mării
îți vor istorisi cu de-amănuntul.
9. Cine nu cunoaște din toate acestea că mâna Domnului a făcut aceste
lucruri?
10. În mâna Lui El ține viața a tot ce trăiește și suflarea întregii
omeniri.
11. Urechea nu deosebește ea cuvintele tot așa, precum cerul gurii
deosebește mâncarea?
12. Oare nu la bătrâni sălășluiește înțelepciunea și priceperea nu
merge mână în mână cu vârsta înaintată?
13. La Dumnezeu se află înțelepciunea și puterea; sfatul și pătrunderea
sunt ale Lui.
14. Ceea ce dărâmă El, nimeni nu mai zidește la loc și pe cine-l închide,
nimeni nu poate să-l mai deschidă.
15. Dacă oprește apele pe loc, ele scad și pier; dacă le dă drumul,
ele răstoarnă lumea;
16. Tăria și înțelepciunea sunt la El. El este stăpân și peste rătăcit
și peste cel ce-l face să rătăcească.
17. El gonește pe sfetnici în picioarele goale și pe judecători îi
aruncă pradă nebuniei.
18. El destramă puterea împăraților și pune cingătoare de frânghie
în jurul coapselor lor.
19. El gonește pe preoți în picioarele goale și dă peste cap pe cei
puternici.
20. El taie vorba celor meșteri la cuvânt și ia mintea celor bătrâni.
21. El face de ocară pe cei mari și slăbește încingătoarea celor voinici.
22. El scoate din întuneric lucrurile ascunse și aduce la lumină ceea
ce era acoperit de umbră.
23. El sporește neamurile și apoi le pierde, El le lasă să se întindă
și apoi le strâmtorează.
24. El scoate din minți pe căpeteniile popoarelor și îi lasă să rătăcească
în singurătăți fără cărări.
25. Acolo ei orbecăiesc în întuneric, fără nici o lumină, căci Dumnezeu
îi lasă să se împleticească aidoma celui ce s-a îmbătat.
Capitolul 13 Iov cere ca Dumnezeu să-i dea pe
față păcatele.
l. De bună seamă, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea le-a
auzit și le-a înțeles.
2. Ceea ce știți voi, știu și eu și nu sunt deloc mai prejos decât
voi.
3. Dar eu vreau să vorbesc cu Cel Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina
înaintea lui Dumnezeu.
4. Căci voi sunteți niște născocitori ai minciunii, sunteți cu toții
niște doctori neputincioși!
5. Ce bine ar fi fost dacă ați fi tăcut! Câtă înțelepciune ar fi fost
din partea voastră!
6. Ascultați acum apărarea mea și băgați de seamă la rostirea buzelor
mele.
7. Oare de dragul lui Dumnezeu spuneți voi lucruri strâmbe și spre
apărarea Lui croiți minciuni?
8. Voiți să țineți cu El și să fiți apărătorii Lui?
9. Și dacă ar fi ca să vă cerceteze, ar fi bine de voi, sau vreți
să-L înșelați cum înșelați un om?
10. Desigur El vă va osândi dacă în ascuns vreți să fiți părtinitori
cu El.
11. Măreția Lui oare nu vă înfricoșează și groaza Lui nu va cădea
oare peste voi?
12. Rostirile voastre au tăria cenușei. Răspunsurile voastre se prefac
în noroi.
13. Închideți gura în fața mea și eu voi vorbi, orice ar fi să se
întâmple.
14. Drept aceea îmi voi lua în dinți carnea mea și viața mea o pun
în mâna mea.
15. Dacă o fi să mă ucidă, nu voi tremura, dar voi descurca în fața
Sa firele pricinei mele,
16. Și chiar aceasta îmi va fi mie izbândă, fiindcă un nelegiuit nu
se înfățișează înaintea Lui.
17. Ascultați cu luare-aminte cuvintele mele și ceea ce vă voi spune
să vă rămână în urechi.
18. Iată am pus la cale o judecată, și știu că eu sunt cel ce am dreptate.
19. Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci voi amuți degrabă
și voi aștepta moartea.
20. Numai scutește-mă de două lucruri, și nu mă voi ascunde de fața
Ta.
21. Depărtează mâna Ta de deasupră-mi și nu mă mai tulbura cu groaza
Ta.
22. Apoi cheamă-mă și eu iți voi răspunde, sau lasă-mă să vorbesc
eu și Tu să-mi dai răspuns.
23. Câte greșeli și câte păcate am făcut? Dă-mi pe față călcarea mea
de lege și păcatul meu.
24. De ce ascunzi fața Ta și mă iei drept un dușman al Tău?
25. Vrei oare, să înspăimânți o frunză pe care o bate vântul? Vrei
să Te îndârjești împotriva unui pai uscat?
26. De ce să scrii împotriva mea aceste hotărâri amare? De ce să-mi
scoți ochii cu greșelile tinereții?
27. De ce să-mi vâri picioarele în butuci și să pândești toți pașii
mei și toate urmele mele?
28. Când Tu știi că trupul meu se nimicește ca un putregai și ca o
haină mâncată de molii!
Capitolul 14 Nimicnicia vieții omenești.
1. Omul născut din femeie are puține zile de trăit, dar se satură
de necazuri.
2. Ca și floarea, el crește și se veștejește și ca umbra el fuge și
e fără durată.
3. Și asupra lui privești și pe mine Tu mă silești să vin la judecată
cu Tine.
4. Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!
5. Deoarece zilele lui sunt măsurate și știi socoteala lunilor lui
și i-ai pus un hotar peste care nu va trece.
6. Întoarce-ți privirea de la el, ca să aibă puțin răgaz, să se poată
bucura ca simbriașul la sfârșitul zilei (de muncă).
7. Un copac, de pildă, tot are nădejde, căci dacă-l tai, el crește
din nou și vlăstarii nu-i vor lipsi.
8. Dacă rădăcina lui îmbătrânește în pământ și dacă trunchiul lui
putrezește,
9. Când dă de apă înverzește din nou și se acoperă cu ramuri ca și
cum ar fi atunci sădit.
10. Dar omul când moare rămâne nimicit; când omul își dă sufletul,
unde mai este el?
11. Apele mărilor pot să dispară, fluviile pot să scadă și să sece.
12. La fel și omul se culcă și nu se mai scoală; și cât vor sta cerurile,
el nu se mai deșteaptă și nu se mai trezește din somnul lui.
13. O, de m-ai ascunde în împărăția morților, ca să mă ții acolo până
când va trece mânia Ta, și de mi-ai soroci o vreme, când iarăși să-ți
aduci aminte de mine!
14. Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăși viu? Toate zilele robiei
mele aș aștepta până ce vor veni să mă schimbe.
15. Atunci Tu mă vei chema și eu Îți voi răspunde; Tu vei cere înapoi
lucrul mâinilor Tale.
16. Pe când astăzi Tu numeri pașii mei; atunci Tu nu vei mai lua seama
la păcatul meu.
17. Nelegiuirea mea ar fi pecetluită ca într-un sac și greșeala mea
ai spăla-o și ai face-o albă.
18. Și precum muntele se dărâmă și se preface în nisip și precum stânca
e rostogolită din locul ei,
19. Și precum apele mănâncă pietrele și valurile lor acoperă pământul,
tot așa Tu sfărâmi nădejdea omului.
20. Tu Te ridici uriaș împotriva lui, și el se nimicește; Tu schimbi
înfățișarea lui și-l trimiți de la Tine.
21. Dacă feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai știe; dacă au
ajuns de râsul lumii, el nu-i mai vede.
22. Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui
numai pentru el e cuprins de jale".
Capitolul 15 Elifaz vrea să facă pe Iov fățarnic.
1. Atunci Elifaz, din Teman, a răspuns și a zis:
2. "Este oare cinstit pentru înțelept să răspundă cu cuvinte
ușuratice și să-și umple pieptul cu suflarea vântului de răsărit?
3. I se cuvine lui să judece cu vorbe seci și prin cuvântări care
n-au nici o noimă?
4. Tu mergi atât de departe, încât desființezi cucernicia și nesocotești
rugăciunea înaintea lui Dumnezeu.
5. Nelegiuirea ta insuflă gura ta și tu împrumuți vorbirea ta de la
cei vicleni.
6. Chiar gura ta te osândește și nu eu, chiar buzele tale sunt martore
împotriva ta.
7. Nu cumva ești tu cel dintâi om care s-a născut? Venit-ai tu pe
lume mai înainte decât munții?
8. Ai stat tu de sfat cu Dumnezeu și te-ai făcut tu stăpân pe toată
înțelepciunea?
9. Ce știi tu pe care să nu-l știm și noi? Ce pricepi tu și noi nu
pricepem?
10. Printre noi se află oameni vechi de zile, bătrâni mai în vârstă
decât tatăl tău.
11. Ți se pare puțin lucru mângâierile în numele lui Dumnezeu și cuvintele
spuse cu blândețe?
12. De ce te lași târât de inima ta și de ce privești așa trufaș cu
ochii tăi?
13. De ce întorci spre Dumnezeu mânia ta și dai drumul din gura ta
la astfel de cuvântări?
14. Ce este omul ca să se creadă curat, și cel născut din femeie,
ca să se creadă neprihănit?
15. Dacă Dumnezeu nu are încredere în sfinții Săi și dacă cerurile
nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi,
16. Cu atât mai puțin o făptură urâcioasă și stricată cum este omul
cel ce bea nedreptatea ca apa.
17. Vreau să-ți dau o învățătură, ascultă-mă; și ceea ce am văzut
vreau să-ți aduc la cunoștință;
18. Ceea ce înțelepții au vestit fără să ascundă nimic, precum au
auzit de la părinții lor,
19. Atunci când tara le-a fost dată numai lor și nici un străin nu
se așezase încă printre ei.
20. Nelegiuitul se chinuiește în toate zilele vieții sale și de-a
lungul anilor hărăziți celui tiran.
21. Glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui; în mijlocul păcii,
i se pare că un ucigaș se năpustește asupra lui.
22. El nu mai nădăjduiește să mai iasă din întuneric și își simte
capul mereu sub sabie.
23. Se și vede aruncat de mâncare vulturilor, fiindcă știe că prăpădul
lui este fără întârziere.
24. Ziua întunericul îl înspăimântă. Zbuciumul și tulburarea îl strâng
la mijloc și se aruncă asupra-i gata de împresurare,
25. Fiindcă a îndrăznit să-și îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu
și să facă pe viteazul față de Cel Atotputernic;
26. Fiindcă a îndrăznit să năvălească împotriva Lui cu gâtul întins
și la adăpostul scuturilor sale groase și rotunde.
27. Chipul lui i se ascundea în grăsime și osânza stătea grea pe coapsele
lui,
28. Și sălășluia în cetăți pustiite, în case în care nu mai stătea
nimeni, fiindcă amenințau să se prăbușească.
29. Nu va aduna bogăție și ce are nu va ține mult, iar umbra lui nu
se va lungi pe pământ.
30. Nu va mai putea să iasă din întuneric. Focul va mistui ramurile
sale și vijelia va mătura florile lui;
31. Să nu se creadă în minciună, fiindcă știm că e deșertăciune.
32. Vrejul său se va ofili mai înainte de vreme și mlădița sa nu va
da muguri verzi.
33. Ca vița mănată, va lăsa să cadă rodul său și la fel ca măslinul
va împrăștia florile sale.
34. Fiindcă ceata celui rău la inimă va fi lăsată stearpă și focul
mistuie corturile cu bogății de jaf.
