Capitolul 1 Înțelepciunea adevărată;
îndemn spre dreptate, fără care nu este înțelepciune.
1. Iubiți dreptatea, judecători ai pământului; cugetați drept despre
Domnul și căutați-L cu inimă smerită,
2. Căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc și Se arată celor
care au credință în El.
3. Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, și puterea
Lui, când Îl ispitești, mustră pe cei fără de minte.
4. Înțelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean și nu sălășluiește
în trupul supus păcatului.
5. Duhul cel Sfânt, povățuitorul oamenilor, fuge de vicleșug, Se depărtează
de mințile fără de pricepere și Se dă în lături când se apropie fărădelegea;
6. Înțelepciunea este duh iubitor de oameni și nu lasă nepedepsit
pe cel care hulește prin vorbele sale, căci Dumnezeu este martor gândurilor
celor mai ascunse și pătrunde fără greș inimile și aude toate cuvintele.
7. Duhul lui Dumnezeu umple lumea, El cuprinde toate și știe orice
șoaptă.
8. Pentru aceea, cel care grăiește lucruri nedrepte nu poate să se
ascundă și dreptatea răzbunătoare nu-l uită.
9. Căci chibzuințele nelegiuitului vor fi cercetate și zvonul vorbelor
sale va ajunge până la Domnul spre pedeapsa strâmbătăților sale.
10. O ureche geloasă aude totul și sunetul șoaptelor nu-i scapă.
11. Păziți-vă deci de vorbele cârtitoare și deșarte și feriți limba
voastră de clevetire, fiindcă vorba cea mai tainică nu va trece fără
pedeapsă și gura mincinoasă aduce sufletului moarte.
12. Nu vă grăbiți moartea prin rătăcirile vieții voastre și nu vă
atrageți pieirea prin fapta mâinilor voastre.
13. Căci Dumnezeu n-a făcut moartea și nu se bucură de pieirea celor
vii.
14. El a zidit toate lucrurile spre viață și făpturile lumii sunt
izbăvitoare; întru ele nu este sămânță de pieire și moartea n-are
putere asupra pământului.
15. Dreptatea este nemuritoare, iar nedreptatea aduce moarte.
16. Dar cei necredincioși își atrag moartea cu mâinile și cu glasul,
se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimași după ea și au făcut
legătură cu ea și cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei.
Capitolul 2 Petrecerea necredincioșilor
care nu au nădejde în viața veșnică. Prigonirea celui drept și urmările
răului.
1. Cei care cugetă nedrept și-au zis în sine: "Viața noastră
este scurtă și tristă și omul nu poate scăpa de moarte, nici nu cunoaște
cine l-ar izbăvi de șeol.
2. Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem și după viața aceasta
vom fi ca și cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din
nările noastre și cugetarea o scânteie care se aprinde din mișcarea
inimii noastre.
3. Când se va stinge, trupul nostru se va face cenușă și duhul se
va risipi ca aerul cel ușor.
4. Numele nostru se va uita cu vremea și nimeni nu-și va aduce aminte
de lucrurile noastre și viața noastră va trece ca urma norului și
se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui și căldura
lui o îngreuiază.
5. Ca umbra de trecătoare este viața noastră și sfârșitul ei este
fără înapoiere, că s-a pecetluit și nimeni nu mai vine înapoi.
6. Veniți deci și să ne desfătăm cu bunătățile cele de acum și de
făpturi să ne folosim cu toată căldura tinereții.
7. Să avem din belșug vinuri scumpe și miresme și să nu lăsăm să treacă
florile de primăvară.
8. Să ne încununăm cu flori de trandafir, până nu se veștejesc.
9. Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să
lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea
și menirea noastră.
10. Să asuprim pe cel sărac și drept, să nu ne fie milă de văduvă,
și de căruntețile bătrânului încărcat de ani să nu ne rușinăm.
11. Puterea noastră să fie legea dreptății noastre, că ce este slab
nu este de nici un folos.
12. Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stingherește și se împotrivește
isprăvilor noastre și ne scoate vină că stricăm legea și ne învinovățește
că nu umblăm cum am fost învățați din copilărie.
13. El se face pe sine că are cunoștință despre Dumnezeu și se numește:
fiul Domnului.
14. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre și ne este
greu chiar când ne uităm la el.
15. Căci viața lui nu seamănă cu viața celorlalți și cărările lui
sunt schimbate.
16. Înaintea lui suntem socotiți ca necurați și de căile noastre se
ferește ca de o spurcăciune; el fericește sfârșitul celor drepți și
se laudă că are pe Dumnezeu drept tată.
17. Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate și să cercetăm
ce i se va întâmpla ieșind din această viață.
18. Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va
apăra și-l va scoate din mâna potrivnicilor săi.
19. Să-l încercăm cu ocări și cu chinuri, ca să vedem cât este de
răbdător și să încercăm suferința lui.
20. Să-l dăm unei morți de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va
avea grijă de el".
21. Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a
orbit.
22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au
nădejde în răsplata sfințeniei și nu cred că sufletele curate vor
avea. cununa lor.
23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune și l-a făcut după chipul
ființei Sale.
24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume și cei ce sunt
de partea lui vor ajunge s-o cunoască.
Capitolul 3 Fericirea drepților și pedepsirea
păcătoșilor.
1. Sufletele drepților sunt în mâna lui Dumnezeu și chinul nu se va
atinge de ele.
2. În ochii celor fără de minte, drepții sunt morți cu desăvârșire
și ieșirea lor din lume li se pare mare nenorocire.
3. Și plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace.
4. Chiar dacă, în fața oamenilor, ei au îndurat suferințe, nădejdea
lor este plină de nemurire.
5. Și fiind pedepsiți cu puțin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu
i-a pus la încercare și i-a găsit vrednici de El.
6. Ca pe aur în topitoare, așa i-a lămurit, și ca pe o jertfă de ardere
întreagă i-a primit.
7. Străluci-vor în ziua răsplătirii și ca niște scântei care se lasă
pe miriște, așa vor fi.
8. Judeca-vor neamurile și stăpâni vor fi peste popoare și Domnul
va împărăți întru ei, în veci.
9. Ei vor înțelege adevărul, ca unii care și-au pus încrederea în
Domnul; cei credincioși vor petrece cu El în iubire, căci harul și
îndurarea sunt partea aleșilor Lui.
10. Cei nelegiuiți vor fi pedepsiți după cugetul lor cel viclean,
pentru că nu le-a păsat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au depărtat.
11. Defăimătorii înțelepciunii și ai învățăturii sunt ticăloși, și
nădejdea lor este deșartă și ostenelile lor fără de folos și lucrurile
lor netrebnice.
12. Femeile lor sunt fără de minte și copiii lor sunt stricați și
spița lor este blestemată.
13. Drept aceea, fericită este cea stearpă care nu s-a pângărit și
care n-a cunoscut pat cu păcat; ea va avea roadă la cercetarea sufletelor.
14. Tot așa famenul ale cărui mâini n-au săvârșit fărădelegea și împotriva
Domnului n-a gândit cele rele; el va primi aleasă plată pentru credința
lui și în templul Domnului locul cel mai de dorit.
15. Căci roada bunelor osteneli este slăvită și rădăcina înțelepciunii
n-are pieire.
16. Fiii desfrânaților nu vor avea desăvârșire și sămânța ieșită din
patul nelegiuit se va stinge.
17. Că de vor și avea viață lungă, nu vor fi de nici o treabă și bătrânețile
lor, la urmă de tot, vor fi fără cinste.
18. Iar de vor muri de timpuriu, vor fi fără nădejde și fără mângâiere
vor fi în ziua judecății,
19. Căci neamul celui nedrept are sfârșit groaznic.
Capitolul 4 Ce trebuie crezut despre moartea
cea timpurie a drepților și despre soarta păcătoșilor.
1. Mai bine este să nu ai copii, dar să ai bunătate, căci pomenirea
bunătății este nemuritoare; și Dumnezeu o știe și oamenii o cunosc.
2. Când este de față, o urmezi și când s-a dus, îți pare rău după
ea. Bunătatea poartă veșnică cunună, veșnic biruitoare, ieșind fără
pată din lupte câștigate.
3. Mulțimea pruncilor la cei nelegiuiți nu este de nici un folos;
din mlădițele lor spurcate nu se va înfige rădăcină în adânc și nu
vor avea temei nezdruncinat.
4. Chiar dacă se vor îmbrăca vremelnic întru ramuri, fiind fără temeinicie,
se vor zgudui de vânt și se vor dezrădăcina de puterea vijeliei.