35. Ei zămislesc răutatea și nasc nelegiuirea, dar cu aceasta pântecele
lor dospește înșelăciunea".
Capitolul 16 Iov dovedește nevinovăția sa.
1. Atunci Iov a răspuns și a grăit:
2. "Am auzit mereu astfel de lucruri; sunteți toți niște jalnici
mângâietori.
3. Când se vor sfârși aceste vorbe goale și ce te chinuiește ca să
răspunzi?
4. Și eu aș vorbi așa ca voi, dacă sufletul vostru ar fi în locul
sufletului meu; aș putea să spun multe cuvinte împotriva voastră și
să dau din cap în privința voastră.
5. V-aș mângâia numai cu gura și cu mișcarea buzelor mele v-aș aduce
ușurare.
6. Dar, dacă vorbesc, durerea mea nu se liniștește și dacă tac din
gură, durerea mea nu se depărtează de la mine.
7. În ceasul de față, Dumnezeu mi-a luat toată vlaga; toată ticăloșia
mea mă împresoară, Doamne!
8. M-ai acoperit cu zbârcituri, care toate mărturisesc împotriva mea;
neputința mea ea însăși mă dă de gol și bârfitorul stă împotriva mea.
9. El mă sfâșie în furia Lui și se poartă cu mine dușmănos, scrâșnește
din dinți împotriva mea; dușmanul meu aruncă asupră-mi săgețile ochilor
săi;
10. Deschis-au gura lor împotriva mea, în batjocură m-au lovit peste
obraji. Toți grămadă se înghesuie împotriva mea.
11. Dumnezeu mă dă pe mâna unui păgân. El mă aruncă pradă celor răi.
12. Mi-era destul de bine, dar El m-a sfărâmat. M-a luat de ceafă
și m-a făcut praf și a aruncat asupră-mi toate săgețile Sale;
13. În jurul meu se învârtesc săgețile Sale; El îmi străpunge rărunchii
fără milă; El varsă pe pământ fierea mea.
14. El mă dărâmă bucată cu bucată și năvălește asupra mea ca un războinic.
15. Am cusut un sac pe trupul meu și am vârât în țărână capul meu.
16. Chipul meu s-a înroșit de plânset și umbra morții s-a sălășluit
în pleoapele mele;
17. Și cu toate acestea, în mâinile mele nu este nici o silnicie și
rugăciunea mea este curată!
18. Pământule, nu ascunde sângele meu și să nu fie nici un loc nestrăbătut
de bocetele mele.
19. Iar acum martorul meu este în ceruri și cel ce dă pentru mine
bună mărturie este sus în locurile înalte.
20. Prietenii mei își bat joc de mine, dar ochiul meu varsă lacrimi
înaintea lui Dumnezeu.
21. O, de-ar fi îngăduit omului să stea de vorbă cu Dumnezeu, cum
stă de vorbă un am "u prietenul său!
22. Căci acești puțini ani se vor scurge și voi apuca pe un drum de
pe care nu mă voi mai întoarce.
Capitolul 17 Iov povestește mai departe necazurile
lui.
1. Sufletul meu e dărăpănat, zilele mele se sting, mormântul mă așteaptă.
2. Sunt împresurat de batjocoritori și ochii mei trebuie să privească
spre ocările lor.
3. Dă-mi acum chezășia Ta lângă Tine, altfel cine ar vrea să răspundă
pentru mine?
4. Pentru că Tu ai luat priceperea din inima lor, de aceea Tu nu-i
vei ridica.
5. Sunt unii care fac ospăț cu prietenii, atunci când acasă ochii
copiilor se sting de foame.
6. Am ajuns de poveste între oameni; sunt acela pe care-l scuipi în
față.
7. Ochii mei s-au întunecat de supărare, mădularele mele s-au subțiat
ca umbra.
8. Oamenii cei drepți stau înmărmuriți și cel nevinovat se răscoală
împotriva celui nelegiuit.
9. Cel ce este drept se ține însă de calea sa și cine este cu mâinile
curate e din ce în ce mai tare.
10. Cât despre voi ceilalți, voi toți dați înapoi și veniți aici,
căci nu voi găsi printre voi nici un înțelept.
11. Zilele mele s-au scurs, socotințele mele s-au sfărâmat și la fel
dorințele inimii mele.
12. Din noapte ei vor să facă zi și spun că lumina este mai aproape
decât întunericul.
13. Mai pot să nădăjduiesc? Împărăția morții este casa mea, culcușul
meu l-am întins în inima întunericului.
14. Am zis mormântului: Tu ești tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteți
mama și surorile mele!
15. Atunci unde mai este nădejdea mea și cine a văzut pe undeva norocul
meu?
16. El s-a rostogolit până în fundul iadului și împreună cu mine se
va cufunda în țărână".
Capitolul 18 Bildad socotește pe Iov între cei
fără de lege.
l. Atunci Bildad din Șuah a început să vorbească și a zis:
2. "Când vei ajunge odată la capătul unor astfel de vorbe? Vino-ți
în fire și apoi vom vorbi.
3. Pentru ce suntem socotiți ca niște dobitoace? De ce să trecem în
ochii tăi drept vite cornute?
4. Nu cumva pentru tine care te sfâșii în mânia ta, o să ajungă pământul
să se pustiiască și stâncile să se mute din locul lor?
5. Firește, lumina nelegiuitului se stinge și flacăra focului lui
nu mai strălucește.
6. Lumina se întunecă în cortul lui și candela de deasupra lui se
isprăvește.
7. Pașii lui, altădată vânjoși, se îngustează și propriul lui sfat
acum îl poticnește.
8. El dă cu picioarele în laț și se plimbă în rețeaua de sfori.
9. Capcana l-a prins de călcâi și lațul s-a încolăcit pe el.
10. Cursa care trebuia să-l prindă este ascunsă în pământ și prinzătoarea
stă în poteca lui;
11. Spaimele dau peste el din toate părțile și se țin de el pas cu
pas.
12. Lângă bunătățile lui el moare de foame și nenorocirea lui stă
gata lângă el.
13. Boala mușcă din trupul lui. Primul născut al morții roade mădularele
lui.
14. Din cortul unde stătea la adăpost este scos afară și târât înaintea
groaznicului împărat.
15. Nimeni din ai lui nu mai sălășluiește în cortul lui, care nu mai
este al lui. Pe locuința lui plouă cu pucioasă.
16. Rădăcinile lui se usucă în pământ, iar ramurile lui se veștejesc
în aer.
17. Pomenirea lui se șterge de pe pământ și în toată lumea numele
i-a pierit.
18. De la lumină i-au dat brânci în întuneric și de pretutindeni e
scos afară.
19. Nu lasă nici urmași, nici sămânță în poporul său și nimeni nu
mai trăiește după el prin locurile prin care a locuit.
20. Cei din apus s-au mirat foarte de soarta lui și cei din răsărit
au simțit fiori în ei.
21. Aceasta rămâne din sălașurile celui nelegiuit și iată locul celui
ce n-a cunoscut pe Dumnezeu".
Capitolul 19 Iov în necazurile lui se mângâie
cu nădejdea învierii.
1. Atunci Iov a început să vorbească și a zis:
2. "Câtă vreme veți întrista voi sufletul meu și mă veți zdrobi
cu cuvântările voastre?
3. Iată a zecea oară de când mă batjocoriți. Nu vă este rușine că
vă purtați așa?
4. Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit, greșeala mea este pe
capul meu.
5. Iar dacă voi vă faceți tari și mari împotriva mea și-mi scoateți
ochii cu ticăloșia mea,
6. Să știi că Dumnezeu este Cel ce mă urmărește și că El m-a învăluit
cu lațul Său.
7. Dacă strig de multa-apăsare, nu primesc nici un răspuns; țip în
gura mare, dar nimeni nu-mi face dreptate.
8. El a astupat calea mea, ca să nu mai trec pe ea, și a acoperit
cu beznă toate drumurile mele.
9. M-a dezbrăcat de mărirea mea și mi-a smuls cununa de pe cap.
10. M-a dărâmat de jur împrejur și sunt în ceasul morții și nădejdea
mea a scos-o din rădăcină ca pe un copac.
11. Aprins-a împotriva mea mânia Sa și m-a luat drept dușmanul Său.
12. Hoardele Sale sosesc grămadă, își fac drum până la mine și pun
tabără de jur împrejurul cortului meu.
13. A depărtat pe frații mei de lângă mine și cunoscuții mei își întorc
fața când mă văd.
14. Rudele mele au pierit, casnicii mei au uitat de mine.
15. Cei ce locuiau împreună cu mine și slujnicele mele se uită la
mine ca la un străin; sunt în ochii lor ca unul venit din altă țară.
16. Chem pe sluga mea și nu-mi răspunde, măcar că o rog cu gura mea.
17. Suflarea mea a ajuns nesuferită pentru femeia mea și am ajuns
să miros greu pentru fiii cei născuți din coapsele mele.
18. Până și copiii îmi arată dispreț; când mă scol, vorbesc pe seama
mea.
19. Toți sfetnicii mei cei mai de aproape mă urgisesc și aceia pe
care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
20. Oasele mele ies afară din piele și nu mi-au mai rămas tefere decât
gingiile.
21. Milă fie-vă de mine, aveți milă de mine, o, voi, prietenii mei,
căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit!
22. De ce mă prigoniți cu urgia lui Dumnezeu și nu vă mai săturați
de carnea mea?
23. Cit aș vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aș vrea să fie
săpate pe aramă.
24. Să fie săpate pe veci, cu un condei de fier și de plumb, într-o
stâncă!
25. Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu ți că El, în ziua
cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se
destramă.
26. Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu.
27. Pe El Îl voi vedea și ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Și
de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine.
28. Iar dacă ziceți: Cum îl vom urmări și ce pricină de proces vom
găsi noi în el?
29. Temeți-vă de sabie, pentru voi înșivă, când mânia va izbucni împotriva
greșelii voastre. Și atunci veți învăța că este o judecată!"
Capitolul 20 Cuvântul lui Țofar; fericirea necredincioșilor
este nestatornică.
1. Și Țofar din Naamah a început să vorbească și a zis:
2. "Cugetul meu mă împinge să vorbesc, din pricina frământării
pe care o simt în mine.
3. Am auzit o învățătură care mă scoate din sărite și atunci o pornire
vijelioasă, din duhul meu, mă face să răspund.
4. Nu știi tu oare că de mult de tot, din zilele când omul a fost
așezat pe pământ,
5. Desfătarea celor fără de lege ține foarte puțin și bucuria fățarnicului
nu stă decât o clipă?
6. Chiar dacă statura lui s-ar înălța până la ceruri și cu capul s-ar
atinge de nori,
7. El totuși va pieri ca o nălucă, pe vecie, și cei ce îl vedeau vor
întreba: Ce s-a făcut?
8. Zboară ca un vis și nu mai dai de el, e măturat ca o vedenie de
noapte.
9. Ochiul, care îl privea, nu-l mai vede și locul unde se găsea, nu-l
mai zărește.
10. Feciorii lui vor trebui să cerșească mila celor săraci și mâinile
lui vor da înapoi ce a luat cu forța.
11. Oasele lui sunt încă pline de vlaga tinereții, dar ea se va culca
cu el în pulbere;
12. Dacă răutatea este dulce în gura lui, el o ascunde sub limba lui.
13. Dacă o tine în gură și nu o scuipă, dacă o mestecă în cerul gurii,
14. Totuși hrana lui în măruntaiele lui se strică și se face în intestinele
lui venin de năpârcă.