5. Ramurile lor vor fi frânte mai înainte de vârsta deplină, rodul
lor va fi netrebnic, crud la mâncare și de nimic bun,
6. Fiindcă pruncii născuți din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii
părinților, când stai să-i cercetezi.
7. Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă.
8. Bătrânețile cinstite nu sunt cele aduse de o viață lungă, nici
nu le măsori după numărul anilor.
9. Înțelepciunea este la om adevărata căruntețe și vârsta bătrâneților
înseamnă o viață neîntinată.
10. Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit și, fiindcă trăia
între păcătoși, l-a mutat de pe pământ.
11. A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înșelăciunea
să nu-i amăgească sufletul.
12. Căci vraja viciului întunecă cele bune și amețeala poftei schimbă
gândul cel fără de răutate.
13. Ajungând curând la desăvârșire, dreptul a apucat ani îndelungați.
14. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a
grăbit să-l scoată din mijlocul răutății.
15. Neamurile văd, dar nu pricep nimic și nu-și bat capul cu așa ceva,
că adică harul lui Dumnezeu și mila Lui sunt cu aleșii Săi și că poartă
grijă de sfinții Săi.
16. Dreptul care moare osândește pe nelegiuiții care trăiesc, iar
tinerețea ajunsă la grabnică desăvârșire osândește lungile bătrâneți
ale celui nedrept.
17. Vor vedea sfârșitul înțeleptului, dar nu vor înțelege ce sfat
a avut Dumnezeu cu el și pentru ce l-a pus bine pentru Sine.
18. Vor vedea și-și vor bate joc, dar Domnul îi va face de ocară.
19. Căci vor fi pe urmă hoit fără de cinste, printre morți, întru
rușine, în veac de veac; Domnul îi va zdrobi și, muți, îi va azvârli
cu capul în jos, îi va zgudui din temelie și vor pieri până la cel
mai mic; chinul îi va măcina și pomenirea lor se va șterge.
20. Vor veni înspăimântați de știința păcatelor lor și fărădelegile
lor îi vor mustra față în față.
Capitolul 5 Căința cea prea târzie a păcătoșilor;
fericirea drepților și pedepsirea necredincioșilor.
1. Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care
l-au prigonit și au disprețuit ostenelile sale.
2. Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică și se vor minuna
de minunea mântuirii dreptului.
3. Ei vor zice, căindu-se în inima lor și gemând întru strâmtorarea
duhului lor: "Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură
și ținta ocărilor noastre.
4. Nebunii de noi! Am socotit viața lui o nebunie și moartea lui o
ticăloșie.
5. Și iată cum a fost socotit între fiii lui Dumnezeu și partea lui
între sfinți!
6. Așadar noi am rătăcit de la calea adevărului și lumina dreptății
n-a strălucit pentru noi și nouă soarele nu ne-a răsărit.
7. Ne-am săturat de cărările fărădelegii și ale pierzării; am străbătut
pustietăți neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o.
8. Ce folos ne-a adus trufia? La ce ne-a slujit bogăția Și toată fala
ei?
9. Toate acestea au trecut ca umbra și ca o veste care se duce pe
aci încolo.
10. Au trecut la fel cu corabia care răzbate marea învolburată și
a cărei urmă în apă nu poți s-o mai găsești și nici trecerea ei, în
mijlocul valurilor;
11. Sau ca pasărea ce zboară în aer și a cărei călătorie nu lasă nici
un semn; căci ea, bătând cu aripile vântul cel ușor și despicându-l
cu avântul pornirii, își taie cale prin mișcarea penelor, iar după
aceea nimic nu mai arată pe unde a trecut.
12. Sau la fel cu săgeata care zboară spre locul însemnat, iar aerul
pe care l-a spintecat se împreună la loc și nu poți să mai știi care
i-a fost urma.
13. Tot așa și noi ne-am născut și am isprăvit cu viața și nu putem
să arătăm nici un semn de faptă bună, ci în răutatea noastră ne-am
risipit.
14. Într-adevăr, nădejdea celui nelegiuit este ca praful pe care-l
spulberă vântul, este ca pâcla subțire pe care o împrăștie vijelia,
ca fumul pe care-l suflă o adiere și ca amintirea unui oaspete de
o singură zi care se destramă.
15. Însă cei drepți vor fi vii în veacul veacului și răsplata lor
este la Domnul și Cel Atotputernic are grijă de ei.
16. Drept aceea, vor primi din mâna Domnului împărăția frumuseții
și cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta Sa și
cu brațul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi.
17. El va face arme din mânia Sa și cu ele va întări făptura mâinilor
Sale ca să răsplătească vrăjmașilor.
18. Din dreptate El Își va face platoșă și din judecata cea nefățarnică
Își va face coif.
19. Din sfințenia Sa va face pavăză nebiruită;
20. Iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascuțită și lumea va porni
război împreună cu El împotriva celor fără de minte.
21. Săgețile fulgerului Său vor porni bine îndreptate și vor lovi
în țintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor.
22. Mânia Lui, ca o praștie, va azvârli noian de grindină; apele mării
se vor întărâta asupra lor și râurile îi vor îneca vijelios.
23. Duhul puterii dumnezeiești se va ridica împotriva lor și ca viscolul
îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ și răutatea
va răsturna scaunele celor puternici.
Capitolul 6 Îndemn către conducătorii
lumii să caute și să urmeze înțelepciunea și dreptatea.
1. Ascultați deci, regilor, și înțelegeți, luați învățătură, voi,
care judecați marginile pământului.
2. Băgați în urechi, voi cei ce stăpâniți peste mulțimi și care vă
mândriți cu mulțimea popoarelor voastre".
3. Pricepeți că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul și puterea de la
Cel Preaînalt, Care va cerceta faptele voastre și va pune la încercare
gândurile voastre.
4. Fiindcă, deși dregători ai împărăției Lui, n-ați judecat drept,
nici legea n-ați păzit-o, nici n-ați umblat după sfatul lui Dumnezeu.
5. Groaznic și fără de veste El va sta asupra voastră, căci pentru
cei mari judecata va fi cumplită.
6. Celor mici, Domnul le va arăta iertare și milă, însă cei puternici
vor fi pedepsiți cu strășnicie.
7. Stăpânul tuturor nu Se va rușina de nici un obraz, nici nu Se va
sfii de vreo mărire, căci și pe cel mic și pe cel mare El i-a făcut
și pronia Lui e la fel pentru toți.
8. Însă cei puternici vor avea parte de o încercare mai grea.
9. Deci către voi, regilor, îndrept cuvintele mele ca să învățați
înțelepciune și să nu cădeți.
10. Pentru că cei ce au păzit cu sfințenie pravila sfântă se vor sfinți
și cei ce vor învăța-o vor ști ce să răspundă.
11. Iubiți deci cuvintele mele și le doriți și vă veți învăța din
ele.
12. Înțelepciunea este luminată și neînserată și cei care o iubesc
o văd ușor și cei care o caută o găsesc.
13. Ea iese în cale celor care o doresc și li se arată ea, întâi.
14. Cel care se scoală pentru ea dis-de-dimineață nu se va osteni,
căci o va afla șezând la poarta lui.
15. Cel care își bate capul cu înțelepciunea îndeplinește desăvârșirea
minții și cel care își pierde somnul pentru ea va fi în curând fără
de grijă.
16. Ea umblă în toate părțile căutând pe cei vrednici de ea și se
arată prietenoasă în drumurile lor și îi întâmpină în tot ce pun la
cale.
17. Începutul ei este pofta cea adevărată de învățătură.
18. Iar pofta de învățătură are în sine iubirea, iar iubirea este
paznica legilor ei, iar păzirea legilor ei este adeverirea nemuririi.
19. Și nemurirea ne face să fim aproape de Dumnezeu.
20. Drept aceea, pofta înțelepciunii duce la împărăția cea veșnică.
21. Deci dar, o, regi ai popoarelor, dacă țineți la tronurile și la
sceptrele voastre, cinstiți înțelepciunea, ca în veac să domniți.
22. Iar ce este înțelepciunea și cum s-a făcut, sunt gata să vă spun
fără să ascund tainele lui Dumnezeu. Ci voi cerceta de la începutul
făpturii și voi da la lumină cunoștința ei și nu voi trece pe alături
de adevăr.
23. Nu voi merge pe același drum cu pizma care roade, căci ea n-are
nici o părtășie cu înțelepciunea.
24. Mulțimea înțelepților este mântuirea lumii și un rege cuminte
înseamnă bunăstarea poporului.
25. Drept aceea, luați învățătură din cuvintele mele și folosul va
fi al vostru.