15. Averea, pe care a înghițit-o, acum o varsă; Dumnezeu i-o dă afară
din pântece.
16. Venin de șarpe otrăvitor sugea. Limba de năpârcă îl omoară!
17. El nu va mai vedea pâraiele de proaspăt untdelemn, valurile de
miere și de smântână.
18. Dă îndărăt ce-a câștigat și nu se mai folosește de câștig și de
roadele negustoriei sale nu se mai bucură.
19. Pentru că a asuprit fără milă pe săraci și a furat o casă, în
loc să o zidească.
20. El nu va cunoaște pacea lăuntrică și el nu va scăpa nimic din
toate câte prețuiește.
21. Nimic nu scapă de lăcomia lui, de aceea înflorirea lui nu va ține
deloc.
22. Când bogăția lui va fi la culme, tulburarea îl va apuca deodată
și toate loviturile nenorocirii vor cădea în capul lui.
23. Când va fi gata să-și sature pântecele, Dumnezeu va dezlănțui
asupră-i urgia mâniei Sale și va ploua cu săgeți peste el.
24. Dacă va scăpa de platoșa de fier, îl va străpunge arcul de aramă.
25. O săgeată îi iese din spate, o alta i s-a înfipt în ficați și
spaimele morții îl sfârșesc.
26. Toată neagra pieire amenință comorile pe care le-a adunat; un
foc care arde neaprins îl mistuie pe oricine va mai rămâne din cortul
lui.
27. Cerurile vor dezveli fărădelegea lui și pământul i se va ridica
împotrivă.
28. Năpraznică revărsare de ape va mătura casa lui și apele vor curge
în ziua dumnezeieștii mânii.
29. Aceasta este partea hărăzită de Dumnezeu omului nelegiuit, aceasta
este moștenirea pe care el o primește de la Domnul".
Capitolul 21 Iov răspunde lui Țofar despre fericirea
și pedeapsa necredincioșilor.
l. Atunci Iov a vorbit încă o dată și a zis:
2. "Ascultați cu luare-aminte cuvântul meu și aici să se oprească
mângâierile voastre.
3. Îngăduiți-mi să vorbesc și eu, și după ce voi vorbi, atunci poți
să-ți bați joc.
4. Oare plângerea mea se înalță împotriva unui om? Și atunci răbdarea
mea cum n-o să fie pe sfârșite?
5. Uitați-vă la mine și mirați-vă foarte și puneți mâna la gură.
6. Căci, când mă gândesc, mă apucă groaza și toată carnea de pe mine
tremură.
7. Pentru ce ticăloșii au viață, ajung la adânci bătrânețe și sporesc
în putere?
8. Urmașii lor se ridică voinici în fața lor și odraslele lor dăinuiesc
sub ochii lor.
9. Casele lor stau nevătămate, fără teamă și varga lui Dumnezeu nu
stă deasupra lor.
10. Taurii sunt plini de vlagă și prăsitori, juncanele lor fată și
nu leapădă.
11. Copiii lor zburdă ca oile și odraslele lor dănțuiesc împrejur.
12. Ei cântă din tobă și din harfă și se desfată la sunetele flautului.
13. Își isprăvesc zilele în fericire și coboară cu pace în împărăția
morții.
14. Și tocmai ei ziceau lui Dumnezeu: "În lături de la noi! Nu
vrem deloc să cunoaștem căile Tale!
15. Cine este Cel Atotputernic ca să-I slujim Lui și ce folos vom
avea să-I înălțăm rugăciuni?"
16. N-ai zice, oare, că fericirea lor e în mâna lor? Sfatul celor
răi nu este totdeauna departe de Dumnezeu?
17. De câte ori se stinge candela nelegiuiților și nenorocirea dă
năvală peste ei? De câte ori Dumnezeu nimicește cu mânia Sa pe cei
răufăcători,
18. Ca să fie ei ca paiul în bătaia vântului și ca pleava pe care
o răsucește vârtejul?
19. Dumnezeu, vei zice, păstrează pentru copiii lui răsplata fărădelegii
lui. Dar să-l pedepsească pe el însuși, ca să se învețe.
20. Să-și vadă cu ochii nenorocirea și să se adape din mânia Celui
Atotputernic!
21. Fiindcă ce-i mai pasă de casa lui, după moartea lui, când numărul
lunilor lui a fost retezat?
22. Dar nu cumva Îi vom da noi învățătură lui Dumnezeu, Lui care stă
și judecă pe cei de sus?
23. Unul moare, în plinătatea puterii sale, când este înconjurat de
fericire și de pace,
24. Când gălețile îi sunt pline de lapte și oasele pe care le suge,
pline cu măduvă.
25. Altul moare, cu sufletul copleșit de amărăciune, fără să fi gustat
vreo fericire.
26. Și unul și altul se culcă în țărână și viermii îi cotropesc.
27. Știu prea bine gândurile voastre și socotințele pe care vi le
făuriți în privința mea.
28. Voi ziceți în mintea voastră: Unde este casa asupritorului și
unde este cortul în care locuiau nelegiuiții?
29. N-ați întrebat oare pe cei ce trec pe drum și n-ați recunoscut
dreptatea spuselor lor?
30. Anume cum că în ziua nenorocirii cel rău este cruțat și că în
ceasul mâniei el scapă?
31. Cine îl mustră în față pentru purtarea lui și cine-i întoarce
cu aceeași măsură faptele pe care le-a făcut?
32. Iar când este dus la locul de odihnă, din stâlpul de la căpătâi
el parcă stă de strajă.
33. Bulgării pământului îi sunt ușori; în convoi pe urma lui înaintează
toată lumea, și înaintea lui o mulțime nenumărată.
34. Atunci ce sunt deșartele mângâieri pe care mi le dați? Din toate
cuvintele voastre nu rămâne decât înșelăciune".
Capitolul 22 Elifaz se îndoiește iarăși de evlavia
lui Iov.
1. Elifaz din Teman a răspuns atunci și a zis:
2. "Poate omul să fie de vreun folos lui Dumnezeu? Nu, fiindcă
înțeleptul își este de folos lui însuși.
3. Ce are Cel Atotputernic dacă tu ești fără prihană? Și care este
câștigul Lui, dacă drumurile tale sunt fără vină?
4. Oare El te pedepsește pentru cucernicia ta și pentru ea intră cu
tine în judecată?
5. Nu, dimpotrivă, fiindcă răutatea ta este mare și fărădelegile tale
sunt fără hotar!
6. Căci tu fără dreptate luai zăloage de la frații tăi și smulgeai
veșmântul de pe oameni și-i lăsai goi.
7. Tu nu dădeai să bea celui însetat și nu dădeai să mănânce celui
flămând;
8. Cel cu pumnul tare cotropește pământul și cel cu trecere îl ia,
în stăpânire.
9. Goneai de la pragul tău pe văduve cu mâinile goale și brațele celor
orfani tu le sfărâmai.
10. Acesta este cuvântul pentru care lațuri te înconjoară și spaimele
te-au apucat dintr-o dată.
11. Lumina s-a stins pentru tine și nu mai vezi și o apă revărsată
te-a dat la fund.
12. Dumnezeu nu este El oare mai presus de ceruri? Privește în sus
spre stele cât de sus sunt ele!
13. Tu ai zis: Ce știe Dumnezeu! Judecă El oare prin umbră?
14. Norii sunt ca o perdea în fața Lui și El nu poate să vadă; El
se plimbă numai de jur împrejurul cerurilor.
15. Voiești tu să urmezi pe străvechea cale pe care au bătătorit-o
oamenii cei fără de lege?
16. Cei ce au fost măturați înainte de vreme, când un fluviu s-a rostogolit
peste temeliile lor,
17. Și ei ziceau lui Dumnezeu: "În lături de la noi! Și ce poate
să ne facă Cel Atotputernic?"
18. Dar tocmai El umpluse casele lor de bunătăți, însă sfatul celor
răi rămânea departe de Dumnezeu.
19. Cei drepți se uită și se bucură, iar cel nevinovat râde de ei.
20. Iată, avuția lor a nimicit-o și focul a mistuit toată strânsura
lor!
21. Împacă-te cu Dumnezeu și cazi la pace. Atunci bine va fi de tine.
22. Primește, te rog, învățătură din gura Lui și pune la inimă cuvintele
Lui;
23. Dacă te întorci la Cel puternic și te smerești, dacă depărtezi
nedreptatea de cortul tău,
24. Atunci aurul tău îl vei prețui drept țărână și comorile Ofirului
drept pietricele,
25. Pentru că Cel Atotputernic va fi pentru tine sloi de aur și grămezi
de argint.
26. Atunci tu te vei desfăta întru Cel Atotputernic și ridica-vei
fața ta către Dumnezeu.
27. Tu vei chema numele Lui și El te va auzi și tu vei împlini juruințele
tale.
28. Când te vei hotărî să faci un lucru, lucrul îl vei izbuti și lumina
va străluci pe toate drumurile tale,
29. Fiindcă Dumnezeu smerește pe mândri și mândria, și mântuiește
pe acela care-și pleacă ochii în pământ.
30. El izbăvește pe cel nevinovat și tu la fel vei scăpa, când mâinile
tale vor fi curate".
Capitolul 23 Iov mărturisește curățenia cugetului
său, lăsându-se la judecata Domnului.
1. Dar Iov iarăși a vorbit și a zis:
2. "Și de data aceasta plângerea mea este luată tot ca răzvrătire
și totuși mâna mea de-abia înăbușe suspinele mele.
3. O, dacă aș ști unde să-L găsesc! Dacă aș putea să ajung la palatul
Lui!
4. Atunci aș dezvălui înaintea Lui pricina mea și aș umple gura mea
cu învinuiri.
5. Aș ști atunci cuvintele cu care mi-ar răspunde și aș înțelege rostul
spuselor Lui.
6. Și-ar dezlănțui El oare toată puterea în cearta Lui cu mine? Nu,
El ar sta și m-ar asculta.
7. El ar lua aminte la omul drept care vorbește în fala Lui și astfel
aș fi iertat pe vecie de Judecătorul meu.
8. Căci iată, dacă o iau spre răsărit, El nu este acolo; dacă o iau
spre apus, nu-L zăresc!
9. L-am căutat spre miazănoapte și n-am dat de El, m-am întors către
miazăzi și nici aici nu L-am văzut!
10. Dar El cunoaște și umbletul meu și starea mea pe loc și dacă ar
fi să mă treacă prin cuptor de foc, voi ieși din cuptor curat ca aurul.
11. M-am ținut cu pasul meu după pasul Lui, am păzit calea Lui și
nu m-am abătut din ea.
12. De la porunca buzelor Sale nu m-am depărtat, la sânul meu am ținut
ascunse cuvintele gurii Sale.
13. Dar hotărârea Lui este luată și cine-L va împiedica? Căci ceea
ce sufletul Său a poftit, aceea va și face.
14. Fiindcă El aduce la îndeplinire hotărârea Sa și alte foarte multe
lucruri la fel, care sunt în gândul Său.
15. Iată pentru ce sunt înspăimântat în fața Lui. Mă gândesc și mi-e
teamă de El.
16. Dumnezeu a slăbit inima mea și Cel Atotputernic m-a îngrozit.
17. Și n-am tăcut din pricina întunericului și din pricina nopții
care a învăluit fața mea.
Capitolul 24 Despre rânduiala lui Dumnezeu cea
tainică, dar dreaptă; pentru nefericirea celor drepți și fericirea
celor păcătoși.