Capitolul 7 Înțelepciunea și foloasele
ei. Minunata înălțare a omului prin ea.
1. Sunt și eu om muritor asemenea tuturor și coborând din neamul celui
dintâi om zidit din pământ.
2. Și am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele mamei mele, închegându-mă
din sânge, vreme de zece luni, din sămânță bărbătească și în ceasul
somnului odihnitor.
3. Și după ce m-am născut, am respirat aerul obștesc și pe pământul
obșteștii pătimiri am căzut și eu, și glasul meu dintâi, la fel ca
la toată lumea, a fost plânsul meu.
4. Am fost înfășat în scutece și am dat părinților grijă și bătaie
de cap.
5. Și nici un rege n-a început altfel, când s-a născut.
6. Că toți intră în viață în același fel și ies iarăși la fel.
7. Pentru aceea m-am rugat și mi s-a dat înțelepciune, am chemat,
și duhul cumințeniei a coborât în mine.
8. Am ținut la ea mai mult decât la sceptre și decât la tronuri și
am socotit bogățiile deșarte față de ea.
9. N-am pus alături cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot
aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul, înaintea
ei, mi se pare noroi.
10. Am prețuit înțelepciunea mai mult decât sănătatea și frumusețea;
am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge
niciodată.
11. Împreună cu ea mi-au venit toate bunătățile, căci în mâinile ei
sunt bogății nenumărate.
12. Și m-am bucurat de toate acestea, căci înțelepciunea le aduce
cu sine. Totuși eu nu știam că ea este născătoarea lor.
13. Am învățat-o fără viclenie, o împărtășesc fără părere de rău și
nu ascund comorile ei.
14. Ea este pentru oameni comoară nesfârșită; cei care se folosesc
de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de
învățătură.
15. Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să grăiesc precum gândesc și
să cuget în chip vrednic despre darurile Sale, căci El este povățuitorul
înțelepciunii și îndreptătorul înțelepților.
16. Că în mâna Lui suntem și noi și cuvintele noastre și toată înțelepciunea
și știința lucrurilor.
17. El mi-a dat cunoștința cea adevărată despre cele ce sunt, ca să
știu întocmirea lumii și lucrarea stihiilor.
18. Începutul și sfârșitul și mijlocul vremurilor, întoarcerile anotimpurilor
și prefacerile văzduhului,
19. Cursurile anilor și rânduiala stelelor,
20. Firea dobitoacelor și apucăturile fiarelor, puterea duhurilor
și gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor și însușirile
rădăcinilor.
21. Toate cele ascunse și cele arătate le-am cunoscut, fiindcă înțelepciunea,
lucrătoarea tuturor, mi-a dat învățătură.
22. Într-adevăr, în ea se află un duh de înțelegere, sfânt, fără pereche,
cu multe laturi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînțelept,
fără de patimă, iubitor de bine, ascuțit, neoprit, binefăcător,
23. Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic,
atotveghetor și răzbătând prin toate duhurile istețe, curate și oricât
de subțiri.
24. Pentru că înțelepciunea este mai sprintenă decât orice mișcare,
ea pătrunde și își face loc pretutindeni prin curăția ei.
25. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare
a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească.
26. Ea este strălucirea luminii celei veșnice și oglinda fără pată
a lucrării lui Dumnezeu și chipul bunătății Sale.
27. Fiindcă este una, toate le poate, și rămânând una cu sine însăși,
ea toate le înnoiește, și răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele
sfinte, ea întocmește din ele prieteni ai lui Dumnezeu și prooroci.
28. Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubește, fără numai pe cel ce petrece
întru înțelepciune.
29. Ea este mai frumoasă decât soarele și decât toată orânduirea stelelor;
dacă o pui alături cu lumina, înțelepciunea o întrece.
30. Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înțelepciunea rămâne
nebiruită în fața răutății.
Capitolul 8 Trebuința înțelepciunii și
cererea ei de la Dumnezeu.
1 Înțelepciunea ajunge cu tărie de la o margine la alta a lumii și
toate le întocmește preaplăcut.
2. Mi-a fost dragă și am cercetat-o din tinerețile mele și am căutat
să mi-o pețesc mireasă și am iubit mult frumusețea ei.
3. Neamul ei cel bun și-l preamărește prin petrecerea laolaltă cu
Dumnezeu, și Stăpânul a toate o are în mare iubire,
4. Fiindcă ea duce pe oameni la știința lui Dumnezeu și ea alege lucrurile
Lui.
5. Și de este bogăția câștig poftit în viață, ce este mai bogat decât
înțelepciunea, care toate le lucrează?
6. Dacă cumințenia stă în fruntea treburilor, cine este mai bun meșter
decât înțelepciunea în toate câte sunt?
7. Și de iubește cineva dreptatea, ostenelile înțelepciunii rodesc
sfinte puteri, ea ne învață înfrânarea și chibzuința, dreptatea și
bărbăția, tot ce este mai de folos în viața oamenilor;
8. Și de poftește cineva să aibă știință întinsă, înțelepciunea știe
cele trecute și întrezărește cele viitoare, ea știe întorsăturile
cuvintelor și dezlegările întrebărilor; ea cunoaște de mai înainte
semnele și minunile și întâmplările vremurilor și ale sutelor de ani.
9. Drept aceea am hotărât să mi-o prind tovarășă în viață, fiindcă
știu că mă va sfătui cele bune și-mi va fi mângâiere în griji și în
necazuri.
10. Și voi avea, prin ea, mărire în adunări; și deși sunt tânăr, voi
avea cinste în fața celor bătrâni.
11. Mă vor găsi pătrunzător la judecăți, și voi apărea uimitor în
fața celor puternici.
12. Când voi tăcea, vor aștepta să încep să vorbesc; când voi vorbi,
vor fi toți cu luare aminte, și când voi rosti o lungă cuvântare,
vor pune toți mâna la gură.
13. Prin înțelepciune voi avea nemurire și voi lăsa celor de după
mine o pomenire veșnică.
14. Voi cârmui popoare, și seminții străine se vor supune stăpânirii
mele.
15. Tirani temuți, când vor auzi vorbindu-se de mine, se vor teme;
mă voi arăta bun mulțimilor și viteaz în război.
16. Și înapoindu-mă în casa mea, cu înțelepciune mă voi odihni, căci
petrecerea cu ea n-are amărăciune și viețuirea cu ea n-are durere,
ci veselie și bucurie.
17. Am chibzuit aceste gânduri în cugetul meu și le-am tot purtat
în inima mea și am înțeles că nemurirea este rodul legăturii cu înțelepciunea.
18. Și am mai înțeles că în prietenia cu ea sunt sfinte bucurii și
în faptele mâinilor sale sunt bogății nesfârșite și stând în preajma
ei ai câștig de minte dreaptă și câștig de slavă ai din vorba cu ea;
drept aceea am umblat pretutindeni și m-am străduit fel și chip să
am înțelepciune.
19. Am fost copil bun și am avut parte de un suflet fără răutate.
20. Sau mai vârtos, așa bun cum eram, am venit într-un trup nespurcat.
21. Ci cunoscând că nu voi putea altfel să am înțelepciune de nu-mi
va da Dumnezeu, cu toate că și aceasta era înțelepciune, să știu de
la cine vine darul, m-am rugat Domnului și m-am smerit înaintea Lui
și am zis din toată inima mea:
Capitolul 9 Rugăciunea lui Solomon către
Dumnezeu pentru dobândirea înțelepciunii, care este de folos tuturor
oamenilor.
1 "Dumnezeule al părinților și Doamne al milei, Cel care ai
făcut toate cu cuvântul Tău,
2. Și cu înțelepciunea Ta ai rânduit pe om ca să stăpânească peste
zidirile cele făcute de Tine,
3. Și să cârmuiască lumea cu cuviință și cu dreptate și cu suflet
drept să facă judecată,
4. Dă-mi mie înțelepciunea care stă aproape de scaunul Tău și nu mă
lepăda dintre slujitorii Tăi.
5. Căci robul Tău sunt eu și fiul roabei Tale, om slab și cu viață
scurtă și puțin destoinic să înțeleg judecata și legile.
6. Căci, chiar când ar fi cineva desăvârșit între fiii oamenilor,
de-i va lipsi înțelepciunea cea de la Tine, ca nimica toată se va
socoti.
7. Tu m-ai ales pe mine mai dinainte ca să stăpânesc poporul Tău și
să judec pe fiii și pe fiicele Tale.
8. Tu mi-ai poruncit să zidesc templul în muntele Tău cel sfânt și
un jertfelnic în cetatea în care locuiești, după chipul cortului celui
sfânt, pe care l-ai pregătit dintru început.
9. Cu Tine este înțelepciunea care știe faptele Tale și care era de
față când ai făcut lumea și care știe ce este plăcut înaintea ochilor
Tăi și ce este drept, potrivit poruncilor Tale.
10. Trimite această înțelepciune, din sfintele Tale ceruri, de lângă
tronul slavei Tale, ca să mă ajute în ostenelile mele și ca să cunosc
ce este bineplăcut înaintea Ta,
11. Fiindcă înțelepciunea toate le știe și le înțelege și mă va povățui
înțelepțește în lucrările mele și prin slava sa mă va păzi.
12. Și astfel, faptele mele Îți vor fi plăcute și voi judeca poporul
Tău cu dreptate și voi fi vrednic de tronul tatălui meu.
13. Cu adevărat, ce om poate să cunoască sfatul lui Dumnezeu sau cine
poate să pătrundă voința lui Dumnezeu?
14. Gândurile muritorilor sunt șovăielnice și cugetările noastre sunt
cu greșeală.
15. Căci trupul cel putrezitor îngreuiază sufletul și locuința cea
pământească împovărează mintea cea plină de grijă.
16. Cu greu ne dăm seama despre cele ce sunt pe pământ și cu osteneală
găsim cele ce sunt chiar în mâna noastră; atunci, cine a putut să
pătrundă cele ce sunt în ceruri?
17. Cine a cunoscut voința Ta, dacă Tu nu i-ai dat înțelepciune și
dacă nu i-ai trimis de sus Duhul Tău cel Sfânt?
18. Astfel, s-au făcut drepte cărările celor de pe pământ și oamenii
au învățat ceea ce este plăcut înaintea Ta, și prin înțelepciune au
cunoscut mântuirea".
Capitolul 10 Înțelepciunea a cârmuit
omenirea de la începutul ei.
1. Înțelepciunea a păzit pe primul om zidit de Dumnezeu ca să fie
părintele neamului omenesc, atunci când a fost zidit întâiul.
2. Ea l-a scos din păcatul lui și i-a dat putere să stăpânească toată
făptura.
3. Fiindcă s-a depărtat de ea, mâniindu-se, cel nedrept a pierit în
nebunia sa ucigașă de frate.
4. Iar când pământul a fost acoperit de ape, înțelepciunea l-a mântuit
și pe cel drept l-a purtat în slaba arcă de lemn.
5. Când popoarele și-au amestecat nelegiuirile toate, de-a valma,
înțelepciunea a știut pe cel drept și l-a păstrat fără vină în fața
lui Dumnezeu și l-a păzit nebiruit, când a fost să-l doboare mila
de copilul său.
6. Tot ea a mântuit pe cel drept din prăpădul celor răi și el a fugit
departe de focul coborât peste cele cinci cetăți.
7. Și ca dovadă, arătând nelegiuirea lor, acest ținut pustiit fumegă
și azi, pomii dau roadă în afară de vreme și un stâlp de sare se înalță
acolo, spre pomenirea necredinciosului suflet al femeii lui Lot.
8. Nu le-a păsat de înțelepciune și de aceea n-au știut ce este binele
și au lăsat celor care sunt în viață amintirea nebuniei lor, așa încât
ticăloșiile lor să nu fie înghițite de uitare,
9. Dar înțelepciunea a smuls din necazuri pe cei care sunt credincioși.
10. Iarăși înțelepciunea a purtat pe căi drepte pe dreptul care fugea
de mânia fratelui său, arătându-i împărăția lui Dumnezeu și dându-i
învățătură despre lucrurile sfinte; ea l-a îmbogățit când el muncea
din greu și spor i-a dat în strădaniile lui.
11. Înțelepciunea l-a sprijinit când a fost să-l jecmănească stăpânii
hrăpăreți și l-a ajutat să dobândească mari averi.
12. Ea l-a ferit de dușmani; ea l-a ocrotit de cei care îi întindeau
curse; ea l-a făcut biruitor într-o luptă crâncenă, ca să-l învețe
că mai tare decât toate este cucernicia.
13. Înțelepciunea n-a părăsit pe dreptul cel vândut, ci l-a ferit
de păcat.
14. Ea s-a coborât cu el în groapă și în lanțurile lui nu l-a părăsit,
până ce i-a dat sceptrul domniei și puterea peste cei ce-l asupreau;
ea a dovedit de minciună pe pârâșii lui și i-a dat o veșnică mărire.
15. Înțelepciunea a izbăvit pe poporul cel cuvios și seminția cea
nevinovată de neamurile care o împilau.
16. Ea a pătruns în sufletul robului lui Dumnezeu și cu semne și cu
minuni ea a ținut piept unor regi temuți.
17. Celor cuvioși datu-le-a plata ostenelilor lor și i-a călăuzit
pe o cale preaminunată și ziua le-a fost acoperământ și noaptea lumină
de stele;
18. I-a trecut prin Marea Roșie și i-a purtat prin ape mari.
19. A acoperit cu ape pe dușmani, apoi din adâncurile mării i-a aruncat
afară.
20. Pentru aceea, drepții au jefuit pe cei necredincioși și au slăvit
cântând numele Tău cel sfânt, Stăpâne, și toți laolaltă au lăudat
mâna Ta care lupta pentru ei.
21. Căci înțelepciunea a deschis gura celor muți și limba pruncilor
a făcut-o bine grăitoare.
Capitolul 11 Înțelepciunea povățuitoare
poporului ales. Dumnezeu pedepsește pe vrăjmașii lui și așteaptă
îndreptarea păcătoșilor.
1. Făcut-a să sporească lucrările lor prin mâna sfântului prooroc,
2. Și-au făcut cale prin pustiul cel nelocuit, și-au întins corturile
lor în locuri neumblate.
3. Au stat dârji împotriva dușmanilor lor și au respins pe potrivnicii
lor.
4. Au îndurat setea și au chemat numele Tău și apă li s-a dat dintr-o
stâncă aspră și din piatră și-au astâmpărat astfel setea.
5. Ceea ce fusese pedeapsă pentru vrăjmași s-a făcut pentru ei, în
nevoia lor, binecuvântare.
6. Și pe când apa marelui fluviu se prefăcuse în. sânge necurat,
7. Spre pedeapsă că Faraon poruncise să ucidă pe copii, Tu ai dat
celor ce-și pierduseră nădejdea apă din belșug;
8. Și astfel le-ai arătat prin setea de care suferiseră, cu ce pedeapsă
pedepsești pe potrivnicii lor.
9. Și din această certare, cu toate că fuseseră certați cu cruțare,
ei au știut cum sunt chinuiți nelegiuiții, judecați sub mânie.
10. Cercatu-i-ai pe unii ca un părinte care dojenește, iar pe ceilalți
i-ai pedepsit ca un împărat aspru care osândește.
11. Și cei care erau de față și cei de departe se chinuiau deopotrivă.
12. O îndoită durere i-a cuprins și suspinau, aducându-și aminte de
lucrurile trecute.
13. Căci dându-și seama că pedepsele lor au fost spre binele celor
scăpați, au cunoscut puterea lui Dumnezeu,
14. Acela pe Care mai înainte L-au lepădat și L-au avut de batjocură,
mai pe urmă s-au minunat în fața Lui, după ce au suferit o sete cu
totul altfel decât cei drepți.
15. Pentru gândurile cele neînțelegătoare ale destrăbălării lor, care
îi rătăceau și-i aduceau să cinstească animalele cele necuvântătoare
și fiarele netrebnice, ai trimis peste ei, Stăpâne, spre pedeapsă,
mulțime de animale fără minte,
16. Ca să învețe că prin ceea ce păcătuiește cineva, prin aceea se
și pedepsește.
17. Nu era cu anevoie mâinii Tale atotputernice, care a zidit lumea
din nimic, să trimită asupra lor mulțime de urși și lei fioroși,
18. Sau de fiare nou-create, necunoscute și pline de turbare, suflând
aburi arzători, scoțând pe nas fum puturos, sau risipind din ochi
înfricoșătoare fulgere.
19. Și aceste fiare puteau să-i omoare nu numai cu mușcătura, dar
să-i îngrozească și chiar să-i ucidă cu vederea lor.
20. Și fără de acestea, puteau să piară numai la o suflare, urmăriți
de dreptatea răzbunătoare și vânturați de vântul puterii Tale; ci
toate le-ai rânduit cu măsură, cu număr și cu cumpănă.
21. Căci Tu pururea ai putere nemărginită și tăriei brațului Tău cine
va sta împotrivă?