1. De ce, pentru Cel Atotputernic, vremurile răsplătirilor sunt ascunse
și cei ce-L cunosc n-au văzut zilele Sale de judecător?
2. Viclenii mută hotarele țarinilor, fură turma de oi cu cioban cu
tot.
3. Duc la ei acasă asinul copiilor orfani și iau zălog boul văduvei.
4. Dau la o parte de pe cale pe cei săraci din țară, iar pe toți nenorociții
din țară îi silesc să se ascundă.
5. Aceștia la fel cu asinii sălbatici din pustie ies pe furiș să-și
caute de mâncare și, după ce lucrează până seara, tot n-au pâine pentru
copii.
6. Ei seceră noaptea pe câmp, ei culeg via nelegiuitului;
7. Petrec noaptea goi, fiindcă n-au cu ce să se învelească, pentru
că n-au veșmânt să se apere de frig.
8. Ploaia repede din munți îi udă până la piele și în loc de adăpost
strâng în brațe stâncile.
9. Cei dintâi smulg pe orfan de la țâță și iau zălog haina săracului.
10. Și săracii umblă goi, fără îmbrăcăminte și, istoviți de foame,
duc în spinare snopii.
11. La teascul bogatului, ei storc untdelemnul, ei calcă jghiaburile
cu struguri și tânjesc de sete.
12. În cetate, muribunzii se vaită și sufletul celor răniți cere ajutor;
dar Dumnezeu n-aude rugăciunea lor!
13. Mai sunt răzvrătiți împotriva zilei, care nu cunosc cărările ei
și nu rămân în potecile ei.
14. Ucigașul se scoală dis-de-dimineață, ucide pe cel sărac și nevoiaș
și jefuiește.
15. Ochii celui desfrânat pândesc amurgul zilei și el își zice: Nu
mă vede nici țipenie de om, și își pune o mahramă pe față.
16. Tâlharul, acoperit de întuneric, sparge casele și intră în ele,
căci el le-a pus semn de cu ziuă,
17. Iar când vine dimineața, parcă ar fi pentru ei umbra morții. Când
zorii strălucesc, toate spaimele morții dau peste ei.
18. Nelegiuitul plutește ușor ca pe fața apelor, dar pe pământ partea
lui este plină de blestem și fericirea nu va călca niciodată via lui.
19. Precum seceta și arșița sorb apele zăpezilor topite, tot astfel
soarbe locuința morților pe păcătoși.
20. Pântecele mamei lor l-au uitat, viermii se desfătează din el,
nimeni nu-l mai ține minte și astfel nelegiuirea lor s-a frânt ca
un copac.
21. Ei chinuiau pe femeia stearpă și fără de copii, ei s-au purtat
aprig cu femeia văduvă.
22. Dar Cel ce, prin puterea Lui, strunește pe cei puternici, se ridică
răzbunător și toii aceștia nu se mai țin stăpâni pe viața lor.
23. El îi lasă să se sprijine cu bună încredințare, dar ochii Lui
erau asupra căilor lor.
24. Se ridicaseră, dar acum nu mai sunt, s-au așternut ca nalba, când
o cosești și ca spicul ierbii s-au veștejit.
25. Dacă ziceți că nu este așa, cine îmi va dovedi că am mințit și
cine va spulbera cuvântul meu?"
Capitolul 25 Înaintea lui Dumnezeu toți oamenii
sunt păcătoși.
1. Atunci Bildad din Șuah a început să vorbească și a zis:
2. "A Lui este stăpânirea, a Lui este puterea înfricoșătoare!
Și El sălășluiește pacea în locurile preaînalte.
3. Cine poate să numere oștile Sale? Și peste cine nu se ridică paza
Lui?
4. Cum ar putea un om să fie fără de prihană înaintea lui Dumnezeu,
sau cum ar putea să fie curat cel ce se naște din femeie?
5. Iată nici luna nu strălucește destul în ochii Lui și nici stelele
nu sunt de tot curate, pentru El!
6. Cu cât mai puțin omul, care nu este decât putreziciune, cu atât
mai puțin născutul din om, care nu este decât un vierme!"
Capitolul 26 Iov laudă puterea lui Dumnezeu mai
presus decât Bildad.
l. Atunci Iov a răspuns și a zis:
2. "În ce chip ajuți tu pe cel ce este fără de putere și sprijini
brațul care a slăbit?
3. Cum știi tu să sfătuiești pe cel lipsit de înțelepciune și ce belșug
de știință ai dat pe față?
4. Către cine ai îndreptat tu cuvintele tale și al cui duh grăia prin
gura ta?
5. Înaintea lui Dumnezeu, umbrele răposaților tremură sub pământ,
iar apele și vietățile din ape se înspăimântă.
6. Împărăția morților este goală înaintea Lui și adâncul este fără
acoperiș.
7. El întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe nimic.
8. El închide apele în norii Săi și norii nu se rup sub greutatea
apelor.
9. El acoperă fața lunii pline, desfășurând asupra ei norii Săi.
10. El a tras un cerc pe suprafața apelor, până la hotarul dintre
lumină și întuneric.
11. Stâlpii cerului se clatină și se înspăimântă la mustrarea Lui.
12. Cu puterea Lui El a despicat marea și cu înțelepciunea Lui a sfărâmat
furia ei.
13. Suflarea Lui înseninează cerurile și mâna Lui străpunge șarpele
fugar!
14. Și dacă acestea sunt marginile din afară ale înfăptuirilor Sale,
cât de puțin lucru este ceea ce străbate până la noi! Dar tunetul
puterii Sale, cine ar putea să-l înțeleagă?"
Capitolul 27 Iov, apărând nevinovăția sa, pune
față în față pe cei cuvioși cu fățarnicii.
l. Dar Iov a mers mai departe cu pildele lui și a zis:
2. "Viu este Dumnezeu Care a dat la o parte dreptatea mea! Viu
este Cel Atotputernic Care a împovărat sufletul meu!
3. Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine și suflarea lui Dumnezeu
în pieptul meu,
4. Buzele mele nu vor rosti nici un neadevăr și limba mea nu va grăi
nici o minciună!
5. Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până când o fi să-mi
dau duhul nu mă voi lepăda de nevinovăția mea.
6. Țin cu tărie la dreptatea mea și nu voi lăsa-o să-mi scape; inima
mea nu se rușinează de zilele pe care le-am trăit.
7. Dușmanul meu să aibă partea nelegiuitului și cel ce este împotriva
mea să aibă partea celui ce lucrează nedreptatea!
8. Care este nădejdea unui înrăit, când el se roagă și își ridică
sufletul către Dumnezeu?
9. Aude oare Dumnezeu strigarea lui, când dă peste el vreo nenorocire?
10. Este oare Cel Atotputernic desfătarea lui? Cheamă el în toată
vremea numele lui Dumnezeu?
11. Voiesc să vă învăț căile lui Dumnezeu și ceea ce este în gândul
Celui Atotputernic nu vreau să vă ascund.
12. Și dacă voi toți ați dovedit-o (ca și mine), atunci pentru ce
vorbiți în zadar?
13. Iată partea pe care Dumnezeu o păstrează celui rău și moștenirea
pe care asupritorii vor primi-o de la Cel Atotputernic.
14. Dacă fiii săi sunt numeroși, sunt pentru tăișul sabiei și odraslele
lui nu au atâta pâine cât să se sature:
15. Câți mai scapă dintre ai lui vor muri de ciumă și văduvele lor
nu-i vor jeli.
16. Dacă adună bani mulți ca nisipul și grămădește veșminte multe
ca noroiul,
17. Poate să le grămădească, dar cu ele se va îmbrăca un om fără prihană
și de toți banii lui va avea parte unul cu inima curată.
18. Casa pe care și-a zidit-o este casa unei molii și ca o colibă
pe care și-o face un pândar.
19. Se culcă bogat, dar nu se mai culcă a doua oară; deschide ochii
și nu mai este.
20. Spaimele l-au ajuns ziua în amiaza mare; în puterea nopții, un
vârtej l-a smuls.
21. Vântul de la răsărit l-a spulberat și se duce; din locul de unde
era îl spulberă.
22. Dumnezeu îl împovărează fără milă și înaintea mâinii care îl pedepsește
el caută să fugă.
23. Oamenii bat din mâini la priveliștea aceasta și cu fluierături
îl alungă de peste tot.
Capitolul 28 Izvorul înțelepciunii.
l. Argintul are zăcămintele lui de obârșie și aurul are locul lui
de unde-l scoți și-l lămurești.
2. Din pământ scoatem fierul și din stânca topită scoatem arama.
3. Omul a pus hotare întunericului și cercetează până în cele mai
depărtate adâncuri, sfredelind piatra ascunsă în umbră și în beznă.
4. Un popor străin a săpat cărări pe sub pământ, uitate de piciorul
celor de deasupra și departe de oameni; scormonitorii se spânzură
pe funii și se clatină încoace și în colo.
5. Și deasupra este pământul din care iese pâinea, dar pe dedesubt
este răvășit ca de foc.
6. Aici pietrele lui sunt de safir, dincoace sunt puzderii de aur,
7. Cărări pe care nu le-a cunoscut pasărea de pradă și pe care ochiul
vulturului nu și le-a însemnat.
8. Fiarele sălbatice nu le-au călcat niciodată, niciodată leul nu
s-a strecurat pe aici.
9. Dar omul a ajuns cu mâna lui la aceste stânci de cremene și munții
i-a răsturnat din temelie.
10. El a săpat șanțuri în stânci și nimic de preț nu scapă privirii
lui.
11. El a răscolit izvoarele apelor și tot ce era în adâncime a scos
afară la lumină.
12. Dar înțelepciunea de unde izvorăște ea și care este locul de obârșie
al priceperii?
13. Pământeanul nu cunoaște calea către ea, căci ea nu se găsește
pe meleagurile celor vii.
14. Adâncul a grăit: Ea nu se află în sânul meu! Și marea a spus la
fel: Ea nu este la mine!
15. Mintea cea înaltă nu poate fi schimbată cu bulgări de aur și argintul
nu-l cântărești ca s-o plătești.
16. Ea nu poate să fie prețuită nici cu aurul Ofirului, nici cu prețioasa
cornalină, nici cu pietre de safir!
17. Cu ea alături nu pot să stea nici aurul, nici cristalul și cu
un vas din aurul cel mai curat nu se poate schimba ea.
18. Despre mărgean și despre diamant, nici să mai pomenim, iar agonisirea
înțelepciunii întrece cu mult pe aceea a mărgăritarelor.
19. Topazele Etiopiei nu stau în cumpănă cu ea și cu aurul cel mai
curat nu vei plăti-o niciodată!
20. Și această înțelepciune de unde vine ea și care este sălașul priceperii?
21. Ea a fost ascunsă de ochii oricărei făpturi vii; ea a fost tăinuită
și de pasărea cerului.
22. Adâncul și moartea au zis: Noi am auzit vorbindu-se de ea.
23. Dumnezeu îi cunoaște drumul și numai El este Cel ce știe locuința
ei.
24. Când El privea până la marginile pământului și îmbrățișa cu ochii
tot ce se află sub ceruri,
25. Ca să dea vântului cumpănă și să chibzuiască legea apelor,
26. Când El statornicea ploilor un făgaș și o cale bubuitului tunetului,
27. Atunci El a văzut înțelepciunea ș i a cântărit-o, atunci a pus-o
în lumină și i-a măsurat adâncimea.