22. Lumea toată, înaintea Ta, este ca acel pic de praf, care face
cumpăna să se plece și ca picătura de rouă cea de dimineață, ce se
coboară pe pământ.
23. Și miluiești pe toți, că toate le poți și treci cu vederea greșelile
oamenilor, ca să se pocăiască.
24. Pentru că iubești toate cele ce sunt și nimic nu urgisești din
cele ce ai făcut, că dacă ai fi urât un lucru, nu l-ai fi plăsmuit.
25. Și cum ar fi rămas ceva, de n-ai fi voit Tu? Sau cum ar dăinui,
dacă n-ar fi fost chemat de Tine la ființă?
26. Dar Tu ierți tuturor, că toate ale Tale sunt, Stăpâne, iubitorule
de suflete.
Capitolul 12 Nemărginirea răbdării și
a dreptății lui Dumnezeu.
1. Duhul Tău cel fără stricăciune este întru toate.
2. Pentru aceea pedepsești cu măsură pe cei care cad și, când păcătuiesc,
le deschizi ochii și-i dojenești, ca să se lase de răutatea lor și
să creadă întru Tine, Doamne.
3. De locuitorii cei de demult ai sfântului Tău pământ Te-ai scârbit,
4. Căci făceau lucruri nelegiuite, vrăjitorești și aduceau jertfe
necurate,
5. Omorând fără milă pe prunci, mâncând carne omenească și adăpându-se
cu sânge; pe acești jertfitori spurcați
6. Și părinți ucigași ai unor prunci fără de apărare ai voit să-i
nimicești prin mâinile părinților noștri,
7. Așa încât acest pământ, care este mai de cinste înaintea Ta decât
toate celelalte, să primească - vrednici locuitori - pe fiii lui Dumnezeu.
8. Dar și pe aceia ca pe niște oameni i-ai iertat și le-ai trimis,
ca soli ai oștirii Tale pedepsitoare, tăuni care înțeapă, ca să-i
ucidă cu încetul.
9. Nu pentru că n-ai fi putut supune cu război pe cei necredincioși
celor drepți, sau să-i pierzi dintr-odată cu groaznice fiare, sau
cu o poruncă scurtă,
10. Ci ai judecat să-i iei cu încetul dându-le loc de pocăință, deși
bine știai că neamul lor este viclean și răutatea lor este firească
și răsădită înlăuntru și că gândul lor nu se va schimba în veac,
11. Pentru că din început a fost sămânță blestemată. Apoi nici pentru
aceea că Te-ai teme de cineva, Te-ai arătat îndelung-răbdător cu păcatele
lor.
12. Căci cine ar putea să-ți zică: Ce-ai făcut? Sau cine va sta împotriva
judecății Tale? Sau cine Te va scoate vinovat pentru neamurile cele
nimicite, pe care Tu însuți le-ai făcut? Sau cine se va ridica asupra
Ta cu judecată pentru oamenii cei nedrepți?
13. Că nu este alt dumnezeu afară de Tine, care să aibă grijă de toate
și căruia să-i dovedești că judecățile Tale sunt totdeauna drepte.
14. Nu este nici împărat, nici stăpânitor care să poată să ridice
ochii în fața Ta și să-ți ceară socoteală pentru cei pe care i-ai
nimicit.
15. Ci, fiind drept, toate le cârmuiești cu dreptate și socotești
lucru nepotrivit cu puterea Ta ca să osândești pe cel care nu trebuie
pedepsit.
16. Puterea Ta este începutul dreptății și, pentru că ești Stăpân
a toate, către toți cu îngăduință Te arăți.
17. Arăți tăria Ta celor care nu cred în atotputernicia Ta și înfrângi
cutezanța celor care o cunosc.
18. Stăpân al puterii cum ești, judeci cu blândețe și ne cârmuiești
cu multă cruțare, că la Tine este puterea, când voiești.
19. Prin lucruri ca acestea ai învățat pe poporul Tău că cel drept
trebuie să fie iubitor de oameni și ai dat fiilor Tăi bună nădejde,
că le lași timp să se pocăiască de păcate.
20. Că de vreme ce ai pedepsit cu atâta încetineală și îngăduință
pe dușmanii slujitorilor Tăi, deși erau vinovați până la moarte, dându-le
timp și loc să se abată de la nelegiuirea lor,
21. Atunci cu câtă luare aminte judeci Tu pe robii Tăi, ai căror părinți
au primit de la Tine jurăminte și legămintele unor strălucite făgăduințe!
22. Deci când ne mustri, Tu bați pe vrăjmașii noștri de mii de ori
mai mult, ca să ținem în seamă bunătatea Ta, când judecăm; iar când
suntem judecați, să nădăjduim în îndurarea Ta.
23. Drept aceea, pe cei nedrepți care și-au trăit viața nebunește,
i-ai pedepsit cu înseși faptele lor urâcioase.
24. Căci au mers atât de departe pe căile rătăcirii, încât socoteau
drept dumnezei dobitoacele cele mai respingătoare, înșelându-se ca
pruncii cei fără de înțelepciune.
25. Pentru aceea, ca unor prunci fără de minte le-ai trimis o pedeapsă
de râs.
26. Iar cei care nu s-au pătruns de această certare neînsemnată vor
simți o pedeapsă vrednică de Dumnezeu.
27. Suferind și tulburându-se cu ceea ce ei socoteau a fi dumnezei,
au cunoscut pe Dumnezeul cel adevărat, pe Care altădată au zis că
nu-L cunosc; pentru aceea, osânda cea mai de pe urmă a venit asupra
lor.
Capitolul 13 Mustrarea celor ce nu cred
și nebunia închinării la idoli.
1. Deșerți sunt din fire toți oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu și
care n-au știut, plecând de la bunătățile văzute, să vadă pe Cel care
este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înțeleagă pe meșter;
2. Ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii sau focul, sau
vântul, sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică,
sau luminătorii cerului;
3. Ei, care, desfătați de frumusețea acestora, le-au luat drept dumnezei,
să știe acum cu cât este Stăpânul mai presus decât acestea, că El,
Cel Care Însuși este începătorul frumuseții, este făcătorul lor.
4. Iar dacă se minunează de putere și de lucrare, să înțeleagă din
acestea cu cât este mai puternic Cel care le-a făcut.
5. Căci din mărimea și frumusețea făpturilor poți să cunoști bine,
socotindu-te, pe Cel care le-a zidit.
6. Dar, în același timp, în toate acestea este oarecare neajuns, căci
doar unii ca aceștia rătăcesc căutând pe Dumnezeu și străduindu-se
să-L afle.
7. Căci, îndeletnicindu-se cu lucrările lui Dumnezeu și cercetându-le,
ei se încredințează cu vederea cât de frumoase sunt cele văzute.
8. De altă parte, ei n-au cuvânt să li se ierte rătăcirea.
9. Că dacă au putut să adune atâta învățătură, ca să cerceteze lumea,
cum n-au aflat ei mai degrabă pe Stăpânul lumii?
10. Dar sunt cu totul ticăloși și și-au pus nădejdea în lucruri fără
de viață cei care au numit dumnezei lucrurile mâinilor omenești, aurul
și argintul cu meșteșug lucrat și închipuiri de dobitoace sau piatră
netrebnică, cioplită de mână de demult.
11. Un meșter lemnar a tăiat din pădure un lemn bun de lucrat, l-a
jupuit de coajă și apoi cu îndemânarea sa a făcut din el o unealtă
folositoare spre slujba vieții.
12. Rămășițele de la lemnul lucrat le pune pe foc să își fiarbă de
mâncare și își potolește foamea.
13. Și ce-a mai rămas dintr-acestea, nefiind de nici o treabă, pentru
că este lemn strâmb și noduros, îl cioplește ca să-i treacă de urât
și, potrivindu-l și meșteșugindu-l, l-a făcut asemenea cu chipul de
om.
14. Sau l-a făcut asemenea vreunui dobitoc de nimic și, vopsindu-l
peste tot și rumenindu-l la față cu vopsea roșie, i-a ascuns toate
metehnele.
15. Apoi i-a făcut în perete bună așezare, l-a pus acolo și l-a întărit
cu piroane de fier.
16. El are grijă de idol să nu cadă, știind bine că nu-și poate ajuta
singur, căci nu este decât un chip care are nevoie de ajutor.
17. Dar el se roagă chipului pentru averea sa, pentru nunțile sale
și pentru fiii săi și nu se rușinează a vorbi către lucrul cel neînsuflețit.
18. El cere sănătate de la cel neputincios, se roagă de viață celui
mort și de ajutor celui ce nu poate să dea nici unul; el se roagă
de bună călătorie cui nu poate să meargă în picioare.
19. Ca să-și pună la adăpost averea, alergătura și izbânda muncii
sale, el cere putere de la cel care are mâinile cele mai betege.
Capitolul 14 Care a fost începutul idolilor
și al închinării lor și ce răutăți urmează din închinarea la idoli.
1. Altul voind să meargă pe apă și să călătorească prin cumplitele
valuri se roagă la un lemn mai șubred decât luntrea care îl poartă.
2. Această luntre a fost născocită de pofta de câștig și a întruchipat-o
agerimea lucrătorului.
3. Ci, o, Părinte, pronia Ta o cârmuiește, Tu, Care ai deschis cărări
în mare și drum nerătăcitor în volbura valurilor.
4. Și cu aceasta arătat-ai că poți să izbăvești din orice primejdie,
așa încât cineva, chiar fără să aibă știința corăbierului, să poată
porni pe mare. Tu nu voiești ca preaînțeleptele Tale lucrări să rămână
deșarte, de aceea oamenii, încredințându-și viața unui lemn de tot
slab,
5. Trec prin valuri pe o plută și scapă de moarte.
6. Iar de demult, când au pierit trufașii uriași, nădejdea întregii
lumi a scăpat într-o barcă și barca, îndrumată de mâna Ta, a lăsat
omenirii sămânța urmașilor.
7. Și binecuvântat este lemnul care slujește la o trebuință binecuvântată.
8. Dar idolul făcut de mâna omenească este blestemat, și el și acel
care l-a făcut; acesta pentru că l-a făcut, iar idolul pentru că,
stricăcios fiind, i s-a zis dumnezeu.
9. Că Dumnezeu urăște deopotrivă și pe nelegiuiți și nelegiuirea lor.
10. Lucrul și lucrătorul var fi deopotrivă pedepsiți.
11. Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetați spre pieire,
fiindcă, deși sunt făpturi, au ajuns urâciune, sminteală pentru sufletele
oamenilor și laț pentru picioarele celor fără de minte.
12. Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu,
și născocirea lor a fost pierderea vieții.
13. Fiindcă n-au fost de la început și nu vor fi totdeauna.
14. Prin deșarta mărire omenească au intrat în lume, astfel că apropiatul
lor sfârșit este hotărât înaintea lui Dumnezeu.
15. Un tată, întristându-se cu amară jale pentru copilul său răpit
înainte de vreme, i-a făcut chipul și pe cel care ieri încă nu era
decât un om mort, îl cinstește acum ca pe un dumnezeu și a rânduit
celor din casa sa taine și slujbe.
16. După aceea, cu vremea, întărindu-se acest păgânesc obicei, s-a
păzit ca o lege și, din poruncile tiranilor, a ieșit cinstirea chipurilor
cioplite.
17. Când popoarele nu puteau să-i cinstească de față, pentru că locuiau
departe, făceau o asemuire după chipul depărtat și potriveau un chip
văzut al împăratului preacinstit, așa încât să dea celui ce nu era
de față aceleași sârguincioase închinări ca și cum ar fi de față.
18. Și pentru izbânda acestei închinări, cei care erau neștiutori
au fost și ei împinși de pofta de slavă a meșterului.
19. Pentru că el, voind să placă stăpânitorului, și-a pus tot meșteșugul
ca să facă asemănarea cât mai frumoasă.
20. Iar mulțimile, înșelându-se prin frumusețea lucrului, l-au socotit
acum ca dumnezeu pe cel care mai înainte îl cinsteau ca pe un om.
21. Și aceasta a fost o înșelăciune pentru viața oamenilor, că ei,
bătuți de nevoi sau robiți de tiranie, au dat pietrelor și lemnelor
numele ce nu se poate da la nimic de pe pământ.
22. Apoi n-a fost destul că au rătăcit întru cunoașterea lui Dumnezeu,
ci, viețuind - din întunericul minții lor - în război necurmat, au
numit pace atâtea rele.
23. Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârșeau
taine ascunse sau beții nebunești după barbare obiceiuri.
24. Și nici viața, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul
pe altul ucidea prin viclenie sau îl batjocorea prin desfrânare.
25. Toate se învălmășesc în sânge și ucidere, în furtișag și vicleșug,
în stricăciune și necredință, în răzvrătire și jurământ strâmb,
26. În prigonirea celor buni și uitarea binefacerilor primite, în
pângărirea sufletelor și răsturnarea trupeștilor nevoi, în tulburarea
căsătoriilor și desfrânare și dezmăț sub ochii tuturor.
27. Căci închinarea la idolii cei deșerți, care nici n-ar trebui pomeniți,
este începutul, pricina și sfârșitul a tot răul.
28. Desfătările lor sunt niște bucurii smintite, proorociile lor sunt
mincinoase, ei trăiesc în nedreptate și jură strâmb cu ușurință.
29. Ca unii care nădăjduiesc în idolii cei fără de suflet, când jură
strâmb, ei nu se tem că li se va dovedi nedreptatea.
30. Și din două părți pedeapsa va da peste ei, întâi pentru că au
cugetat greșit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, și al doilea
pentru că, vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului, disprețuind
tot ce este sfânt.
31. Căci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenită
păcătoșilor, aceea prigonește pururea păcatul celor ce au greșit.
Capitolul 15 Bunătatea și puterea adevăratului
Dumnezeu. Înșelăciunea idolatriei.
1. Iar Tu, Dumnezeul nostru, ești bun și adevărat, îndelung-răbdător
și cu milă cârmuitor a toate.
2. Chiar când păcătuim, ai Tăi suntem, noi cei ce cunoaștem puterea
Ta, dar nu vom păcătui, știind bine că suntem din numărul celor numărați
ai Tăi.
3. Că a Te cunoaște pe Tine este dreptate desăvârșită și a ști puterea
Ta este rădăcina nemuririi.
4. Pe noi nu ne-au înșelat născocirile omenești ale unui meșteșug
viclean; ici truda deșartă a zugravilor, adică chipul mânjit cu multe
feluri de vopsele,
5. A cărui înfățișare ațâță patima celor nebuni, cu pofta chipului
neînsuflețit al unei arătări fără viață.
6. Iubitori de rele precum sunt, ei sunt vrednici să aibă asemenea
nădejdi, și cei care le fac și cei care le poftesc și li se închină.
7. Olarul frământă pământul moale cu osteneală și face spre slujba
noastră orice vas și din același pământ face vase spre curată întrebuințare
și altele dimpotrivă, dar toate asemenea; și care vas de ce treabă
să fie, hotărăște olarul.
8. Apoi cu nelegiuită trudă, din același pământ, tot el scoate un
deșert chip de idol, el care, cu puțin mai înainte, din pământ a fost
făcut și după puțin se va întoarce iarăși de unde a fost luat, când
se va cere să dea sufletul cu care este dator.
9. Dar el se îngrijește nu de aceea că puterile lui slăbesc, nici
că viața este scurtă, ci se ia la întrecere cu meșterii aurari și
argintari și face ce fac făurarii în aramă și, ca mare cinste pentru
el, ține să facă chipuri amăgitoare.
10. Inima lui este cenușă și nădejdea lui mai slabă ca pământul și
viața lui mai mică în cinste decât lutul.
11. Fiindcă el n-a cunoscut pe Făcătorul său, și pe Cel care i-a insuflat
duhul faptelor și a pus în el putere de viață,
12. Ci socotește că viața noastră este jucărie și traiul nostru ca
un târg de câștig, pentru că - așa zic ei - trebuie să câștigi bani
în orice chip, chiar făcând rău.
13. Dar bine să știe că păcătuiește mai mult decât toți ceilalți acela
care, din același lut, scoate vase care se pot ușor sparge și chipuri
idolești.
14. Ci toți aceștia sunt mai nebuni și mai de plâns decât sufletul
unui copil; sunt toți dușmanii poporului tău și asupritorii lui;
15. Căci pe toți idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe
cei care nici cu ochii nu văd, nici cu nasul nu respiră, nici cu urechile
nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăie, nici cu picioarele nu
umblă.
16. Cel care i-a făcut a fost un om, și cel care a primit duhul în
dar, tocmai el i-a închipuit, căci nici un om nu poate să facă un
dumnezeu la fel cu el.
17. El fiind muritor, el face un lucru fără viață cu mâinile lui nelegiuite,
el prețuiește mai mult decât idolii săi, fiindcă el este viu, iar
aceia nicidecum.
18. Ei se închină dobitoacelor celor mai urâcioase, care, după prostia
lor, sunt mai rele decât celelalte.