28. După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu, aceasta
este înțelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă priceperea".
Capitolul 29 Iov amintește fericirea sa.
1. Apoi Iov a mers mai departe cu pildele sale și a zis:
2. "O, dacă aș fi încă o dată ca în lunile de mai înainte, ca
în zilele când Dumnezeu mă ocrotea,
3. Ca atunci când El ținea strălucitoare deasupra capului meu candela
Sa și, luminat de ea, eu străbăteam prin întuneric!
4. De ce nu sunt încă o dată ca în zilele toamnei mele, când Dumnezeu
ținea parte cortului meu,
5. Când Cel Atotputernic era încă cu mine și împrejurul meu stăteau
feciorii mei,
6. Iar picioarele mele se scăldau în lapte și stânca aspră izvora
pentru mine pâraie de untdelemn?
7. Atunci când ieșeam la poarta de sus a cetății și așezam în piață
scaunul meu,
8. Tineretul, văzându-mă, se ascundea cu sfială, iar cei bătrâni se
ridicau în picioare și rămâneau așa.
9. Fruntașii poporului își opreau cuvântările și își puneau mâna la
gură.
10. Glasul căpeteniilor scădea și limba lor se lipea de cerul gurii.
11. Căci urechea care mă auzea mă fericea și ochiul care mă vedea
îmi dădea mare mărturie.
12. Fiindcă scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor
și pe orfanul fără sprijin.
13. Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi și
umpleam de bucurie inima văduvei.
14. Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veșmânt și judecata mea
cea dreaptă era mantia mea și turbanul meu.
15. Eram ochii celui orb și piciorul celui șchiop;
16. Eram tatăl celor neputincioși și cercetam cu sârguință pricinile
care îmi erau necunoscute.
17. Sfărâmam fălcile nelegiuitului și smulgeam prada din dinții lui.
18. Și îmi ziceam: Voi adormi în cuibul meu și ca pasărea Phoenix
voi înmulți zilele mele.
19. Rădăcina mea se va răsfira pe lângă apă și roua se va lăsa, noaptea,
peste ramurile mele.
20. Slava mea va întineri neîncetat și arcul meu se va înnoi în mâna
mea.
21. Oamenii mă ascultau și stăteau fără grai și așteptau să audă sfatul
meu.
22. După ce le vorbeam eu, ei nu mai spuneau nimic și cuvântul meu
cădea asupra lor picătură cu picătură.
23. Mă așteptau precum aștepți ploaia și căscau gura lor, ca pentru
bura de primăvară.
24. Dacă le surâdeam, nu-și credeau ochilor și surâsul meu nu-l lăsau
să se piardă.
25. Le arătam care este dreapta cale și stăteam mereu în fruntea lor,
stăteam ca un împărat, între ostașii săi și, oriunde-i duceam, ei
veneau după mine.
Capitolul 30 Iov plânge nenorocirea lui.
l. Iar acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine
și pe ai căror părinți îi prețuiam prea puțin, ca să-i pun alături
cu câinii turmelor mele.
2. Ce aș fi făcut cu puterea brațelor lor, odată ce vlaga lor se dusese
toată?
3. Din pricina sărăciei și a foametei înspăimântătoare, ei mânțcau
rădăcini din locuri uscate și mama lor era câmpia pustie și jalnică.
4. Ei culegeau ierburi de prin mărăcini și pâinea lor era rădăcina
de ienupăr.
5. Erau goniți din mijlocul oamenilor și după ei lumea urla ca după
niște hoți.
6. Drept aceea, au ajuns să se aciueze pe marginea șuvoaielor, prin
găurile pământului și prin văgăunile stâncilor.
7. Zbiară prin hățișuri, stau grămadă pe sub scaieți.
8. Neam de oameni ticăloși, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele
pe care le arunci din țară!
9. și astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor.
10. Le e groază de mine, s-au depărtat de mine și pentru obrazul meu
n-au făcut economie cu scuipatul lor!
11. Cel ce și-a deznodat ștreangul robiei mă asuprește și tot așa
cel ce și-a scos zăbalele din gură.
12. În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor
au prins picioarele mele și și-au croit drumuri împotrivă-mi.
13. Au dărâmat poteca mea, cu gând ca să mă piardă, ei se suie încoace
și nimeni nu le este stavilă.
14. Ca printr-o spărtură largă, ei dau iureș și în dărâmături se tăvălesc.
15. Mulțimea spaimelor s-a întors asupra mea, slava mea au gonit-o
ca vântul și izbăvirea mea a trecut ca un nor.
16. Și acum sufletul meu se topește în mine, zile de amărăciune mă
cuprind.
17. Noaptea oasele mele sunt ca sfredelite și nervii mei nu știu de
odihnă.
18. Cu o putere năpraznică, Dumnezeu mă tine de haină și mă strânge
de gât ca gulerul cămășii.
19. Mi-a dat brânci în noroi și am ajuns să fiu la fel cu praful și
cu cenușa.
20. Strig către Tine și nu-mi răspunzi, stau în picioare și Tu nu
mă vezi.
21. Tu Te-ai făcut asupritorul meu și cu toată puterea brațului Tău
mă prigonești.
22. Tu mă ridici deasupra vântului și mă pui pe el călare și apoi
mă nimicești cu iureșul furtunii.
23. Știu foarte bine că Tu mă duci spre moarte și la locul de întâlnire
al tuturor muritorilor.
24. Totuși împotriva sărmanului nu ridicam mâna mea, când striga către
mine, în nenorocirea lui.
25. N-am plâns oare și eu împreună cu cel care-și ducea viața greu?
Sufletul meu n-avea milă de cel sărman?
26. Mă așteptam la fericire și iată că a venit nenorocirea; așteptam
lumina și a venit întunericul.
27. Măruntaiele mele au fiert în clocote fără încetare; zile de jale
grea mi-au sosit înainte.
28. Am umblat înnegrit la față, dar nu de soare; m-am ridicat în adunare
și am strigat.
29. Am ajuns frate cu șacalii, am ajuns tovarăș cu struții.
30. Pielea s-a făcut pe mine neagră și oasele mele sunt arse de friguri.
31. Astfel harfa mea a ajuns instrument tânguirii și flautul meu glasul
bocitoarelor.
Capitolul 31 Viața curată a lui Iov.
l. Făcusem legământ cu ochii mei și asupra unei fecioare nu-i ridicam.
2. Și care este partea pe care Dumnezeu o trimite din ceruri și ce
câștig hărăzește, din înălțime, Cel Atotputernic?
3. Nefericirea nu este ea oare pentru cel nedrept și nenorocirea pentru
făptuitorii fărădelegii?
4. Nu vede, oare, Dumnezeu căile mele și nu numără El toți pașii mei?
5. Umblat-am oare întru minciună și picioarele mele au zorit spre
înșelăciune?
6. Să mă cântărească în cumpăna dreptății și Dumnezeu să cunoască
neprihănirea mea.
7. Dacă pașii mei s-au abătut de la calea cea dreaptă și inima mea
a fost târâtă de ochii mei, iar de mâinile mele s-a lipit vreo murdărie,
8. Atunci altul să mănânce ceea ce eu semăn și vlăstarii mei să fie
scoși din rădăcină!
9. Dacă inima mea a fost amăgită de vreo femeie și am stat de pândă
la ușa aproapelui meu,
10. Atunci nevasta mea să învârtească la râșniță pentru altul și alții
să aibă parte de ea.
11. Căci aceasta ar fi o urâciune, o nelegiuire vrednică de pedeapsa
judecătorilor,
12. Un foc care mistuie până la iad și care nimicește toată strânsura
mea;
13. Dacă aș fi nesocotit dreptul slugii sau al slujnicei mele, în
socotelile lor cu mine,
14. Ce mă voi face eu; când Dumnezeu se va ridica și ce răspuns ti
voi da, când va lua procesul în cercetare?
15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele nu l-a făcut
și pe robul meu? Nu este, oare, El singur Care ne-a alcătuit în pântece?
16. Datu-m-am, oare, în lături, când săracul dorea ceva și lăsat-am
să se stingă de plânsete ochii văduvelor?
17. Mâncam, oare, singur bucata mea de pâine și orfanului nu-i dădeam
din ea?
18. Dimpotrivă, din tinerețile mele, am crescut pe orfan ca un tată
și de la naștere, am călăuzit pe văduvă.
19. Dacă vedeam un nenorocit fără haină și vreun sărac care n-avea
cămașă pe el,
20. Nu mă binecuvântau coapsele lui și nu-l încălzea lâna mieilor
mei?
21. Dacă am repezit mâna mea împotriva vreunui orfan, fiindcă vedeam
că am sprijinitori la masa judecății,
22. Atunci să cadă umărul meu din încheietură și brațul meu să se
dezlege de osul celălalt!
23. Dar eu mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu și înaintea măreției
Lui nu puteam să stau.
24. Mi-am pus eu încrederea în aur sau am zis aurului lămurit: Tu
ești nădejdea mea?
25. Ori eram fericit peste măsură, că aveam atâta avere și că mâna
mea agonisise mult?
26. Ori când vedeam soarele în strălucirea lui și luna înaintând cu
măreție,
27. A fost inima mea amăgită în taină și am dus eu mâna la gură, ca
s-o sărut?
28. Și aceasta ar fi fost o mare fărădelege, fiindcă aș fi tăgăduit
pe Dumnezeul cel Preaînalt.
29. M-am bucurat eu de nenorocirea dușmanului meu și am tresăltat
când vreo răutate dăduse peste el?
30. Eu n-am îngăduit limbii mele să greșească și să ceară moartea
dușmanului, blestemându-l.
31. Oamenii care țineau de casa mea ziceau: "Unde s-ar găsi vreunul
care să nu se fi săturat la masa lui?"
32. Străinul nu petrecea noaptea niciodată afară; porțile mele le
deschideam călătorului.
33. Acoperit-am eu, ca lumea cealaltă, păcatele mele, ascunzând, în
sânul meu, greșeala făptuită,
34. Pentru că, adică, mă temeam de zarva cetății și mă înspăimânta
disprețul cetățenilor și atunci rămâneam fără glas și nu mai mă arătam
în poartă?
35. O, cine, îmi va da pe cineva care să mă asculte? Iată aici iscălitura
mea! Cel Atotputernic să-mi răspundă! Iar învinuirea scrisă de potrivnicii
mei,
36. Voi purta-o pe umărul meu, voi înnoda-o în jurul capului meu,
ca o cunună.
37. Îi voi da socoteală de toți pașii mei, ca un principe mă voi înfățișa
înaintea Lui.
38. Nu cumva ogoarele mele cer răzbunare împotriva mea și brazdele
lor sunt prididite de lacrimi?
39. Nu cumva m-am înfruptat din roadele lor și n-am plătit și am făcut
pe vechii lor stăpâni să se plângă de mine?
40. Dacă ar fi așa, atunci să crească pe ele pălămidă în loc de grâu
și neghină în loc de orz!" Aici cuvintele lui Iov se termină.
Capitolul 32 Elihu se mânie de tăcerea prietenilor
lui Iov.
1. Astfel, acești trei bărbați nu mai răspunseră nimic lui Iov, pentru
că el se socotea fără vină.
2. Atunci se aprinse de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din
familia lui Ram. Și mânia lui se aprinse împotriva lui Iov, fiindcă
el pretindea că este drept înaintea lui Dumnezeu,
3. Și iarăși se aprinse mânia lui împotriva celor trei prieteni ai
lui Iov, fiindcă ei nu găseau nici un răspuns și totuși osândeau pe
Iov.