19. N-au în ele nici o bunătate care să ni le facă dragi și ele sunt
în afară și de la lauda lui Dumnezeu, și de la binecuvântarea Lui.
Capitolul 16 Pedepsele Egiptenilor pentru
închinarea la idoli. Binefacerile lui Dumnezeu asupra Evreilor.
1. Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiți prin unele făpturi ca
acestea și au fost chinuiți de mulțime de fiare.
2. În locul acestor pedepse, Tu ai dăruit cele bune poporului Tău
și foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mâncare nouă, cu carne de
prepeliță.
3. Așa încât unii (Egiptenii), deși pofteau să mănânce, văzând urâciunea
fiarelor trimise, s-au lipsit și de mâncarea de nevoie, iar ceilalți,
după puțină lipsă, au avut o hrană nouă.
4. Căci se cuvenea ca o foamete care nu iartă să vină peste asupritori,
iar celorlalți numai să li se arate cum sunt chinuiți vrăjmașii lor.
5. Iar când a venit peste ei înfricoșata mânie a fiarelor și se prăpădeau
mușcați de șerpii cei cumpliți, aprinderea Ta n-a ținut până la urmă.
6. Ei au fost tulburați puțină vreme, ca să se îndrepteze și au avut
un semn de mântuire, ca să-și aducă aminte de poruncile legii Tale;
7. Căci cel care se întorcea către acest semn se vindeca, dar nu prin
ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor.
8. Și prin aceasta arătat-ai vrăjmașilor noștri că Tu ești Cel Care
izbăvești de tot răul.
9. Pentru că înțepătura lăcustelor și a muștelor le-a adus moartea
și n-a mai fost nici un chip să-și scape viața, fiindcă meritau o
asemenea pedeapsă.
10. Iar pe robii Tăi nici dinții balaurilor celor veninoși nu i-au
biruit, căci mila Ta a venit și i-a vindecat,
11. Ca să-și aducă aminte de cuvintele Tale; erau răniți și apoi degrabă
vindecați, ca nu cumva, căzând în adâncă uitare, să nu fie înstrăinați
de la bunătățile Tale.
12. Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău,
Doamne, cel ce toate le vindecă.
13. Căci Tu stăpânești peste viață și peste moarte și cobori până
la porțile locuinței morților și iar ridici.
14. Omul, în răutatea sa, poate să ucidă, dar nu poate să aducă înapoi
duhul care a ieșit, nici să scoată sufletul care a intrat în locuința
morților.
15. Iar de mâna Ta nu este cu putință nimănui să scape.
16. Nelegiuiții care s-au lepădat de a Te cunoaște au fost bătuți
cu puterea brațului Tău; ape năprasnice, grindină și ploi neînduplecate
i-au chinuit; para focului i-a mistuit.
17. Și, ce este mai minunat, focul ardea și mai tare în apa care toate
le stinge, pentru că toată făptura este apărătoarea celor drepți.
18. Uneori para focului se domolea, ca să nu ardă fiarele cele trimise
împotriva celor necredincioși, și ei să vadă și să cunoască cum că
îi prigonește judecata lui Dumnezeu.
19. Alteori; focul ardea în apă mai mult decât este puterea lui, ca
să nimicească astfel toate roadele țării celor nedrepți.
20. Dar pe poporul Tău l-ai hrănit cu hrană îngerească și i-ai trimis
din cer pâine gata, fără de osteneală, și care avea toată dulceața
și plăcea tuturor.
21. Și pâinea aceasta arăta către fii bunătatea Ta față de ei, iar
pentru cel care o mânca avea gustul mâncării pe care o poftea.
22. Iar zăpada și gheața răbdau focul și nu se topeau, ca să cunoască
Israel că focul cel arzător, care strălucea în zăpadă și în ploi,
a mistuit roadele vrăjmașilor;
23. Și iarăși același foc își lepăda puterile, ca să hrănească pe
cei drepți,
24. Pentru că făptura, slujindu-ți ție, Celui care ai făcut-o, se
încordează pentru pedepsirea celor nedrepți și se domolește spre facerea
de bine a celor care se încred în Tine.
25. Drept aceea, schimbându-se în toate aceste chipuri, ea slujea
darului Tău celui a toate hrănitor, potrivit dorinței celor care Te
rugau;
26. Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să învețe că nu felurite
soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău ține în viață pe
acei care cred în Tine.
27. Fiindcă ceea ce nu se strica de puterea focului, se topea, încălzindu-se
de o ușoară rază a soarelui.
28. Ca să se înțeleagă că trebuie să mânecăm și să-ți mulțumim mai
înainte de răsăritul soarelui și să ne rugăm ție din revărsatul zorilor.
29. Iar nădejdea celui nemulțumitor se va topi ca gheața de iarnă
și se va scurge ca o apă nefolositoare.
Capitolul 17 Egiptenii suferind întuneric
de trei zile, cu frică și cu mare groază, cealaltă parte a lumii
strălucea cu lumină.
1. Judecățile Tale sunt mari și anevoie de lămurit, de aceea cugetele
fără învățătură sunt în rătăcire.
2. Nelegiuiții, având încredințarea că pot să asuprească neamul sfânt,
zăceau închiși sub acoperișurile lor - înlănțuiți de întuneric și
robii unei nopți fără ziuă - și fugari erau de la veșnica Ta purtare
de grijă.
3. Și când socoteau că vor rămâne ascunși cu tainicele lor păcate,
în vălul întunecat al uitării, risipiți au fost și înspăimântați amarnic
și tulburați au fost de năluciri.
4. Adăposturile unde se închideau nu i-au scutit de spaime, căci în
jurul lor răsunau zgomote care îi înfricoșau și arătări posomorâte
îi umpleau de groază.
5. Nu era nici un foc care să poată să-i lumineze și văpăile vii ale
stelelor nu puteau să risipească acea noapte înfricoșătoare.
6. Câteodată li se arăta o învâlvorare înspăimântătoare care se aprindea
de la sine și, zguduiți de această vedenie, cu pricină necunoscută,
socoteau arătările și mai grozave încă.
7. Meșteșugul copilăros al vrăjitorilor nu mai putea nimic și îngâmfarea
lor că știu ceva ieșise de rușine.
8. Ei care ziceau că pot să gonească din inima bolnavă spaimele și
tulburările, chiar ei zăceau acum plini de rușinoasă spaimă.
9. Și măcar că nu era prea mare grozăvia care să-i înspăimânteze,
totuși fiarele care treceau și șerpii care fluierau îi îngrozeau,
și se topeau de frică și închideau ochii să nu mai vadă prăpădul ce-i
pândea din toate părțile.
10. Fiindcă răutatea inimii este plină de temere, ca una ce se știe
vinovată și mustrată ea de sine însăși; ea își vede mărită nenorocirea,
11. Căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor
care-ți vine de la dreapta judecată.
12. Și când scade nădejdea în adâncul inimii, te sperii și mai mult,
dacă nu știi care este pricina de unde îți vine chinul.
13. Iar ei - în noaptea aceea când li se tăiaseră orice puteri și
care venise peste ei din iadul priponit - dormind de-a valma,
14. Aci se zbăteau îngroziți de arătări pocite, aci mureau de golul
din inimile lor, căci o groază neașteptată și fără de veste pusese
stăpânire peste ei.
15. Și tot așa ceilalți, oricare ar fi fost, cădeau vlăguiți și rămâneau
așa, închiși ca într-o închisoare fără zăvoare.
16. Și plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor prins
la muncile câmpului, apucați fără de veste, îndurau această nenorocire
fără scăpare,
17. Fiindcă toți erau ferecați cu același lanț de întuneric. Și atunci
vântul șuierător și glasul cu bun viers al păsărilor din desișuri
și năvala apelor aprige
18. Și bubuitul stâncilor care se prăvălesc și fuga nevăzută a animalelor
săritoare și răcnetul fiarelor cumplite și sunetul care se frânge
și se răsfrânge în peșterile munților - acestea toate îi făceau să-și
dea duhul de frică.
19. Căci în vreme ce toată făptura era luminată cu strălucitoare lumină
și fără împotrivire își vedea de lucrul său,
20. Numai peste aceia se întindea o noapte grea, care era chipul întunericului
celui ce avea să-i înghită, și ei pentru ei înșiși erau mai grea povară
decât acel întuneric.
Capitolul 18 Urmarea pedepselor Egiptenilor
și ieșirea Evreilor din Egipt.
1. Pentru cuvioșii Tăi strălucea lumină mare, iar Egiptenii auzeau
glasul lor, fără să le vadă chipul și, cu toate suferințele lor de
până aci, îi fericeau.