4. Elihu însă așteptase pe când ei vorbeau cu Iov, fiindcă ei erau
mai în vârstă decât Elihu.
5. Dar când a văzut el că nu mai este nici un răspuns în gura celor
trei oameni, atunci s-a aprins mânia lui.
6. Și așa Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a început a vorbi și
a zis: "Eu sunt tânăr și voi sunteți bătrâni, de aceea m-am sfiit
și m-am temut să vă dau pe față gândul meu.
7. Mi-am zis: vârsta trebuie să vorbească și mulțimea anilor să ne
învețe înțelepciunea.
8. Dar duhul din om și suflarea Celui Atotputernic dau priceperea.
9. Nu cei bătrâni sunt înțelepți și nici moșnegii nu sunt cei ce înțeleg
totdeauna dreptatea.
10. Drept aceea am zis: Luați aminte la mine, voi arăta și eu ce știu.
11. Iată că am așteptat cuvintele voastre, am stat cu urechea ațintită
la judecățile voastre, pe când voi vă căutați ce aveați de spus.
12. Am stat cu ochii ațintiți asupra voastră și iată că nici unul
n-a convins pe Iov, nici unul n-a răsturnat cuvintele lui;
13. De aceea să nu ziceți: Noi am găsit înțelepciunea și Dumnezeu
ne dă învățătura, iar nu un om.
14. Astfel, nu voi pune înainte niște cuvinte ca acestea și nu-i voi
răspunde cu temeiurile voastre.
15. Ei au fost opăriți, n-au mai răspuns nimic, cuvintele le-au fugit
din gură
16. Și eu am așteptat! Dar pentru că ei nu mai vorbesc, fiindcă au
stat pe loc și nu mai răspund,
17. Voi zice și eu ceva din partea mea, voi arăta și eu știința mea,
18. Căci sunt plin de cuvinte până în gât și duhul meu lăuntric îmi
dă zor.
19. Iată că cugetul meu în mine este ca un vin care n-are pe unde
să răsufle, ca un vin care sparge niște burdufuri noi.
20. Voi vorbi deci ca să mă ușurez, voi deschide gura mea și nu-l
voi lăsa pe Iov fără răspuns.
21. Nu voi lua partea nimănui și nu voi măguli pe nimeni,
22. Căci nu mă pricep să lingușesc, altfel într-o clipeală m-ar smulge
Ziditorul meu.
Capitolul 33 Elihu apără dreptatea lui Dumnezeu.
l. Drept aceea, Iov, te rog, ascultă cuvintele mele și ia aminte la
toate cuvintele mele.
2. Iată că am deschis gura mea și limba mea grăiește.
3. Inima mea va scoate la iveală cuvinte de învățătură, buzele mele
se vor rosti cu limpezime,
4. Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut și suflarea Celui Atotputernic
este dătătoarea vieții mele.
5. Dacă poți, răspunde-mi, apără-ți pricina înaintea mea, fii tare!
6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt la fel cu tine și eu ca și tine am
fost frământat din lut,
7. De aceea frica de mine să nu te tulbure, nici mâna mea să nu atârne
greu asupra ta.
8. Tu ai spus în auzul meu și eu am auzit rostul vorbelor tale spunând
așa:
9. "Eu sunt curat și fără nici o vină, eu sunt fără prihană și
n-am nici o greșeală;
10. Dar iată că Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea și mă
socotește ca un vrăjmaș al Lui.
11. El pune picioarele mele în butuci și pândește toți pașii mei!"
12. Dar aici îți voi răspunde că tu n-ai dreptate, fiindcă Dumnezeu
este mai mare decât omul.
13. De ce grăiești împotriva Lui, fiindcă El nu dă nimănui socoteală
de toate câte face?
14. Vezi că Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-alt fel,
dar omul nu ia aminte.
15. Și anume, El vorbește în vis, în vedeniile nopții, atunci când
somnul se lasă peste oameni și când ei dorm în așternutul lor.
16. Atunci El dă înștiințări oamenilor și-i cutremură cu arătările
Sale.
17. Ca să întoarcă pe om de la cele rele și să-l ferească de mândrie
18. Ca să-i ferească sufletul de prăpastie și viața lui de calea mormântului;
19. De aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui și oasele
lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt.
20. Pofta lui este dezgustată de mâncare și inima lui nu mai poftește
nici cele mai bune bucate.
21. Carnea după el se prăpădește și piere și oasele lui, până acum
nevăzute, îi ies prin piele.
22. Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie și viața lui spre
împărăția morților.
23. Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii,
care să-i arate omului calea datoriei,
24. Dumnezeu Se milostivește de el și zice îngerului: "Izbăvește-l
ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui prețul de
răscumpărare!"
25. Atunci trupul lui înflorește ca în tinerețe și el vine înapoi
la zilele de la începutul vieții sale.
26. El se roagă lui Dumnezeu și Dumnezeu îi arată bunătatea Sa și-i
îngăduie să vadă fața Sa cu mare bucurie și astfel îi dă omului iertarea
Sa.
27. Atunci omul privește peste semenii săi și zice: "Păcătuisem
și călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele.
28. Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile
morții și ochii mei văd încă lumina".
29. Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu
omul,
30. Ca să-i scoată sufletul din pieire și ca să-l lumineze cu lumina
celor vii.
31. Ia aminte Iov, ascultă-mă pe mine, taci și eu voi vorbi!
32. Dacă ai ceva de spus dă-mi răspuns, vorbește, căci dorința mea
este să-ți dau dreptate.
33. Iar dacă nu, ascultă la mine: ține-ți gura și te voi învăța care
este înțelepciunea".
Capitolul 34 Elihu înfruntă pe Iov.
1. Elihu a vorbit mai departe și a zis:
2. "Ascultați, înțelepților, cuvintele mele și voi, învățaților,
ațintiți-vă urechile,
3. Fiindcă urechea deosebește cuvintele, precum cerul gurii gustă
rnâncarea.
4. Să cercetăm între noi ce este drept, să știm între noi ceea ce
este bine,
5. Fiindcă Iov a zis: "Eu sunt drept, dar Dumnezeu nu-mi dă dreptate!
6. Deși nevinovat, trec drept mincinos; rana mea este nevindecată,
deși eu nu am nici o greșeală".
7. Cine mai este ca Iov, care să bea batjocura, cum ar bea apa?
8. Care să se însoțească cu cei care fac nedreptate și să meargă în
pas cu făcătorii de rele?
9. Căci Iov a zis: "Omul n-are nici un folos, dacă se străduiește
să fie plăcut lui Dumnezeu".
10. Dar voi oameni de inimă, ascultați-mă! Departe este de Dumnezeu
răutatea, departe este de El nedreptatea!
11. Căci Dumnezeu întoarce omului după faptele lui și se poartă cu
fiecare după purtarea lui.
12. Cu adevărat, Dumnezeu nu făptuiește răul și Cel Atotputernic nu
strâmbă dreptatea.
13. Cine i-a încredințat cârmuirea pământului și cine i-a dat în grijă
această lume întreagă?
14. Dacă Dumnezeu n-ar cugeta decât la Sine Însuși și dacă ar lua
înapoi la Sine duhul Său și suflarea Sa,
15. Toate făpturile ar pieri deodată și omul s-ar întoarce în țărână.
16. Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele.
17. Unul care prigonește dreptatea ar putea oare să domnească? Și
vei osândi tu pe Cel mare și drept?
18. El, Care strigă împăraților: Netrebnicilor! Și celor mai mari
de pe pământ: Nelegiuiților!
19. El nu caută la fala celor mari și nu face deosebire între bogat
și sărac, pentru că toți sunt lucrarea mâinilor Sale.
20. Într-o clipită ei mor și se duc; în miez de noapte, un popor se
zbuciumă și fără greutate prăbușește pe tiran.
21. Pentru că ochii Domnului supraveghează cărările omului și vede
toți pașii lui.
22. Pentru El nu este nici întuneric, nici umbră, unde să se poată
ascunde cei ce lucrează nelegiuirea.
23. Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme pe cineva, ca să-l
tragă înaintea judecății Sale.
24. El zdrobește pe puternici, fără lungă cercetare și pune pe alții
în locul lor.
25. De vreme ce El cunoaște faptele lor, El îi răstoarnă în fapt de
noapte și-i zdrobește.
26. Ca pe niște nelegiuiți ce sunt, El îi lovește de fală cu foarte
mulți privitori,
27. Fiindcă s-au dat la o parte din preajma Sa și n-au voit să priceapă
cărările Sale
28. Și au făcut să urce până la Domnul strigătul celui sărac și să
răsune în urechile Sale plânsul celor nenorociți.
29. Dacă Domnul se odihnește, cine poate să-L smulgă din odihna Lui
și dacă Își acoperă fața, cine poate să-L mai zărească? Dar El stă
și supraveghează și pe popoare și pe oameni,
30. Ca unul Care nu voiește stăpânirea celor nelegiuiți, nici poticnirea
popoarelor.
31. Dacă un fățarnic zice lui Dumnezeu: "Am fost târât la păcat
și nu voi mai face ce este rău,
32. Ceea ce nu știu, Tu învață-mă; dacă am săvârșit vreo nedreptate
nu voi porni iar de la capăt!"
33. Crezi tu, după părerea ta, că Dumnezeu îi va face în schimb tot
așa? Fiindcă ai fost disprețuitor, fiindcă te faci tu judecător în
locul meu, spune-mi atunci ce știi tu?
34. Oamenii în toată firea vor zice și tot așa orice om cuminte care
mă ascultă:
35. Iov nu vorbește după dreapta învățătură și cuvintele lui nu sunt
după sfânta dreptate.
36. Însă Iov trebuie cercetat până la capăt cu privire la acele răspunsuri
vrednice de niște nelegiuiți.
37. El a sporit păcatul său; aici între noi el pune la îndoială greșeala
lui și îngrămădește vorbele sale împotriva lui Dumnezeu".
Capitolul 35 Elihu vorbește despre dreptatea lui
Dumnezeu.
l. Elihu a vorbit mai departe și a zis:
2. "Crezi tu că ai dreptate și socotești că te-ai limpezit înaintea
lui Dumnezeu,
3. Când zici: "Ce folosesc, ce câștig am eu, că nu păcătuiesc?"
4. Iată ce-ți voi răspunde și ție și prietenilor tăi:
5. Privește cerurile și îndreaptă intr-acolo ochii; uită-te la nori,
cât sunt ei de sus, față de tine!
6. Dacă păcătuiești, ce rău îi faci lui Dumnezeu și dacă păcatele
tale sunt numeroase, ce-I strică Lui?
7. Dacă ești drept, ce dar Îi faci sau ce primește El din mâna ta?
8. Răutatea ta poate să strice unui om ca și tine, dreptatea ta să
folosească celui ce este ca și tine născut din om.
9. Ei strigă atunci când împilarea a trecut orice margini, ei răcnesc
în mâinile celor puternici.
10. Dar ei nu întreabă: Unde este Dumnezeu Cel ce ne-a făcut, El Care
dăruiește nopții cântări de veselie?
11. El Care ne dă mai multă înțelepciune decât dobitoacelor pământului
și mai multă pricepere decât păsărilor cerului?
12. Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina
trufașei împilări a celor răi.
13. Zadarnică le este truda; Dumnezeu nu aude și Cel Atotputernic
nu ia aminte.
14. Cu atât mai puțin, când tu zici că nu știi de unde să-L iei, că
tu ești cu El în judecată și că-L tot aștepți să vină.
15. Ba, încă atunci când tu spui că mânia Lui nu pedepsește și că
El nu prea știe limpede ce este aceea nelegiuire!
16. Da, Iov își deschide gura zadarnic și, neștiind ce spune, înmulțește
cuvintele fără rost.
Capitolul 36 Urmarea vorbirii lui Elihu.
1. Elihu a mers mai departe și a grăit:
2. "Așteaptă o clipă și vei învăța și altele, căci sunt încă
temeiuri și cuvinte de partea lui Dumnezeu.
3. Voi porni cu știința mea de departe și voi dovedi dreptatea Ziditorului
meu.
4. Căci cu adevărat ceea ce-ți spun eu nu este minciună și cal ce
stă lângă tine este unul desăvârșit în cunoștință.
5. Firește, Dumnezeu este prea puternic, dar nu leapădă pe nimeni;
El este prea puternic prin înălțimea înțelepciunii Sale.
6. El nu lasă pe nelegiuit să propășească și celor nenorociți le face
dreptate.
7. El nu despoaie pe cei drepți de dreptatea lor, iar cu împărații
la fel: îi pune în jețuri împărătești și-i așază să domnească de-a
pururi. Dar ei se umflă de trufie.
8. Și atunci iată-i ferecați cu lanțuri și iată-i prinși cu funiile
mâhnirii.
9. După aceea, Dumnezeu le dezvăluie fapta pe care au făcut-o și nelegiuirea
în care au căzut, anume că s-au trufit.
10. Dar El le face această destăinuire ca să ia aminte și le dă poruncă
să se întoarcă de la răutatea lor;
11. Dacă dau ascultare și vin la supunere, ei își isprăvesc zilele
lor în fericire și anii lor în desfătări;
12. Iar dacă sunt neascultători, atunci trec prin strâmtorile morții
și se sting nepricepuți și orbi.
13. Nelegiuiții se mânie; ei nu se roagă lui Dumnezeu, când sunt puși
în lanțuri.
14. Unii ca aceștia se sting de tineri și viața lor se veștejește
în floare.
15. Dar pe cel nenorocit Dumnezeu îl scapă prin nenorocirea lui și
prin suferință Dumnezeu îi dă învățătură.
16. Tot așa și pe tine te va scoate din strânsoarea durerii, ca să
te pună la loc larg, unde nu mai este nici o stinghereală și unde
masa ta va fi încărcată cu mâncări grase și alese.
17. Dacă tu ai fost pedepsit cu strășnicie, ca un nelegiuit, tu scoate
din pedeapsă puterea dreptății;
18. Certarea Lui să nu te împingă la mânie împotriva Lui și mulțimea
bătăii să nu te scoată din calea cugetului drept.
19. Era oare să pună Dumnezeu vreun preț pe bogățiile tale? Nu! Nici
pe aur, nici pe toate mijloacele puterii pământești.
20. Nu pofti noaptea (depărtării de Dumnezeu), căci în ea, popoare
întregi au fost smulse din locul lor.
21. Ia seama, nu te duce la nedreptate, căci ea este adevărata cauză
a suferinței.
22. Da, Dumnezeu este nespus de mare prin puterea Lui! Cine poate
să învețe ca El?
23. Cine I-a dat învățătură cum să se poarte? Și cine poate să-I spună:
"Aceasta ai făcut-o rău?"
24. Adu-ți aminte și preamărește opera Lui, pe care o cântă, în laudele
lor, oamenii;
25. Orice om o privește, măcar că o îmbrățișează cu ochiul, numai
de departe.
26. Cât este de mare Dumnezeu! Dar noi nu putem să-L înțelegem și
numărul anilor Săi nu se poate socoti.
27. El atrage picăturile de apă, El le preface în aburi și dă ploaia.
28. Iar norii o trec prin sita lor și o varsă picături peste mulțimile
omenești.
29. Cine poate să priceapă cum se desfășoară norii și cum bubuie tunetul
în cortul lui?
30. Iată că El a rostogolit aburii Săi și a acoperit adâncimile mării.
31. Prin el Domnul hrănește popoarele și le dă belșug de mâncare.
32. El ridică fulgerul, cu amândouă mâinile și-l trimite să lovească
la țintă.
33. El dă din vreme de veste ciobanului și oilor, care simt din aer
apropierea vijeliei.
Capitolul 37 Slava lui Dumnezeu se cunoaște din
cartea firii.
l. Și din pricina aceasta inima mea se zbuciumă și se zbate din locul
ei.
2. Ascultați bubuitul glasului Său Și tunetul care iese din gura Sa.
3. Peste toată întinderea cerului El azvârle fulgerul Său și fulgerul
Său ajunge până la marginile pământului.
4. În urma fulgerului, vine un muget prelung. El tună cu glasul Lui
zguduitor, El nu mai împiedică fulgerele cât timp glasul Lui răsună.
5. Dumnezeu cu tunetul Său săvârșește minuni, El face lucruri mari
pe care noi nu putem să le pricepem.
6. El poruncește zăpezii: "Cazi pe pământ ", și ploilor
îmbelșugate: "Stăruiți cu putere!"
7. Pe fiecare om El pune a Sa pecetie, pentru ca toți oamenii să recunoască
puterea Lui.
8. Fiarele sălbatice se dau înapoi în culcușurile lor și rămân ascunse
în vizuinile lor.
9. Vijelia vine de la miazăzi și frigul vine de la miazănoapte.
10. La suflarea lui Dumnezeu se încheagă ghiața și întinderea apelor
se face sloi.
11. El umple norii cu apă și din întunecimea furtunii sloboade fulgerele.
12. Iar norii, învârtindu-se în cercuri, aleargă după planurile Sale,
astfel că îndeplinesc tot ce le poruncește, în lungul și în latul
lumii Sale pământești.
13. Și Domnul îi trimite: aici ca o bătaie pentru pământ, dincolo
ca o milostivire a voinței Sale.
14. Iov, ia aminte la aceste lucruri, stai locului și te uită la minunile
lui Dumnezeu!
15. Înțelegi tu cum cârmuiește Dumnezeu norii Săi și în ce fel poate
norul să sloboadă fulgerul pe pământ?
16. Înțelegi tu plutirea norilor, minuni ale Aceluia a Cărui știință
este desăvârșită?
17. Tu, care te aprinzi în veșmintele tale, când pământul se odihnește
sub vântul arzător din miazăzi,
18. Poți să întinzi la fel cu El boltitura cerului, ca o oglindă turnată
din metal?
19. Spune-mi și mie ce vom putea să grăim cu El? Ce vorbă vom începe
noi cu El, astfel întunecați la minte precum suntem?
20. Acum, când eu vorbesc, cine-I dă de veste ce zic eu? Când a vorbit
cineva ceva, El o știe fiindcă I-a Spus altul?
21. Oamenii nu pot să privească prealuminosul soare, care strălucește
pe cer, acum după ce vântul a împrăștiat norii.
22. Acum lumină biruitoare se revarsă din norii de la miazănoapte
și măreția Domnului robește și cutremură inima.
23. Pe Cel Atotputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea noastră.
El este atotînalt în putere și bogat în judecată și nu calcă niciodată
dreptatea în picioare.
24. Pentru aceea oamenii se tem de El și I se închină; El însă nu-și
pogoară privirile asupra nici unuia dintre cei ce se cred pe sine
înțelepți".
Capitolul 38 Dumnezeu Se destăinuiește din norii
cerului și Însuși dă învățătură.
1. Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, din sânul vijeliei, și i-a
zis:
2. "Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără
înțelepciune?
3. Încinge-ți deci coapsele ca un viteaz și Eu te voi întreba și tu
Îmi vei da lămuriri!
4. Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă știi să
spui.
5. Știi tu cine a hotărât măsurile pământului sau cine a întins deasupra
lui lanțul de măsurat?
6. În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui
cea din capul unghiului,
7. Atunci când stelele dimineții cântau laolaltă și toți îngerii lui
Dumnezeu Mă sărbătoreau?
8. Cine a închis marea cu porți, când ea ieșea năvalnică, din sânul
firii,
9. Și când i-am dat ca veșmânt negura și norii drept scutece,
10. Apoi i-am hotărnicit hotarul Meu și i-am pus porți și zăvoare
11. Și am zis: Până aici vei veni și mai departe nu te vei întinde,
aici se va sfărâma trufia valurilor tale?
12. Ai poruncit tu dimineții, vreodată în viața ta, și i-ai arătat
aurorei care este locul ei,
13. Ca să apuce pământul de colțuri și să scuture pe nelegiuiți de
pe pământ?
14. În revărsatul zorilor, pământul se face roșu ca roșiile peceți
și ia culori ca de veșmânt.
15. Cei răi rămân fără noaptea (prielnică lor) și brațul ridicat este
frânt.
16. Ai fost tu până la izvoarele mării sau te-ai plimbat pe fundul
prăpastiei?
17. Ți s-au arătat oare porțile morții și porțile umbrei le-ai văzut?
18. Ai cugetat oare la întinderea pământului? Spune, știi toate acestea?
19. Care drum duce la palatul luminii și care este locul întunericului,
20. Ca să știi să-l călăuzești în cuprinsul lui și să poți să nimerești
potecile care duc la el acasă?
21. Tu știi bine, căci atunci erai născut și numărul zilelor tale
e foarte mare.
22. Ai ajuns tu la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,
23. Pe care le țin deoparte pentru vremuri de strâmtorare, pentru
zilele de bătălie și de război?
24. Unde se risipesc aburii și se răspândește pe pământ vântul de
la răsărit?
25. Cine a săpat albie puhoaielor cerului și cine a croit drum bubuitului
tunetului,
26. Ca să plouă pe un pământ nelocuit și pe o pustietate unde nu se
află ființă omenească
27. Și să adape ținuturile sterpe și uscate și să scoată pajiște de
iarbă din întinderea pleșuvă?
28. Are ploaia un tată? Cine a zămislit stropii de rouă?
29. Din sânul cui a ieșit gheața? Și cine este cel ce naște promoroaca
din cer?
30. Apele se încheagă și se întăresc ca piatra și fala mării se face
sloi!
31. Poți tu să legi cataramele Pleiadelor sau să deznozi lanțurile
Orionului?
32. Poți tu să scoți la vreme cununa Zodiacului și vei fi tu cârmaci
Carului Mare și stelelor lui?
33. Cunoști tu legile cerului și poți tu să faci să fie pe pământ
ceea ce este scris în ele?
34. Poți tu să ridici până la nori glasul tău ca să se sloboadă peste
tine potopul ploilor?
35. Ești tu în stare să azvârli fulgerele și ele să plece și să-ți
spună: Iată-ne?
36. Cine a pus atâta înțelepciune în pasărea ibis sau cine i-a dat
pricepere cocoșului?
37. Cine poate să țină cu destoinicie socoteala norilor și să verse
pe pământ burdufurile cerului,
38. Ca să se adune pulberea și să se întărească, iar bulgării de pământ
să se lipească laolaltă?
39. Tu ești cel ce aduci pradă leoaicei și potolești foamea puilor
de leu,
40. Când s-au ascuns în vizuini sau stau și pândesc ascunși în hățișuri?
41. Cine are grijă de mâncarea corbului, când puii lui croncănesc
la Dumnezeu, de foame, și zboară încoace și încolo după hrană?
Capitolul 39 Minunile făpturii
l. Știi tu când nasc caprele sălbatice? Ai băgat de seamă care este
vremea cerboaicelor?