2. Și pentru că după atâtea asupriri - Israel nu se răzbuna asupra
lor - Egiptenii le mulțumeau și le cereau iertare de relele pe care
ei le făcuseră.
3. În loc de întuneric, ai dat cuvioșilor Tăi stâlp de foc arzător,
care să-i călăuzească în acea călătorie necunoscută; soare nevătămător
le-ai dat în drumul lor cel plin de slavă.
4. Vrednici erau Egiptenii să fie lipsiți de lumină și să fie închiși
în întuneric, ca unii care țineau închiși pe fiii Tăi, aceia prin
care trebuia să se dea veacului nestricăcioasa lumină a legii Tale.
5. Și când s-au sfătuit să ucidă pe pruncii celor cuvioși ai Tăi,
unul dintre acești prunci a fost aruncat și a scăpat, dar Tu, spre
pedeapsa lor, le-ai luat mulțime de copii și pe ei pe toți i-ai înecat
în valurile mării.
6. Noaptea aceasta a fost cunoscută mai înainte de părinții noștri,
ca - știind bine în ce jurăminte crezuseră - nădăjduind întru ele,
să se veselească.
7. Iar poporul Tău a văzut și mântuirea celor drepți și pieirea vrăjmașilor.
8. Și precum ai pedepsit pe potrivnici, tot așa, chemându-ne pe noi,
ne-ai preamărit.
9. Copiii evlavioși ai celor drepți jertfeau în ascuns ți statorniceau
toți într-un gând legământul cel dumnezeiesc, ca sfinți părtași să
fie deopotrivă la aceleași bunătăți și la aceleași primejdii, cântând
laudele părinților.
10. Iar cu cântecele lor se însoțeau țipetele risipite ale vrăjmașilor
și se auzeau bocetele lor pentru copiii uciși.
11. Robul și stăpânul erau pedepsiți cu aceeași pedeapsă și omul de
rând îndura aceleași dureri ca și regele.
12. Toți deopotrivă aveau morți fără de număr, dar din același soi
de moarte, și cei ce rămăseseră în viață nu puteau face față cu înmormântările,
de vreme ce într-o clipă tot ce era mai de seamă în neamul lor pierise.
13. Ei, care nu voiseră să creadă din pricina vrăjitorilor lor, când
le-au pierit cei dintâi născuți ai lor, au mărturisit că Israel este
poporul lui Dumnezeu.
14. Căci, pe când lina tăcere stăpânea peste toate și noaptea cu repedea
ei curgere ajunsese la calea jumătate,
15. Cuvântul Tău cel atotputernic a purces din înaltul cer și din
scaunele împărătești, ca un cumplit războinic, în mijlocul acelui
pământ hotărât pieirii,
16. Și aducând - ca o sabie ascuțită - porunca Ta cea fără de schimbare,
stătea și umplea toate de moarte și ajungea până la cer, rezemându-se
de pământ.
17. Atunci pe loc, vedeniile unor visuri groaznice îi tulburară și
spaime neașteptate au năvălit asupra lor.
18. Azvârliți încoace și încolo pe pământ și pe jumătate morți, ei
dădeau pe față pricina pentru care mureau.
19. Căci vedeniile care îi îngroziseră le destăinuiseră lucrul pentru
care pătimesc atât de rău ca să nu moară de neștiință.
20. Încercarea morții a atins și pe cei drepți și mulți au pierit
în pustiu, dar mânia Ta nu a ținut multă vreme.
21. Căci un om fără vină a luat degrabă partea celor vinovați, având
ca arme ale slujbei sale rugăciunea și tămâia de împăcare, și a stat
împotriva mâniei Tale, și primejdiei morții i-a pus un capăt, arătându-se
pe sine că este robul Tău.
22. El a biruit mulțimea răzvrătită, nu cu tăria trupului, nici cu
puterea armelor, ci a supus cu cuvântul pe Cel care îi pedepsea și
pomenind jurămintele făcute părinților și legământul cu Israel.
23. Când morții, căzuți unii peste alții, au ajuns grămezi, el a stat
la mijloc, a potolit mânia și a închis pieirii calea care ducea spre
cei vii.
24. Căci în veșmântul preoțesc, lung până la glezne, era toată lumea,
și numele slăvite ale părinților erau săpate pe cele patru șiruri
de pietre scumpe, iar măreția Ta pe diadema de pe cap.
25. Înaintea acestor semne, îngerul pieirii a încetat și s-a temut,
căci singură ispita mâniei Tale era destulă.
Capitolul 19 Pieirea celor fără de lege
și mântuirea drepților.
1. Ci o mânie neîndurată prigonește pe nelegiuiți până la sfârșit,
fiindcă Dumnezeu știa de mai înainte ce vor face ei,
2. Că adică Egiptenii, după ce au lăsat pe Israel să plece și cu mare
stăruință i-au grăbit la drum, vor avea păreri de rău și vor începe
să-i urmărească.
3. Cu adevărat, când nu isprăviseră de jelit pe morții lor și plângeau
încă la mormintele celor uciși, un alt gând nebunesc le-a venit și
au început, ca pe niște fugari, să urmărească pe aceia pe care îi
grăbiseră cu rugăminți să plece de la ei.
4. La aceasta îi trăgea pedeapsa de care erau vrednici, și despre
cele mai înainte întâmplate nu mai aveau ținere de minte, ca să se
împlinească și ceea ce mai lipsea din urgiile suferite de ei;
5. Așa încât poporul Tău să săvârșească necrezuta lui trecere prin
mare, iar Egiptenii să dea peste o moarte năprasnică.
6. Fiindcă făptura întreagă a fost prefăcută în alcătuirea ei, supunându-se
deosebitelor Tale porunci, pentru ca robii Tăi să se păzească nevătămați.
7. Astfel un nor umbrea tabăra lor; din apa care mai înainte era acolo
s-a făcut pământ uscat, iar din Marea Roșie, cale fără de piedică
și câmpie cu pajiște din valurile zbuciumate.
8. Și pe aici a trecut tot neamul Israel, pe care îl ocrotea mâna
Ta, și minunate lucruri a văzut.
9. Și ca niște cai din câmpia cu iarbă și ca niște miei care zburdă,
ei Te preaslăveau pe Tine, Doamne, Cel Care i-ai izbăvit.
10. Fiindcă își aduceau mereu aminte de cele ce se întâmplaseră în-țara
pribegiei lor, cum pământul, în locul altor vietăți, a scos la iveală
tăuni, iar Nilul în loc de pești a vărsat o mulțime de broaște.
11. Și mai pe urmă, au văzut o nouă odrăslire de păsări, când, fiind
purtați de poftă, ei au cerut mâncăruri de desfătare.
12. Și, spre împlinirea dorinții lor, nor de prepelițe s-a ridicat
dinspre mare;
13. Însă pedeapsa a venit peste cei păcătoși - și nu fără semnele
prevestitoare ale puternicelor fulgere - și au pătimit cu dreptate
pentru răutățile lor.
14. Căci s-au purtat cu ură crâncenă față de cei străini. Unii n-au
voit să primească pe trecătorii necunoscuți, dar aceștia au adus în
robie pe străinii care le făcuseră bine.
15. Și nu numai aceasta, ci mai este încă un lucru, că adică aceia
primeau pe cei străini cu dușmănie.
16. Pe când aceștia au primit poporul Tău cu bucurie, iar după ce
l-au făcut părtaș la aceleași drepturi ca și ei, l-au asuprit cu cumplite
necazuri.
17. Pentru care au fost pedepsiți cu orbire, ca și aceia care dădeau
năvală la porțile celui drept, când, cuprinși de întuneric nepătruns,
căutau fiecare ieșirea porții.
18. Căci stihiile schimbau între ele însușirile lor, precum la un
instrument cu coarde sunetele schimbă măsura, dar păstrează tonul
- ceea ce se poate vedea lămurit din cercetarea faptelor.
19. Vietățile de pe pământ se făceau vietăți de apă, iar cele ce înotau
treceau pe pământ.
20. Focul ardea în apă dincolo de puterea sa, iar apa își pierdea
însușirea ei de a stinge.
21. Flăcările focului nu mai vătămau carnea plăpândelor dobitoace
care umblau primprejur și nu topeau acea hrană venită din cer, care
semăna cu bruma ce se topește ușor.
22. Întru toate, Doamne, ai preamărit pe poporul Tău și l-ai făcut
de cinste și nu l-ai trecut cu vederea, ci în toată vremea și în tot
locul ai stat în preajma lui.
|