2. Numeri tu lunile sarcinii lor și știi tu când le vine ceasul să
nască?
3. Ele îngenunchiază, fată puii și scapă de durerile lor,
4. Iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc și nu se
mai întorc spre mamele lor.
5. Cine a lăsat slobod asinul sălbatic și l-a dezlegat de la iesle?
6. I-am dat pustiul ca să-l locuiască și pământul sărat i l-am hărăzit
ocol;
7. El își bate joc de zarva orașelor; el nu aude strigătele nici unui
stăpân;
8. El străbate munții, locul său de pășune, și umblă după orișice
verdeață.
9. Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă și să petreacă
noaptea lingă ieslele tale?
10. Poți tu să-l legi cu funia de gât și să tragă grapa după tine,
peste arătură?
11. Poți să te încrezi în el, fiindcă este atât de tare, și să-i lași
în grijă munca ta?
12. Te bizui tu pe el, că mai vine înapoi să-ți aducă roadele la aria
ta?
13. Aripile struțului sunt negrăit de agere; struțul are pene preafrumoase
ți mândru penaj.
14. Când își lasă ouăle pe pământ și le lasă să se clocească în nisipul
fierbinte,
15. El uită că oarecine poate să le calce cu piciorul și că vreo fiară
sălbatică poate să le strivească.
16. Struțul e hain cu puii săi, ca și cum n-ar fi ai lui, și nu-i
pasă deloc de truda sa zadarnică.
17. Vezi că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu pricepere și pătrundere.
18. Când se scoală însă și pornește, face de ocară și pe cal și pe
călăreț.
19. Tu ești cel ce dai putere calului? Tu i-ai împodobit gâtul cu
falnica lui coamă?
20. Tu l-ai învățat să sară ușor, ca o lăcustă? Nechezatul lui viteaz
insuflă spaimă!
21. El bate pământul cu copita și mândru de puterea lui pornește spre
taberele înarmate;
22. El își bate joc de primejdie și n-are nici o teamă și nu se dă
înapoi dinaintea sabiei.
23. La oblânc îi sună tolba cu săgeți; fulgere aruncă sulița și lancea.
24. De aprindere, de nerăbdare, el mănâncă, gonind, pământul și, când
a sunat trâmbița, nu mai are astâmpăr.
25. La chemarea trâmbiței, pare că zice: Haide! Și de departe soarbe
cu nările bătălia, tunetul poruncilor căpeteniilor și strigătele războinice.
26. Oare, prin deșteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene șoimul și își
întinde aripile ca niște seceri, spre miazăzi?
27. Nu cumva vulturul se ridică în înălțime din porunca ta și își
așază cuibul pe vârfuri neajunse?
28. El își face sălașul în stânci și acolo petrece noaptea - pe un
vârf de stâncă și pe vreo înălțime prăpăstioasă.
29. Acolo el stă și își pândește prada; ochii săi străpung depărtările,
30. Puii săi beau sângele prăzii și unde sunt hoiturile, acolo se
adună vulturii".
Capitolul 40 Arătarea atotputerniciei lui Dumnezeu
la hipopotam.
1. Și Domnul a vorbit mai departe cu Iov și i-a zis:
2. "Cel ce s-a apucat la ceartă cu Cel Atotputernic se va da
oare bătut? Cel ce judecă pe Dumnezeu va răspunde ceva?"
3. Și Iov a răspuns Domnului zicând:
4. "Dacă am fost ușuratic, ce răspuns să-ți mai dau? Voi pune
mâna mea pe gura mea.
5. Am vorbit o dată, dar încă o dată nu voi mai vorbi; de două ori
și nu voi lua-o iar de la început".
6. Atunci Domnul a vorbit cu Iov, din mijlocul furtunii și a zis:
7. "Încinge-ți coapsele ca un viteaz și te voi întreba și Îmi
vei da lămuriri.
8. Poți tu cu adevărat să găsești cusur judecății Mele? Și Mă vei
osândi pe Mine, ca să-ți faci dreptate?
9. Este brațul tău ca brațul lui Dumnezeu? Și glasul tău este, oare,
tunet, precum este glasul Lui?
10. Atunci împodobește-te cu măreție și cu semeție, îmbracă-te cu
strălucire și cu cinste!
11. Revarsă puhoaiele mâniei tale și doboară cu o privire pe cel trufaș!
12. Vezi de toți semeții și smerește-i și calcă în picioare, fără
zăbavă, pe toți cei răi!
13. Ascunde-i pe toți grămadă, în pământ, și îi înmormântează.
14. Și atunci Eu Însumi te voi preamări, pentru toate câte ai izbândit
cu dreapta ta.
15. Ia privește acum înaintea ta, hipopotamul; și el ca și tine este
făptura Mea; el paște iarbă ca boul.
16. Vezi ce putere are în coapsele lui și ce tărie are în mușchii
de pe pântece.
17. Coada lui e dârză ca lemnul cedrului și vinele de pe pulpele lui
stau ca niște noduri.
18. Oasele lui sunt ca niște țevi de aramă și mădularele ca niște
drugi de fier.
19. El este fruntea făpturilor lui Dumnezeu și făcut să fie cel mai
mare peste celelalte dobitoace.
20. Munții îi dau hrană și toate fiarele sălbatice sunt îngrozite
când îl văd.
21. El se culcă sub florile de lotus, în ocolul trestiilor și al bălții.
22. Frunzele de lotus îi fac umbră și sălciile bălții îl împrejmuiesc.
23. Dacă fluviul vine mare, fără de veste, el nu se sinchisește; el
stă liniștit pe loc, chiar când ar fi ca Iordanul să-i urce năvalnic
până la gură.
24. Cine poate să-l privească? Cine poate să-i străpungă nasul cu
un laț?
Capitolul 41 Puterea leviatanului.
l. Poți tu să prinzi leviatanul cu undița, ori să-i legi limba cu
o sfoară?
2. Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găurești falca
cu cârligul?
3. Îți va face el multe rugăminți și îți va spune el lucruri drăgălașe?
4. Ori va face cu tine legământ și-l vei lua la tine rob pe toată
viața?
5. Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega
tu ca să-ți înveselești fetele?
6. Pescarii întovărășiți vor putea să-l scoată de vânzare și negustorii
să-l vândă cu bucata?
7. Vei putea tu să-i găurești pielea cu săgeți și capul cu cârligul
pescăresc?
8. Ridică-ți numai mâna împotriva lui și vei pomeni de o asemenea
luptă și nu o vei mai începe niciodată!
9. Iată, este o deșertăciune să mai nădăjduiești în izbândă; numai
înfățișarea lui și te dă la pământ.
10. Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte? Cine va îndrăzni
să dea piept cu Mine?
11. Cine M-a îndatorat cu ceva, ca să fiu acum dator să-i dau înapoi?
Tot ce se află sub ceruri este al Meu.
12. Cât despre leviatan, voi vorbi despre mădularele lui și despre
tăria lui și despre frumoasa lui întocmire.
13. Cine a ridicat pulpana din față a veșmântului lui și cine poate
pătrunde în căptușeala armurei lui?
14. Cine a deschis vreodată porțile gurii lui? Zimții lui sunt îngrozitori!
15. Spinarea lui este ca un șirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit
și pecetluit puternic.
16. Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul
nu pătrunde printre ele.
17. Fiecare e lipit de cel de lângă el și se țin așa și nu se mai
despart.
18. Din strănutul lui scapără lumină și ochii lui sunt roșii ca pleoapele
zorilor.
19. Din gura lui ies parcă niște torțe aprinse și izbucnesc valuri
de scântei.
20. Din nările lui iese fum, ca dintr-o căldare pusă la foc și care
fierbe.
21. Răsuflarea lui este de cărbuni aprinși și din gura lui țâșnesc
flăcări.
22. Puterea lui e adunată în grumazul lui și înaintea lui țâșnește
groaza.
23. Carnea lui e îndesată; oricât ai apăsa în ea nu se lasă.
24. Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râșniței, cea de
dedesubt.
25. De măreția lui se tem și valurile; valurile mării se dau înapoi
din fața lui.
26. Să-l atingi cu sabia nu folosești nimic; nici cu lancea, nici
cu săgeata, nici cu toporul.
27. Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred.
28. Săgeata nu-l pune pe fugă și pietrele din praștie cad pe el ca
niște pleavă.
29. O săgeată pentru el este un pai în vânt și își bate joc de vâjâitul
unei lănci ce zboară.
30. Sub pântecele lui sunt niște solzi ascuțiți; când dă prin noroi,
pare că dă cu grapa.
31. Când se afundă, apa fierbe ca într-o căldare; el preface marea
într-un cazan de fiert mirodenii.
32. El lasă în urmă o dâră luminoasă și adâncul pare un cap cu plete
albe.
33. Pe pământ el nu-și află perechea și e făcut să nu cunoască frica.
34. El se uită de sus la toți câți sunt puternici și este împărat
peste toate fiarele sălbatice".
Capitolul 42 Umilirea și îndreptarea lui Iov.
l. Și Iov a răspuns Domnului zicând:
2. "Știu că poți să faci orice și că nu este nici un gând care
să nu ajungă pentru Tine faptă.
3. Cine cutează, ai zis Tu, să bârfească planurile Mele, din lipsă
de înțelepciune? Cu adevărat, am vorbit fără să înțeleg despre lucruri
prea minunate pentru mine și nu știam.
4. Ascultă - ai spus Tu iar - și Eu voi vorbi, te voi întreba și tu
Îmi vei da lămuriri.
5. Din spusele unora și altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul
meu Te-a văzut.
6. Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi și mă pocăiesc în praf
și în cenușă".
7. Iar după ce Domnul a rostit aceste cuvinte către Iov, a grăit către
Elifaz din Teman: "Mânia Mea arde împotriva ta și împotriva celor
doi prieteni ai tăi, pentru că n-ați vorbit de Mine așa de drept,
precum a vorbit robul Meu Iov.
8. Acum deci luați șapte viței și șapte berbeci și duceți-vă la robul
Meu Iov și aduceți-le, pentru voi, ardere de tot; iar robul Meu Iov
să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor,
ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-ați vorbit
despre Mine așa de drept cum a vorbit robul Meu Iov".
9. Astfel Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naamat, s-au
dus și au făcut cum le spusese Domnul, și Domnul a primit rugăciunea
lui Iov.
10. Și Domnul l-a pus pe Iov iarăși în starea lui de la început, după
ce s-a rugat pentru prieteni, și i-a întors îndoit tot ce avusese
mai înainte.
11. Și toți frații și toate surorile și toți prietenii lui de altă
dată au venit să-l cerceteze, au mâncat pâine în casa lui, l-au compătimit,
l-au mângâiat de toate nenorocirile pe care le slobozise Domnul asupra
lui și fiecare i-a dat câte un chesita și câte un inel de aur.
12. Și Dumnezeu a binecuvântat sfârșitul vieții lui Iov mai bogat
decât începutul ei, și el a strâns paisprezece mii de oi, șase mii
de cămile, o mie de perechi de boi și o mie de asine.
13. Și a avut șapte fii și trei fiice.
14. Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua, Cheția și
celei de a treia, Cheren-Hapuc.
15. Iar în toată țara nu se găseau femei atât de frumoase ca fetele
lui Iov, și tatăl lor le-a făcut părtașe la moștenire, lângă frații
lor.
16. Și Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani și a văzut
pe fiii săi și pe fiii fiilor săi, până la al patrulea neam.
17. Și Iov a murit bătrân și încărcat de zile.
|